Kate Elizabeth Russell - Vanessa mea cea întunecată

Din cauza subiectului tratat, am început lectura acestui roman cu mari așteptări. Se vorbește mult despre abuz, consimțământ și vârsta la care o persoană e capabilă să și-l exprime, abuzatori și victime, cultura violului în societatea modernă. Pare că a devenit o adevărată modă să abordezi aceste subiecte și chiar nu contest necesitatea expunerii lor. Însă autoarea a tratat acest subiect destul de superficial conturând un personaj feminin mult prea nehotărât și infatuat pentru a face vreo diferență. 

Vanessa are o relație cu profesorul ei de la vârsta de cincisprezece ani. Bărbatul, mult mai în vârstă, cu o anumită autoritate și poziție în societate, susține că s-a îndrăgostit atât de tare încât nu își mai poate închipui viața fără ea. Povestea lor nu rămâne pentru mult timp secretă, iar Vanessa este exmatriculată. Nevoită să ia viața de la capăt, nu se poate desprinde cu adevărat de cel pe care îl iubește, fiind suficient de mulțumită la gândul că s-a sacrificat pentru binele iubitului său. Mulți ani mai târziu, o altă elevă susține că profesorul ei a abuzat-o și alte cinci fete îi întăresc povestea, spunând același lucru. Totul culminează cu sinuciderea profesorului, însă Vanessa refuză să se implice în acest demers, fiind convinsă că ceea ce a trăit a fost o poveste de dragoste și nu un abuz. 

Vanessa este un personaj care nu știe ce vrea și caută pericolul pretutindeni. E ca și cum și-ar dori cu toată ființa să intre în situații periculoase, complicate, pe care ceilalți le-ar cataloga foarte ușor. Această atracție fatală către lucruri interzise e singurul mod în care știe să trăiască, singura modalitate de a se simți vie. Este diferită de cei din jurul ei și este conștientă de asta. Însă povestea ei, varianta ei despre relația cu un om în vârstă de patruzeci și doi de ani (pe când ea avea cincisprezece) este atât de puerilă și lipsită de temei încât o îmbracă în cuvinte frumoase și declarații de dragoste pentru a-i induce în eroare pe ceilalți. Acolo unde lumea vede un abuz clar de putere, agresiune sexuală și viol, ea consideră că a fost o relație între doi oameni perfect conștienți de sentimentele lor, dar și de pericolele care îi pasc. Ceea ce e, evident, fals. Această înclinație bolnavă continuă să îi marcheze existența, să o aducă în pragul nebuniei, nereușind să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante, simțind o lentoare în tot ceea ce face, în deciziile pe care trebuie să le ia cu privire la viitor.

Pe cât de mult m-a dezgustat povestea în unele momente, spre finalul lecturii am ajuns la o concluzie. Poate că asta a fost de fapt intenția autoarei- să creeze un personaj dificil, mereu în luptă cu proprii demoni, care să scoată în evidență cât de adânc înrădăcinată e cultura violului în societate. Un personaj care să nu facă diferența dintre atenție și abuz, pentru că e mult prea absorbit de propria persoană și de puterea aparentă pe care ți-o dau lucrurile interzise, imorale, blamate de ceilalți. Chiar dacă scriitura lasă de dorit, iar povestea putea fi mult mai scurtă, accentuând totuși mesajul, e genul de carte pe care trebuie să o citești că să înțelegi cât de relativi sunt anumiți termeni și cum pot căpăta o imensitate de sensuri, trecuți prin fel și fel de filtre. Rău,abuz,viol, agresiune-totul e atât de incert definit, atât de vag, încât începi să înțelegi de ce mereu victimele sunt blamate, de ce se caută circumstanțe atenuante atunci când lucrurile sunt clare, de ce ne este atât de greu să punem etichete atunci când e cazul și o facem fără să ne gândim în fiecare zi. 
​
Cartea o găsiți aici.