Karl Ove Knausgard - Iarna

Al doilea volum al cvartetului Anotimpurile, Iarna, reflectă cel mai fidel personalitatea și stilul autorului devenit celebru datorită autobiografiei sale. "Toamna este o tranziție, un timp al golirii - a cerului de lumină, a aerului de căldură, a plantelor și copacilor de frunze. Iarna care urmează este un timp în care domnește nemișcarea. Pământul se întărește, apa îngheață, zăpada acoperă totul." Primul volum, începutul scrisorii către fiica lui nenăscută, e exact o tranziție, așa cum afirmă autorul mai sus, o tranziție către povestiri cu accente mai întunecate, amintiri legate de relația cu tatăl său, extrem de complicată și etern generatoare de frustrări. Iarna, inevitabil, îi aduce aminte de persoana căreia i-a cerșit mereu admirația și aprobarea. "Așa mi-l amintesc pe tatăl meu în ultimii lui ani, prizonier în ceva din care nu mai putea să iasă. Iarna lui era nesfârșită, ningea, băteau vânturi reci peste tot, nu doar în afara casei unde locuia, ci și înăuntrul ei. Așa-mi imaginez. Că ningea și sufla vântul în dormitorul lui, pe scări, în bucătărie, în camera de zi. Că era iarnă în sufletul lui, în minte, în inimă." Iarna lui Knausgard nu e anotimpul cadourilor, al zăpezii infinite care îndeamnă la joacă și bucurie, ci devine un timp al rememorărilor dureroase, al problemelor de familie care ies din nou la suprafață și al regretelor fără rost. 

​

Iarna reprezintă începutul unei mărturisiri, începutul sincerității față de fiica sa, care urmează să afle că o familie este compusă din bine și rău, amintiri frumoase și momente tensionate. Viața nu va fi mereu la fel ca zilele copilăriei sale, iar pe măsură ce timpul va trece, totul se va schimba, puțin câte puțin, până când va putea spune, la rândul ei, că a fi adult este greu și complicat. Knaugard nu renunță la duritatea cu care prezintă adevărurile sau experiențele vieții sale și cumva, îmi e greu să mi-l imaginez în rolul de tată. În volumul 2 din Lupta mea, paternitatea venise peste el ca un tsunami. O vreme a părut incapabil să se adapteze la toate schimbările pe care le aduce un copil în viața unui om, zilele culminând cel mai adesea cu un amestec de frustrare și nervi, o furie incontrolabilă îndreptată împotriva persoanelor dragi. Apariția copiilor a fost un proces îndelungat, cu multe provocări și obstacole pe parcursul drumului. Faptul că relația cu tatăl său a fost mereu una conflictuală nu a ușurat acest proces, ba din contră - teama că va deveni un tată la fel de prăpăstios ca tatăl lui a început să-i știrbească încrederea în propriile forțe și sentimentele pentru copiii săi. 

Indiferent de direcția în care o va lua povestea în următoarele volume, sinceritatea e punctul forte a lui Knausgard, baza scrierilor sale și atuul care îl salvează din orice situație. E un element care îl va scoate mereu în evidență, chiar dacă cuvintele sale au puterea să răscolească adânc sufletele cititorilor săi. Sinceritatea e modul în care percepe lumea și în care își va crește copiii, indiferent de riscuri. 

Cartea o găsiți aici.