Ingredientele fericirii - simplitatea, dragostea și răbdarea. Michael Paterniti - Camera de povestit

De când am citit cărțile lui Anthony Bourdain, am prins drag de poveștile despre mâncare, spuse cu dragoste. Povești relatate de oameni pentru care mâncarea a încetat de mult să fie doar un mod de a supraviețui, un gest reflex; a devenit un mod de a trăi, de a simți bucuria, de a visa.

Cartea lui Michael Paterniti e istoria unei brânze scumpe, pline de savoare și de al cărei trecut se va mai povesti mult timp. Dar nu e doar atât. E o poveste despre fericirea simplă de a fi cu cei dragi, de a savura ceea ce ai în farfurie, practic de a scăpa de lanțurile societății obsedate de viteză în care trăim cu toții. Simplu de zis, nu-i așa? Pare aproape ireal ceea ce vă spun eu și imposibil pentru mulți dintre noi, dar visele (care ar putea deveni realitate) nu ni le poate lua nimeni. 

Proaspăt absolvent de facultate, Michael își caută o slujbă pentru a se putea întreține și ajunge să corecteze articolele revistei unui magazin de delicatese. Într-o zi, descoperă întâmplător brânza Paramo de Guzman, lăudată de patronul magazinului, dar nu își permite să o cumpere. De atunci devine obsedat de ea și de povestea ei, dar mai ales de cuvintele creatorului ei, Ambrosio Molinos de las Heras, care, întrebat fiind de prețul exorbitant al brânzei, răspunde că aceasta este făcută cu dragoste, are în ea ceva viu. Ajunge în satul Guzman, face cunoștință cu Ambrosio, iar între cei doi se naște o frumoasă prietenie. Michael revine mereu în satul de pe deal, mânat de simplitatea vieții trăite acolo, dar și de dorința de a-i face dreptate acestui bătrân, după ce îi află povestea. Nu o să vă dezvălui mai multe, pentru că nu am obiceiul ăsta și pentru că nu am terminat cartea. Încă mă desfăt cu paginile ei. 

Cartea asta s-ar putea să conțină secretul suprem al fericirii : să faci ceea ce îți place, fără a urmări succesul sau profitul, să te bucuri în tihnă de mâncare și familie, să nu te grăbești mereu, căci lucrurile făcute cu răbdare și trudă îți aduc satisfacțiile la care nu te-ai fi așteptat niciodată. Sau poate că e doar o poveste de dragoste și despre cum să iubești fără măsură tot ce te înconjoară. Sau e pur și simplu o poveste despre plăcerea de a mânca, de a descoperi cele mai bune ingrediente, a le pune în farfurie și a le combina pentru un gust desăvârșit. 

Mi-aș dori să citesc mai multe cărți de genul acesta, cărți despre mâncare bună și povești frumoase. Dacă aveți ceva recomandări, vă rog să le lăsați într-un comentariu. Să aveți lecturi minunate și pline de tâlc! 

CITATE : 
"Orice poveste e timpul însuși, împachetat și comprimat. E cea mai scurtă formă de divertisment și simulacru de viață reală, care e mare și încurcată și îți cere un tip ciudat de anduranță. Povestea e stilizată ca să păstreze străfulgerarea aceea de râs și durere, dorință zădărnicită și consumare stranie, în timp ce viața le mătură - pe toate - ca o cascadă , zi de zi : uriașă, sufocantă, în descompunere. Iar când se termină povestea (chiar dacă protagonistul supraviețuiește unor rafale de gloanțe și își continuă viața), se termină de-a binelea. În timp ce viața merge mai departe, iute ca râul. "

"În același timp, Ambrosio îmi arătase, pentru o fracțiune de secundă, o altfel de viață, una fascinantă, o viață în care parcă aveai mai mult timp pentru familie și discuții, pentru povești și mâncare, pe care acum îmi doream cu disperare s-o trăiesc ca antidot la propria mea viață. Nu era nici o problemă să irosești o zi, o săptămână, un an în camera aceea de povestit, chemând duhurile la viață, fiindcă nu o considera nimeni o irosire.
Nu, dacă mijeai puțin ochii, poate că ceea ce părea să fie pierdere de timp era, de fapt, fericirea adevărată. "

"Aici, fețele mângâiate de soare ale bătrânilor întâmpinau sosirea unui străin cu o umbră de curiozitate, dar nu voiau nimic de la tine. Îi interesa doar să se convingă de faptul că nu veneai să-i invadezi și, odată stabilit lucrul acesta, erai tolerat, îngăduit și, cu timpul, poate chiar acceptat."