I. S. Cosman - Porțile se închid la miezul nopții

Călătorind, ne (re)descoperim pe noi înșine. Fiind puși față în față cu alte experiențe de viață, culturi sau mentalități, privim adânc înăuntru, medităm asupra acțiunilor noastre de zi cu zi și ne privim printr-o lumină crudă, o lumină aspră ca aceea care ne intră în ochi printre crăpăturile jaluzelelor. Vedem lucruri pe care înainte le ignoram sau le dădeam la o parte pur și simplu, ne dăm seama de privilegiile cu care ne-am născut și pe care am considerat că le merităm fără să fi făcut ceva special, începem să reflectăm la frumusețea vieții și la adevăratul ei sens. Cu aceste revelații s-a întors și autoarea din călătoria sa prin America de Sud în iarna lui 2020. Ajunsă acasă, într-o lume nouă  ce cândva părea desprinsă din filmele horror, dominată de o pandemie care a blocat planeta, autoarea a început să își aștearnă gândurile pe hârtie, descoperind noi sensuri ale pelerinajului său și modurile în care acesta a schimbat-o. Două luni prin America de Sud s-au transformat într-o carte despre schimbare, speranță, natura umană și toate minunile acestei lumi. 

Călătoria a început în Buenos Aires, cel mai mare oraș al Argentinei și s-a terminat tot acolo, după două luni și treisprezece zile, chiar înainte ca Argentina să fie închisă din cauza izbucnirii coronavirusului. În acest timp scurs cu repeziciune, autoarea a străbătut Uruguay, Paraguay, Chile și Patagonia. A întâlnit tot felul de oameni pe parcursul peregrinării, a aflat povești de viață și a dezvăluit la rândul ei motivele care au împins-o să străbată atâta drum. Unii localnici au fost surprinși de alegerea sa, uimiți că a aterizat tocmai în țara sau orașul lor, unde aparent nu e nimic de făcut. Nu veți citi o carte despre destinații populare sau exotice, despre locuri populate intens de turiști, cu o mulțime de obiective de vizitat sau recomandări de restaurante care apar în ghidul Michelin. Veți citi însă despre o experiență autentică de viață, despre cum te poți redescopri străbătând pas cu pas o țară străină, vorbind cu localnicii, încercând să înțelegi istoria și tranziția locului în care te afli. 

Nu am citit multe cărți de călătorie și nu aș putea să compar această carte cu altele mai bune sau mai proaste. E genul de lectură pe care o simți din prima și o iubești sau o ignori total. Porțile se închid la miezul nopții mi-a amintit de Oyibo , scrisă de doi tineri care au străbătut toată Africa pe motociclete. Pe amândouă le-am iubit de la primele rânduri, am simțit frumusețea și miracolele din spatele cuvintelor, m-am simțit aproape teleportată în locurile despre care citeam și cred că asta a fost intenția autorilor de la bun început. E complicat să pui în cuvinte toate sentimentele care te-au încercat pe parcursul unei călătorii, să redai tot ceea ce ți-a rămas întipărit pe retină, să transmiți emoția descoperirii , bucuria necunoscutului. 

​Cartea o găsiți aici.