Hope Jahren - Fata de laborator

Lumea plantelor e fascinantă și plină de mistere. Pentru a le dezlega, ai nevoie de o ambiție nemăsurată, o dragoste imensă și mult curaj pentru a depăși numeroasele piedici care se vor ivi în calea ta. Hope Jahren e prima femeie cu o catedră la secția de Științe ale Pământului și Planetare, înființată în 1876 la Universitatea Johns Hopkins. Povestea ei de viață e una impresionantă - pe lângă marea pasiune pentru știință, dramele personale fac din destinul ei un deliciu literar, presărat la tot pasul cu momente de cumpănă și soluții ingenioase. 

Fata de laborator e în egală măsură o autobiografie și un compendiu de știință, Este povestea unei femei care a avut curaj să înfrunte prejudecățile celor din jur, luptând pentru visul ei și ajungând să-și câștige locul într-o lume de dominanță masculină. Ambiția ei a fost ca un foc care a pârjolit totul în jur, permițându-i să vadă adevăratul scop al luptei. Există oameni, asemenea lui Hope, pentru care pasiunea devine stil de viață, care nu se abat de la drumul lor oricât de greu ar deveni și care văd totul cu o claritate de neimaginat pentru cei din jur. Să-ți faci loc într-o lume în care bărbații stabilesc regulile jocului e un act de inconștiență, dar și de curaj nebun. Să-ți stabilești un asemenea țel poate părea aproape prostesc, însă Hope nu a fost niciodată un om banal. Turbulențele vieții personale i-au influențat munca de fiecare dată și i-au transformat drumul într-unul sinuos, dar Hope vorbește despre fiecare etapă ca despre un dar de la Dumnezeu. Căci fiecare experiență, oricât de tragi-comică ar fi, ne modelează personalitatea mult mai mult decât rutina. 

Replica de final e una destinată stopării unui fenomen tot mai devastator : tăierea copacilor. "Lumea noastră se destramă în tăcere. Civilizația omenească a redus plantele, o formă de viață veche de 400 de milioane de ani, la trei lucruri : hrană, leac și lemn. Cu obsesia noastră neobosită și pururi mai mare de a obține volum, eficiență și diversitate sporită a acestor trei lucruri, am devastat sistemul ecologic al plantelor într-o măsură mai mare decât ar fi făcut-o milioane de ani de catastrofe naturale. Drumurile au crescut ca o ciupercă maniacală, și nesfârșiții kilometri de șanțuri care mărginesc aceste drumuri sunt morminte timpurii pentru poate milioane de specii de plante dispărute în numele progresului."  Fiind o iubitoare feroce a plantelor și a lumii lor, Hope avertizează (la fel ca mulți alții) asupra efectelor devastatoare ale progresului uman - suntem tot mai mulți și tot mai nepăsători față de mediul înconjurător. Stabilim recorduri și facem descoperiri, însă uităm să ne întoarcem privirea și sufletul către ceea ce ne menține în viață. Spunea cineva pe o rețea socială, în urmă cu câțiva ani, oarecum ironic, oarecum realist - "Când toți copacii vor fi tăiați, o să vă dați seama că nu puteți respira bani." Toate semnalele de alarmă trase de oamenii de știință s-ar putea să nu fie suficiente pentru a ne trezi la realitate, însă e cert că trebuie să știm, să ne informăm și să ne mobilizăm cu toții pentru o schimbare benefică. Am mai vorbit despre aceste lucruri și în alte recenzii și poate că dacă o repet suficient de des, voi provoca eu însămi o schimbare. 

Cartea o găsiți aici și trebuie neapărat să vedeți ce surprize ne-a pregătit editura Publica pentru acest an. 

---

Citate 

"Oamenii sunt ca plantele : cresc înspre lumină. Am ales știința pentru că știința mi-a dat ce îmi trebuia - un cămin, în cel mai literal sens al cuvântului : un loc unde mă simțeam în siguranță." 

"Fiecare început este sfârșitul unei așteptări. Ni se dă o șansă de a fi, nici mai mult, nici mai puțin. Fiecare dintre noi este în același timp imposibil și inevitabil. Fiecare arbore întreg a fost la început o sămânță care a așteptat."