Holly Black - Regele malefic
4/25/2019
Zânele sunt pline de surprize. Au acționat mai imprevizibil decât mă așteptam, dând dovadă de tot mai multe asemănări cu specia umană. După finalul primului volum, Prințul nemilos, visam deja la o poveste de iubire între Jude și Cardan, dar știam că jocul pentru putere e departe de a fi încheiat. Nu mă așteptam la momente clișeice sau romantisme fără rost , dar am fost convinsă că relația dintre ei va evolua într-o direcție mai mult sau mai puțin siropoasă. Ceea ce s-a întâmplat de fapt e jocul a doi oameni care se luptă pentru putere și pentru dragoste în același timp, neînțelegând că o luptă o anihilează pe cealaltă... Deși primul volum a fost cea mai surprinzătoare lectură a acestui an, Regele malefic nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. A început timid, iar toate strategiile de luptă au fost amănunțit descrise, luate în considerare toate posibilitățile de a merge mai departe, de la cele mai sângeroase până la cele mai pașnice. Abia spre finalul romanului, misterele s-au elucidat, unele bănuieli nefiind altceva decât bănuieli, iar realitatea celor întâmplate mult mai înspăimântătoare decât m-aș fi așteptat. Fiecare personaj are o strategie bine pusă la punct pentru a pune mâna pe putere, lupta dându-se de această dată între adversari antrenați ani de-a rândul, vicleni și capabili de cele mai avansate șiretlicuri. Iar printre ei se află și Jude, pentru care viața a devenit un șir nesfârșit de lupte, gânduri negre și planuri ticluite în miez de noapte. Împărțită între sentimentele pentru Cardan și protejarea tronului, Jude devine ceea ce zânele n-o credeau nicicând capabilă - un luptător neînfricat, capabil să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. Singura problemă e că loialitatea ei nu se poate împrăștia în mai multe direcții, iar acest lucru îi dă multe bătăi de cap. Relația ei cu Cardan are parte de multe suișuri și coborâșuri, fiecare dintre ei pășind pe tărâm neexplorat, nesiguri de acțiunile sau sentimentele lor. Miza a devenit mult prea mare pentru a fi aruncată la gunoi de promisiunea unei relații de iubire. Presiunile asupra puterii se simt din toate părțile - de la alte case care au jurat credință noului rege, din partea prințului exilat, Balekin și din partea unui regat la fel de înspăimântător precum este descris, cel al Mării de Jos. Jonglând cu toate amenințările și fiind în alertă maximă în fiecare secundă a vieții ei, Jude nu observă pericolele care o pândesc de aproape, camuflate în persoane de încredere, inclusiv membrii ai familiei sale. Trădarea unora dintre ei vine ca o bombă, destabilizând-o iar și iar. Încrederea ei începe să știrbească și devine tot mai convinsă că singura persoană care nu o va dezamăgi e ea însăși. Chiar dacă acțiunea se petrece într-un tărâm fermecat, plin de creaturi neobișnuite, sunt ușor de remarcat marile teme pe care autoarea le aduce în discuție - feminismul, prioritățile și direcția sexului feminin în secolul XXI, evoluția speciei umane. Prin intermediul lui Jude, care e o muritoare obișnuită, sunt scoase la iveală toate dilemele femeii moderne (nici chiar zânele nu sunt scutite de asemenea îngrijorări) - grija constantă față de părerea celor din jur, abilitatea de a jongla cu toate sarcinile în fiecare zi, eterna căutare a unui echilibru între muncă și dragoste
Subtilitatea cu care autoarea a construit finalul e una demnă de laudă, acesta fiind total imprevizibil, ca un incendiu scăpat de sub control. Nu știu cum vor evolua lucrurile în continuare, care vor fi deciziile lui Jude pentru a-și regăsi atât personalitatea, cât și puterea, dar sunt extrem de curioasă să aflu. Ceea ce transmite prin toate acțiunile și deciziile sale e faptul că nu poate fi învinsă, nici chiar de dilemele specifice unui muritor îndrăgostit până peste cap. Sentimentele sale pentru Cardan vor păli în fața unui viitor glorios sau îi vor oferi o aparentă senzație de calm, o protecție fragilă. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
January 2023
|