Fredrik Backman - Oameni anxioși

"Aceasta este o poveste despre un pod, despre idioți, despre o luare de ostatici și o vizionare de apartament. Dar și o poveste de dragoste. De fapt, mai multe." 

Citindu-l pe Backman, mi s-a întâmplat să am anumite revelații legate de comportamentul meu și relațiile cu cei din jur. Și cred cu tărie că vi s-au întâmplat și vouă, de fiecare dată când autorul descria o situație cel puțin ciudată, dacă nu chiar ieșită din comun. Am stat pe gânduri zile bune după ce am terminat fiecare roman de-al său, incapabilă să mă arunc in altă poveste. La fel fac și acum, căci Oameni anxioși ​mi-a atins toate coardele sensibile de care știam și cele pe care nu știam că le am. M-am întrebat, pe tot parcursul lecturii, cum aș fi reacționat eu într-o situație asemănătoare și de unde au avut oamenii ăștia atâtea resurse de empatie și atâtea revelații în decurs de câteva ore. Povestea e sărită de pe fix, nebună într-un fel cu care doar Backman poate jongla, dar te face să te reevaluezi constant - fiecare șansă pierdută, fiecare moment penibil, fiecare comportament aiurea față de cineva, fiecare experiență modelatoare. Pe scurt, un posibil hoț (disperat și foarte speriat) fuge de la locul faptei și intră într-un apartament în care are loc o vizionare. Plin de spaime până în adâncurile sufletului și luând decizii tot mai proaste cu fiecare secundă care trece, hoțul decide să se lase pe mâna ostaticilor săi și să le povestească cum a inceput totul... Lucrurile nu sunt deloc complicate, așa cum ați putea crede. Fiecare dintre ei are o poveste care merită spusă, iar poveștile astea adunate la un loc îi vor uni mai mult decât și-ar fi închipuit vreodată, dezvoltând o prietenie la fel de firească precum râsetele sau apariția soarelui pe cer în fiecare dimineață. 

​În apartamentul ce urmează să fie vândut, se află un cuplu de lesbiene, un cuplu de căutători de comori ( obișnuiau să cumpere apartamente, să le renoveze și să le vândă mai departe) , o bătrânică al cărei rol nu pot să vi-l dezvălui deși am bănuit cine ar putea fi de pe la jumătatea cărții, o femeie care nu e interesată nici cât negru sub unghie de asemenea locuință și un distrugător de vizionări, care se va dovedi mult mai interesant decât la început. Împreună cu agenta imobiliară și hoțul recent sosit, formează un grup pestriț, ciudat, aparent fără elemente comune. Însă pe măsură ce trece timpul, se vor dovedi mult mai asemănători decât și-ar dori, iar confesiunea hoțului îi îndeamnă să povestească și ei ce au pe suflet, ce îi apasă și ce experiențe le marchează și astăzi existența. Este cea mai ciudată luare de ostatici din toată istoria, probabil printre puținele care se termină fără pierderi de vieți omenești și o lecție de viață de neuitat. 

​Dacă mai aveați vreo îndoială în privința talentului lui Backman, romanul ăsta o vi le spulbere pe toate. Niciun alt autor nu ar fi putut să se joace atât de natural cu sentimentele umane, cu experiențele care marchează schimbări importante, cu anxietatea și viața în general. Modul lui de a privi viața și oamenii, de a scrie despre ei în moduri atât de firești a devenit semnătura personală și asigurarea că în spatele furiei și a limbajului răstit, a țipetelor și jignirilor,a ironiei se ascunde de fapt frică, lipsă de încredere, o teamă nefirească de a interacționa cu cei din jur, lipsa siguranței și a iubirii de sine. Toate comportamentele nocive au la bază experiențe care au modelat oamenii în moduri mai mul sau mai puțin bune, iar semnele pe care le-au lăsat continuă să își facă apariția chiar și peste ani. Romanul se concentrează pe tema anxietății, atât de des întâlnită în lumea modernă, presiunile societății fiind enorme indiferent dacă ești bărbat sau femeie, singur sau cu propria familie, indiferent de religie sau orientare sexuală. Descrie atât de bine tendința noastră de a judeca oamenii pe care nu-i cunoaștem în funcție de prejudecățile pe care le-am acumulat de-a lungul vieții, sentimentul de cunoaștere deplină care nu ne permite să acceptăm și alte variante, generalizarea situațiilor indiferent de consecințe. Oameni anxioși suntem cu toții, e imposibil să nu te regăsești măcar într-o scenă din roman, să nu-ți aduci aminte de un moment când ai judecat greșit pe cineva și apoi ai regretat mereu sau de momentul când cineva te-a judecat prea aspru, prea repede. 

​O piesă de teatru în care haosul și neprevăzutul sunt la ordinea zilei, dar cu un deznodământ atât de frumos. 

"Lucrul ciudat când vine vorba despre anxietate este că încercăm să vindecăm haosul cu haos. O persoană care se bagă într-o situație catastrofală arareori dă înapoi. De cele mai multe ori continuăm, ba chiar accelerăm. Ne-am creat o existență în care îi vedem pe alții izbindu-se de un zid, dar ne ațteptăm ca noi să reușim să trecem prin zid. Cu cât ne apropiem mai mult, cu atât suntem mai convinși că soluții din ce în ce mai improbabile ne vor salva miraculos, în timp ce toți cei care se uită la noi așteaptă să vadă...izbitura."

"Se spune că personalitatea unui om este suma experiențelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo. "

Cartea o găsiți aici.