Elena Ferrante - Viața mincinoasă a adulților

După imensul succes al Tetralogiei Napolitane , Elena Ferrante a devenit una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane. Apariția romanului Viața mincinoasă a adulților a stârnit un val de curiozitate de-a lungul continentelor, fiind aclamat și menționat încă de la apariție. Mă gândeam că povestea se va concentra pe angoasele și bucuriile vieții de adult, dar m-am înșelat, căci maturitatea este privită prin ochii unei adolescente de 13 ani. Aflată la o vârstă primejdioasă, plină de curiozități și anxietăți, aceasta suferă primele dezamăgiri profunde îndată ce își coboară părinții de pe piedestal. O simplă discuție dintre cei doi, în care este asemănată cu o mătușă pe care nu o cunoștea (aparent întruchiparea răului și a urâțeniei) , o determină să caute adevărurile nespuse din spatele relațiilor de familie. 

Întâlnirea cu mătușa Vittoria este un stimul puternic, o adevărată bombă care îi dă lumea peste cap. Începe să își observe părinții din alte perspective, să găsească hibele relației dintre ei, tăcerile incomode și minciunile pe care aceștia le rostesc zi de zi fără remușcări. Copilăria sa se sfârșește și începe o perioadă caracterizată de rebeliune, o eternă căutare a experiențelor noi, a oamenilor din medii diferite de cel în care a crescut. Romanul nu are o acțiune propriu-zisă, nu se întâmplă mare lucru, nu există momente de suspans, însă toate micile întâmplări reprezintă piese din puzzle-ul final. Gândurile și reflecțiile îndelungi ale adolescentei pusă față în față cu realitatea constituie un tablou al maturității, nu neapărat fidel, ci mai degrabă o extensie a ceea ce înseamnă să fii adult. 

Viața mincinoasă a adulților este un roman deconcertant, plin de angoase și temeri, aproape un monolog al unei adolescente plină de speranță. Povestea nu se concentrează doar pe sfârșitul copilăriei, ci pe drumul ei spre maturizare, pe adevărurile dureroase pe care le experimentează pentru prima dată. Odată ce își dă seama că părinții ei nu sunt perfecți, ci mai degrabă înclinați spre greșeală, trece prin tot felul de stări, încercând să descifreze limbajul și comportamentul adulților. Pentru adolescenta dornică să crească, această lume se dezvăluie dintr-odată cu toate neajunsurile ei, cu minciuni împachetate frumos și sentimente nedezvăluite, populată de oameni incapabili să-și exprime sentimentele. Imaginea maturității începe să se distorsioneze, să se transforme în ceva monstruos și respingător, iar adolescența devine brusc doar un drum fără sens.

Fără îndoială, stilul Elenei Ferrante captivează de la primele rânduri, la fel și misterul omniprezent din scriitura ei. Chiar dacă acest roman aduce oarecum cu Tetralogia napolitană , cred că îi va fi greu să depășească acea scriitură perfectă, acea atmosferă de tensiune care a existat pe tot parcursul celor patru volume. A fost surprinzător și oarecum dus la extrem, un gest caracteristic autoarei, dar monologul infinit al adolescentei mi s-a părut la un moment dat mult prea obositor și pe alocuri greu de digerat. Cartea o găsiți aici.