E. Lockhart - Impostoarea

"Vreau să spun oare cele mai urâte fapte ale noastre ne definesc atunci când suntem în viață? Sau crezi că ființele umane sunt mai bune decât cele mai urâte lucruri pe care le-au făcut vreodată ca specie? " 

Autoarea romanului Mincinoșii revine cu o poveste aproape psihedelică despre feminitate, puterea de a te reinventa într-o lume care te calcă în picioare constant și modalitățile prin care poți să trăiești după regulile proprii. 

"-Tu crezi că e normal să obții tot timpul ceea ce-ți dorești, spuse Jule. Că e normal ca lucrurile să fie ușoare. Dar nu e așa. Cei mai mulți oameni nu obțin ceea ce-și doresc. Niciodată, gen. Li se trântește ușa în nas. Trebuie să se străduiască tot timpul."

Cu o tentă ușor feministă, E. Lockhart spune povestea a două femei extrem de diferite, cu moduri de viață paralele și șanse invers proporționale. Pe de o parte o avem pe Jule - ambițioasă până la limită și dincolo de ea, dispusă la orice compromis pentru a obține ceea ce vânează. De partea cealaltă stă Imogen, o moștenitoare fără griji, cu lumea întreagă la picioare. Cele două dezvoltă o prietenie extrem de ciudată, toată relația fiind orchestrată de către Jule, pentru care Imogen e doar o țintă dintre miile de ținte ușoare de pe lume. Împrejurările în care s-au cunoscut și limitele dintre cele două se pierd în poveste pe măsură ce ne întoarcem - căci cartea se desfășoară în sens invers, pornind de la momentul prezent și înaintând tot mai mult în trecut, pentru a putea desluși adâncimea gândurilor lui Jule și șansele de reușită ale planului său. Jule are o gândire diabolică - e rece, dureros de rece, tăioasă și fără pic de empatie. Are momente în care dă dovadă de puțină umanitate, însă acestea trec la fel de neașteptat precum au venit. Imogen, inocenta Imogen seamănă bine cu Jule, deși aparențele spun altceva - orfana devenită acum bogată, cu o putere imensă pe care o gestionează fără să clipească. 

Impostoarea e un roman tăios, în care E. Lockhart își dovedește geniul la fel de tare cum a făcut-o cu Mincinoșii, disecând până la ultima celulă firea umană și demonii ei. Este o poveste dureros de sinceră despre compromisuri, despre dezumanizare pe măsură ce viața își ia tributul, despre femei aflate în situații extreme și soluții ingenioase, despre omul aflat față în față cu propria fragilitate. Pe măsură ce acțiunea înainta tot mai tare în trecut, am avut momente în care mi-a înghețat inima la propriu, în care am uitat să respir și momente în care m-am gândit la cruzimea de care suntem capabili, la cât de dificil ne e să o ținem în frâu și cât de mult ne distruge viețile atunci când erupe. Am citit multe povești despre caracterul uman și slăbiciunile lui, însă Impostoarea te pune față în față cu părțile întunecate pe care ți-e frică să le dezvălui cuiva. 

​Cartea o găsiți aici. 

---