Dragoste fără limite (Aziz Ansari, Eric Klinenberg - Dragostea modernă)

Fie că o căutăm sau o avem deja, dragostea ocupă un rol important în viața noastră. De la schimburile nevinovate de mesaje, întâlniri întâmplătoare și priviri aruncate pe furiș până la schimbarea statutului - savurăm fiecare etapă atunci când considerăm că am găsit persoana potrivită. Cum s-au schimbat în timp obiceiurile îndrăgostiților și cum am ajuns să trăim într-o epocă plină de oameni singuri și epuizați, veți afla din cartea lui Aziz Ansari, un studiu fascinant despre cel mai înălțător sentiment pe care îl trăim.

Pentru părinții și bunicii noștri, lucrurile au fost mult mai simple, asta e clar de la bun început. Își cunoșteau jumătatea prin cartier sau chiar în blocul în care locuiau, la locul de muncă, lucrurile se petreceau rapid, fără ca cineva să stea să ia în considerare aspectele la care ne raportăm astăzi. Noi trăim într-o epocă cu opțiuni infinite, ne căutăm cu ardoare sufletul-pereche, iar dacă ceva se schimbă în timpul relației , ne căutăm refugiul în altă parte. Acest lucru se întâmplă chiar și după căsătorie, lucru inacceptabil în vremurile bunicilor noștri, de exemplu. Toată această căutare neîntreruptă ne epuizează la un moment dat, obosim și  refuzăm să mai mișcăm vreun deget. Să vină sufletul-pereche și să ne găsească! 

E mai bine acum sau nu? Asta e principala întrebare, într-o lume cu atâtea opțiuni,dar și cu multe divorțuri, infidelități și alți demoni. S-au schimbat multe de-a lungul timpului. Lucrurile devenite din start obișnuință erau de neconceput în trecut. Dragostea nu era necesară în întemeierea unei relații sau a unei căsătorii. Ea putea veni cu timpul, ceea ce noi nu concepem astăzi. Dacă nu iubim cu pasiune și nu știm în adâncul sufletului că ne dorim acea persoană prin preajmă pentru tot restul vieții, nu facem pasul următor. Până și cea mai mică îndoială se poate transforma în motiv de despărțire. Goana nebună după sufletul-pereche ne caracterizează întru totul, indiferent din ce mediu am face parte. 

Bazându-se pe studii și pe interviurile cu diverși oameni din patru țări, Aziz ajunge la niște concluzii coerente, cea mai surprinzătoare fiind cea în care , cu ajutorul tomografiilor cerebrale, se demonstrează că nu suntem concepuți genetic pentru monogamie. Avem tendința să fim infideli și să căutăm mereu ceva mai bun, oricât de mulțumiți am fi de relațiile noastre. Poate că asta explică oarecum toate subterfugiile la care recurgem pentru a găsi pe cineva special, a-l păstra, dar și plictiseala pe care o simțim după un anumit număr de ani. 

Există două tipuri de dragoste : cea nebună și cea calmă. Dacă cea nebună este asemănătoare cocainei (acționează cam la fel asupra creierului nostru), cea calmă o simt doar persoanele răbdătoare și dispuse să investească toate încrederea în persoana de lângă ei. Toate poveștile de dragoste ajung acolo, indiferent de traiectoria lor. Cu toate că știm și anticipăm acest deznodământ, luptăm în continuare. 

Cartea o găsiți aici. 

---