Dar poveștile unde se duc, când se duc?

Fotografii de Mircea Struțeanu 
Texte de Atilla Bartiș, Radu Cosașu, György Dragomán, Filip Florian, Matei Florian, Katja Petrowskaja 

În ultimii ani, Mircea Struțeanu a călătorit prin toată țara făcând fotografii zonelor abandonate sau pustii și caselor goale care adăpostesc sute de povești neștiute. Povești care vor muri pe măsură ce degradarea timpului se va instala tot mai comod. În toate județele din țară există astfel de zone - sate abandonate sau cu foarte puțini locuitori, sate care mor zi după zi și absorb toate amintirile celor ce le-au populat, toate poveștile care s-au spus și pe care nu le va mai auzi nimeni, niciodată. 

Putem intui doar o mică parte din viața oamenilor care au trăit cândva în aceste case, prin intermediul fotografiilor extraordinare și al detaliilor care ies la iveală - pereții pictați sau împodobiți cu detalii complicate, poze de familie, mici suveniruri păstrate ca amintiri dragi. Este un proiect fotografic de excepție, extrem de atent studiat, plin de sensibilitate și melancolie, un proiect care vorbește prin intemerdiul imaginilor despre degradare, trecerea inevitabilă a timpului și dispariția oamenilor. Timpul ne este prieten și dușman deopotrivă, ne atrage în mrejele sale și ne păcălește pe tot parcursul vieții. Avem impresia greșită că totul va dura la infinit, iubirea și prietenia, prezența celor dragi, necunoscutul care așteaptă să fie descoperit. În realitate, timpul le distruge pe toate, într-o mai mică sau mai mare măsură. Suntem sclavii lui de când ne naștem și condamnați la uitare datorită trecerii sale. 

Deși este o lucrare de artă excepțională, este totodată și un puzzle de imagini al unei corăbii care se scufundă încetul cu încetul. O Românie frumoasă, verde, dar solitară. Colțuri de țară uitate de lume și de Dumnezeu, care așteaptă să fie (re)descoperite, (re)iubite, (re)născute. După plecarea oamenilor, natura a pus stăpânire pe ele, umplându-le de viață în ciuda pustietății și cred că peisajele din jurul acestor case abandonate sunt fășiile de speranță din toată povestea. Un semn că viața merge mai departe, cu sau fără oameni, dar totodată și că ea poate renaște la momentul potrivit. 

Cartea o găsiți aici.