Credință sau mit? (Emmanuel Carrere - Împărăția cerurilor)

Din dorința de a face lumină asupra faptelor petrecute acum două mii de ani, s-a născut această carte intensă și exagerată pe alocuri, despre nașterea unei religii care domină în continuare, creează conflicte și naște tensiuni. Creștinismul înseamnă multe lucruri, dar cu toții ne dorim o împărăție a cerurilor pe care să o dominăm, fie și într-o viață viitoare. 

Pornind de la o întrebare tulburătoare și total îndreptățită, Emmanuel Carrere , fiind și el un creștin fervent acum mulți ani, pleacă pe urmele istoriei, vrând să descopere dacă această religie e un mit și cum de are atâția adepți după două mii și ceva de ani, într-o epocă din ce în ce mai dezvoltată din toate punctele de vedere. Mă așteptam să fie o poveste despre viața lui Isus pe pământ, dar autorul investighează viețile apostolilor, întâlnirile lor și cum au propovăduit această religie nouă în acel timp, fără ca Isus să le-o ceară. Lucrurile încep după episodul Învierii, nicidecum înainte sau cel puțin așa susțin sursele autorului, cărțile care conțin mici dovezi din ceea ce s-a petrecut în acea perioadă. Restul e doar imaginație dusă până la limite despre un subiect fierbinte, pe care nu îl poți discuta oricum și oricând. 

Mărturisirea autorului începe din perioada de creștin, perioadă în care mergea la biserică, se împărtășea, comenta citate din Biblie și lucrurile nu i se păreau deloc ciudate. Era o viață nouă , căreia îi descoperea beneficiile mai mult decât dezavantajele. Întoarcerea bruscă spre Dumnezeu se întâmplase într-o perioadă zbuciumată : nu mai putea scrie, suferea de depresie, se simțea înlănțuit într-o căsnicie fără dragoste. Sprijinul a venit în mod neașteptat, când credea că nimic nu îl mai poate ajuta. Recuperarea s-a produs încet, dar după mulți ani, descoperind caietele în care comenta Biblia și își nota diverse citate, simte doar rușine față de persoana care era atunci. O rușine imensă provenită din convingerea că un scriitor și un om al faptelor ca el s-a lăsat condus de ceva ce nu se poate vedea, atras în mrejele unei religii care reprezintă totul pentru persoane cu capacitate intelectuală redusă. Nu m-am simțit atrasă neapărat de această parte a cărții, fervoarea lui făcând prima parte greu de citit și asimilat, dar lucrurile devin interesante când începe investigația asupra vieții apostolilor și primele fapte consemnate despre creștinism. Nici nu pot să-l judec pentru ceea ce simte în momentul când scrie cartea, dar și ce a simțit în perioada când se considera creștin. E o experiență intimă pe care a decis să o împărtășească, știind poate că va fi judecat și blamat. E dreptul fiecăruia de a-și exprima opinia. 

Este vorba despre opțiunea personală a fiecăruia, de a crede sau nu, de a cerceta sau nu și nu văd de ce cineva ar încerca să influențeze această alegere intimă, cu singurul scop de a căuta dovezi asupra faptelor petrecute acum două mii de ani. Creștinismul este privit ca o sursă de liniște, confort sau dimpotrivă, spălare pe creier. Oricare ar fi adevărul, suntem cu toții de acord că există ceva mai presus de noi sau credem în puterea gândirii pozitive /minuni / miracole / necesitatea unei credințe. Suntem ființe fragile, asta nu o putem contesta. Ne simțim pierduți de cele mai multe ori, ne găsim în situații cu care nu ne-am mai întâlnit, nu știm ce să simțim, cum să reacționăm, cum să ne consolăm. Și cred că aici intervine credința, indiferent care ar fi ea. Ăsta e momentul intervenției misticului, forței care ne permite să mergem mai departe fără a ne sfărâma de tot. 

Cred că e prima carte din care nu pot să trag o concluzie clară sau care să-mi deschidă anumite porți pe care nu le-am văzut înainte, dar e extrem de interesantă și merită citită. Nu știu dacă aș recomanda-o tuturor, ar fi multe motive de discutat și nu vreau să creez polemici religioase pe blog. Respect opinia fiecăruia, la fel cum respect și oripilarea celor care mă aud spunând că am citit Codul lui DaVinci. Da, l-am citit și mi-a plăcut mult. Am citit aproape toate cărțile lui Dan Brown și nu mi-e rușine să o spun. Și în cartea lui Carrere apare un element asemănător celui din Cod, despre familia lui Isus, așadar mirarea nu a fost chiar atât de mare că se poate scrie așa ceva. Sunt mulți istorici și critici care au pus la îndoială baza creștinismului, au cercetat îndelung și au scris cărți despre asta. Nu cred că ar trebui să le fie desconsiderată opera doar pentru că își pun niște întrebări sau sugerează o ipoteză. 

Cartea o găsiți aici. 

---