Clare Mackintosh - Te las să pleci

Un accident cumplit curmă viața unui băiețel de cinci ani, iar șoferul fuge de la locul accidentului lăsând în urmă durere și o mulțime de întrebări. Nu există indicii folositoare , nici martori care să fi văzut ceva, nicio pistă despre identitatea celui care a provocat tragedia. Poliția se luptă din răsputeri pentru a afla ceva, orice, însă comandantul poliției le cere inferiorilor săi să renunțe. Lunile de muncă nu au condus la nicio pistă demnă de luat în seamă, iar mama băiatului ucis a dispărut, fiind convinsă că nimănui nu-i pasă de copilul ei. Aparent va rămâne un caz nerezolvat, doar că la un an de la accident poliția face un apel către cetățeni și îi îndeamnă să îi ajute în această anchetă. Șoferul este găsit, dar implicațiile poveștii sale sunt mult mai profunde. În spatele unui presupus individ lipsit de milă sau conștiință, se țese o poveste înspăimântătoare despre abuz, iubire și curaj. 

​Ecourile acestei cărți vor mai reverbera în mintea mea mult timp de acum încolo, căci m-a purtat într-o călătorie aparent lipsită de sens, care s-a umplut de profunzime  pe măsură ce detaliile au ieșit la iveală. Autoarea se joacă pur și simplu cu mintea ta, te induce în eroare și te șochează de nenumărate ori. Tocmai când crezi că nu mai există nicio surpriză, că răul a fost stârpit, iar răufăcătorii pedepsiți, vine o altă lovitură, mai puternică decât precedentele. A fost un roman de zece ori mai bun decât Te văd, ​pe care l-am savurat cu sufletul la gură, în special ultimele două sute de pagini, care seamănă cu un raliu scăpat de sub control. 

Lăsând la o parte elementele specifice unui thriller și întorsăturile de situație care te captivează imediat, romanul scoate în evidență semnele unei relații abuzive, situațiile extreme prin care trebuie să treacă victimele și consecințele inevitabile ale speranței de schimbare. Privită din afară, relația din roman e foarte ușor de disecat, semnele de exclamare îți apar în cap foarte devreme și îți vine să îi spui acestei femei să fugă până nu e prea târziu. Însă în realitate, semnele nu sunt atât de clare și în ciuda lor, aceste relații continuă și evoluează. Poate că cei din afara legăturii văd totul cu limpezime, însă victima este orbită de iubirea pe care o simte și de grija excesivă a partenerului pentru bunăstarea ei. Povestea din roman e una cu final fericit (sau cât de fericit poate să fie în situația dată) însă avem în jur nenumărate exemple că lucrurile se pot termina rău. Se pot termina cu vieți curmate sau distruse pentru totdeauna. Violența domestică și abuzul asupra femeilor sunt reale, palpabile, sunt pete de noroi pe suprafața unei societăți șlefuite de perfecțiune. Cu cât citesc mai mult despre aceste subiecte, cu atât înțeleg nevoia unor acțiuni ferme, a unei înțelegeri profunde a victimelor și a nevoii lor de a fi ajutate. E simplu să privești din afară și să emiți judecăți, să consideri că nu ți se poate întâmpla nici ție, nici celor apropiați , însă violența e ascunsă întotdeauna în spatele bunelor intenții, a iubirii pline de patos și a grijii care se transformă în obsesie. Suntem oameni și credem în schimbare, chiar dacă aceasta se întâmplă greu sau deloc. Speranța e altă capcană seducătoare căreia îi cădem pradă zi de zi, căci alternativa e mult prea dureroasă. 

Te las să pleci ​e una dintre cele mai tulburătoare povești pe care le-am citit în ultimul timp. E realitatea unor oameni de lângă noi, coșmarul pe care îl trăiesc zi după zi, povara pe care o duc disperați să nu afle nimeni și dornici să fie ajutați. 
​
Cartea o găsiți aici.