Chanel Miller - Acesta e numele meu

În 2015, Chanel Miller avea 22 de ani și locuia în Palo Alto, California. A fost abuzată sexual în timpul unei petreceri. Doi trecători au observat ce se petrece și i-au sărit în ajutor, iar evenimentele care au urmat după acest abuz nu au făcut decât să o decimeze și mai tare. Agresorul ei a primit doar șase luni de închisoare, iar Chanel a hotărât că lucrurile nu pot rămâne așa. Scrisoarea pe care a publicat-o pe BuzzFeed a devenit virală în foarte scurt timp, determinând schimbări în legislația din California și înlăturarea din funcție a judecătorului care a hotărât verdictul acestui caz. Inițial, identitatea ei nu era la vedere, fiind numită Emily Doe. Dar Chanel și-a dorit să fie mai mult decât o victimă, să dezlipească această etichetă dată de societate și să devină o voce a tuturor femeilor care au trecut prin experiențe asemănătoare. 

Cazul lui Chanel a scos în evidență (dacă mai era nevoie) putregaiul sistemului judiciar, prejudecățile cu care se confruntă victimele abuzului sexual, neîncrederea și umilințele de care au parte odată ce mărturisesc ceea ce li s-a întâmplat. Norocul ei a fost trecerea celor doi martori care au salvat-o de furia agresorului, dar nici măcar mărturia acestora și probele solide nu l-au convins pe judecător să îi facă dreptate victimei. În cele mai multe cazuri, martorii nu există, iar probele sunt insuficiente. Dar se pare că dovezile cântăresc prea puțin față de speculațiile unei societăți construite atât de haotic. O societate care se grăbește să judece în loc să prevină sau să repare. O societate condusă de oameni convinși că ei știu cel mai bine cum funcționează lucrurile, oameni care nu acceptă părerile altora și pentru care totul se împarte doar în alb și negru. Povestea lui Chanel scoate în evidență nu doar bolile sistemului și ale societății, dar și înfumurarea acestora și refuzul de a schimba ceva. Mentalitățile oamenilor sunt cel mai greu de schimbat, mai ales când acestea sunt alimentate constant atât în societate, cât și în instituțiile aparent imparțiale ale statelor. Tocmai de aceea acest roman și altele asemenea lui au rolul de a educa, de a scoate în evidență ceea ce e profund greșit și inacceptabil, răul care trebuie tăiat de la rădăcină și fundațiile noi care trebuie construite pentru o societate sănătoasă din toate punctele de vedere. 

Victimele abuzului sexual nu se luptă doar cu umilința sau cu stigmatul pe care îl poartă după astfel de incidente, ci și cu judecata conform căreia au stimulat aceste fapte, au făcut anumite gesturi sau au transmis prin îmbrăcăminte anumite semnale care le-a adus în acest stadiu. Judecăți greșite din toate punctele de vedere. Căci, dacă stăm să ne gândim puțin, victimele abuzurilor de orice fel nu sunt doar oameni ajunși la o vârstă adultă sau chiar la maturitate, ci și copii care nu au cum să își manifeste consimțământul sau să provoace în vreun fel astfel de manifestări. Așadar avem de-a face din start cu o gândire bolnavă, care provoacă mult rău victimelor și generează frustrări imense. Această realitate cruntă a început să fie din ce în ce mai prezentă în spațiul public după fenomenul #metoo și multe alte declarații ale unor persoane cu o credibilitate certă. Abuzul există de când lumea și se manifestă sub diverse forme. El nu ar trebui încurajat și nici pus sub tăcere, deoarece naște monștri imposibil de stăpânit. Și cel mai important lucru care le lipsește multor persoane este empatia, o calitate care se dezvoltă în urma unor experiențe personale de cele mai multe ori. Dar ea ar trebui să domine caracterele tuturor oamenilor, indiferent de unde provin aceștia sau câte prejudecăți li s-au insuflat de-a lungul timpului. Empatia poate face minuni și poate rezolva multe probleme. 

Cartea o găsiți aici.