Catherine Steadman - Ceva în apă

Cum ajunge un cuplu tânăr de pe culmile fericirii pe cele ale disperării? 
Foarte simplu. Merg în luna de miere în Bora Bora, au parte de experiențe unice și de bifat obligatoriu într-o viață, după care găsesc o valiză în apele Pacificului. În valiză nu se află un cadavru, după cum ați putea intui în prima clipă, ci mai multe obiecte care le dau complet viața peste cap. Găsirea acestei valize apare într-un moment extrem de propice în viața lor, iar celor doi le este practic imposibil să nu o păstreze, căci cu ajutorul ei viața lor ar putea intra din nou pe un făgaș normal. Deși știu că nu e etic ceea ce fac și că ar trebui să apeleze la autorități pentru ca valiza să ajungă la proprietarul ei, continuă să facă greșeală după greșeală și după ce se întorc acasă. Ceea ce părea a fi un noroc divin le dă toată viața peste cap și le știrbește încrederea pe care o aveau unul în celălalt. Relația lor se destramă ca un castel din cărți de joc, mult prea fragil pentru a rezista chiar și cele mai mici adieri de vânt... 

Erin și Mark au premizele unui cuplu perfect, care funcționează asemenea unei mașinării imposibil de distrus. Aproape prea frumos ca să fie adevărat. Pregătirile pentru nuntă dezvăluie primele fisuri ale relației lor, pe care le depășesc cu succes. Însă luna de miere și ceea ce urmează după este cireașa de pe tort. Am început să bănuiesc destul de devreme că cei doi nu vor rezista până la final și că, în spatele aparențelor, se află un bărbat obsedat de putere și o femeie care iubește prea mult. Deși mă așteptam oarecum la deznodământ, explicația pe care am primit-o a fost destul de rudimentară și prea puțin credibilă. Nici ceea ce urmează după dezvăluirea misterului nu e finalul pe care mi l-am imaginat, deși romanul avea toate ingredientele necesare pentru a deveni de neuitat. 

​Am primit un exemplar în avanpremieră și evident că am fost mai mult decât curioasă să citesc ​#CarteaVerii2019 , însă există câteva motive pentru care nu mi-a plăcut atât de mult pe cât m-aș fi așteptat. Acțiunea începe promițător, autoarea conturând destul de bine atât personajele, cât și direcția în care se îndreaptă acestea. După găsirea valizei, lucrurile escaladează într-o măsură tot mai mare, iar evenimentele se precipită când cei doi se întorc acasă, totul devenind un mare mister căruia nu reușeam să-i dau de capăt. Toate motivațiile la care m-am gândit, toate scenariile posibile sau mai puțin posibile pe care mi le-am imaginat s-au spulberat foarte rapid, finalul fiind unul destul de puțin plauzibil. Autoarea creează tot felul de piste false, exagerând importanța anumitor evenimente și dând impresia unor dușmani nemiloși care stau la pândă, ceea ce mi-a conferit senzația unei acțiuni desprinse din Nașul lui Mario Puzo. Nu e o carte proastă, ci una care a reușit cu succes să mă țină în priză până aproape de final. Poate că scenariile din mintea mea au fost mult prea ambițioase pentru explicația (relativ) simplă a misterului. 

Cartea o găsiți aici. 

---