Bogdan Coșa - Cât de aproape sunt ploile reci

Satul românesc a fost mereu o frescă destul de fidelă a societății și a felului în care aceasta ne influențează viețile în moduri subtile. În acest spațiu ușor diferit de marile orașe și toți demonii lor, lucrurile se întâmplă într-un mod absolut firesc, în special când fiecare zi este despre supraviețuire. Oamenii sunt ființe schimbătoare, iar vremurile pe care am ajuns să le trăim îi împing pe aceștia la diverse practici care sunt în totală antiteză cu credința și morala. Sărăcia este o amprentă de care scapi cu greu într-un mediu care nu pare să evolueze niciodată, unde fiecare lucru a rămas la fel, contradicțiile fiind peste tot și niciunde. Un spațiu populat de tipologii pe care le cunoaștem cu toții și le vedem în fiecare zi etalându-și talentele. Un loc în care oamenii cred în Dumnezeu, dar încalcă toate legile morale atunci când trebuie să-și păzească spatele sau să scape de grija zilei de mâine. 

Romanul lui Bogdan Coșa își are stabilit centrul într-un sat românesc, după accent bănuiesc că din zona Ardealului, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar bârfele circulă mai repede decât ultimul model de avion. Fiecare mișcare este urmărită de ochi curioși, nu există loc unde aceștia să nu vadă. Un spațiu dominat de sărăcie și improvizații fragile făcute pe bani puțini, însă suficienți pentru a pune ceva pe masă. În acest peisaj, se urmărește dinamica unei familii absolut normale, lovită de nenorociri, ghinion și de judecata celor din jur. Niște oameni absolut obișnuiți care încearcă să prospere, însă sorții le sunt nefavorabili aproape de fiecare dată. Autorul urmărește în special această dinamică a relației dintre om și mediul dominat de sărăcie, unde e aproape imposibil să îți faci planuri sau să te ridici deasupra tuturor lucrurilor care te țin pe loc. Și nu e vorba doar de neajunsurile materiale, ci și de lipsa de ambiție, de gurile clevetitoare care îți șoptesc că orașele te corup și te îndepărtează de ceea ce-i important, de comunitatea aparent închegată care se dezbină de fiecare dată când cineva face o greșeală, de prejudecățile pe baza cărora oamenii își trăiesc viața. Este adus în discuție un subiect care încă stârnește vâlvă și care ar trebui să ne intereseze pe toți - mafia tăierii lemnului ; acest proces care ne va lăsa la un moment dat fără oxigen, dar din care unii s-au îmbogățit pentru 3-4 generații, neluând în seamă consecințele nefaste care ne vor lovi pe toți. 

Romanul lui Bogdan Coșa spune o poveste despre noi ca nație, dar și despre societatea defectă în care trăim. Despre toate mecanismele de apărare și cum eșuează acestea în fața evidenței. Despre lupta eternă pentru supraviețuire și un individualism care ne va face bucăți-bucățele la un moment dat. Despre o lume în care legile morale și bunul-simț par să dispară încetul cu încetul, lăsând în urmă o mare de ură care ne sufocă zi de zi. 

Cartea o găsiți aici.