"Bilanțul" lunii martie
3/30/2016
A trecut și luna martie și am reușit să citesc mai mult de jumătate din targetul meu de pe Goodreads. Am avut norocul (sau poate intuiția) să citesc multe cărți bune, am adăugat în lista de preferate mai multe decât am adăugat tot anul trecut, lucrurile merg pe un făgaș bun. Luna aceasta am făcut cunoștință cu Karl Ove Knausgard și a lui luptă zilnică ; am tot amânat primul volum, dar pentru că a apărut și volumul 2, le-am devorat pe amândouă. Iar acum, nerăbdarea nu-mi dă pace până când o să apară volumul 3. Vi le recomand cu mare drag. Am descoperit-o și pe Dara Horn, care a scris o poveste minunată, dar și cărțile de memorii de la editura Publica, colecția Narator. 1. Lawrence Osborne - Pe uscat sau cu paharul plin. Călătoriile unui băutor 2. Mary Karr - Clubul mincinoșilor 3. Dara Horn - Lumea ce va să vină. O alternativă la sutele de cărți care tratează aceleași subiecte. O carte diferită, plină de mister și misticism, o capodoperă pe care am citit-o cu lacrimi în ochi. 4. Lena Dunham - Nu genul ăla de fată 5. Karl Ove Knausgard - Lupta mea. Cartea întâi : Moartea unui tată. Mi-a plăcut tare, tare mult această carte. Dincolo de stilul dur și concis, se află emoții greu de descris în cuvinte, care îl surprind chiar și pe autor. Lupta din primul volum pare să se desfășoare între firea lui intenționat nepăsătoare și întâmplările care îi pun sufletul pe butuci. De-abia aștept să citesc și celelalte volume, Karl Ove este un scriitor desăvârșit. 6. Maximillian Potter - Umbre în vie. Conspirația menită să distrugă cel mai rafinat vin din lume 7. Richard Flanagan - Să bați din palme cu o singură mână 8. Karl Ove Knausgard - Lupta mea. Cartea a doua : Un bărbat îndrăgostit 9. Tobias Wolff - Viața acestui băiat Ne vedem luna viitoare, cu un nou bilanț. Voi ce cărți ați mai citit? Ce îmi recomandați ?
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
January 2023
|