"Bilanțul" lunii februarie

Luna aceasta am fost mai leneșă : am citit doar 8 cărți, unele extraordinare, altele deloc. De la o extremă la alta. Dintre toate, Stăpânul savanelor probabil că-mi va rămâne întipărită mereu în inimă și minte și la un moment dat, o s-o recitesc. E magică! 

Am început și o carte pe care nu am putut s-o citesc până la capăt, oricât m-am străduit. Este vorba despre cartea Soț și soție, scrisă de Zeruya Shalev. Deși scriitura ei este impresionantă și profundă, nu suport cărțile fără dialog și săriturile amețitoare din trecut în prezent și invers. În unele cărți, această trecere se face treptat, dar în Soț și soție e un adevărat carusel, care pe mine m-a amețit de tot și m-a făcut să o las din mână. Am citit o singură carte de această autoare, Fărâme de viață, pe care am adorat-o (chiar dacă nici ea nu avea dialog). 

.​1. J.R. Moehringer - Dulcele bar. O carte de memorii care mi-a plăcut tare mult, dar nu la fel de mult ca Sutton. Deși tinde să emoționeze, autobiografia fiind de fapt o căutare disperată a unei figuri paterne și dragostea ieșită din comun pentru un bar și oamenii care îl frecventează, nu e la fel de explozivă, nu m-a ținut în suspans și nu a avut acea scânteie magică pe care o găsesc în puține cărți. Dar J. R. Moehringer e un autor pe care trebuie neapărat să-l citiți, calitățile lui de povestitor nu pot fi contestate. 

2. Gwenaelle Aubry - Nimeni. O fiică încearcă să reconstituie viața tatălui ei, suferind de tulburare bipolară, scoțând la suprafață toate amintirile și momentele-cheie din relația lor. Mi-a plăcut destul de mult, în special descrierea luptei cu boala și a încercării de a-și descoperi propriul sine într-o lume care te arată cu degetul. Nu știu ce mă fascinează atât de mult la aceste povești în care protagonistul e bolnav psihic, pentru că nu îmi place psihiatria, dar întotdeauna găsesc interesante dramele din spatele diagnosticului și încercările de zi cu zi pe care nu le putem ghici. Lupta aceasta cu normalitatea sau ceea ce înseamnă ea pentru oamenii de lângă noi, în special oamenii dragi. 

3. Titus Radu - Emigration blues 

​4. David Nicholls - Noi. Povestea unei căsnicii pe cale să se încheie , un tur al Europei menit să mai îndulcească dezastrul și o căutare frenetică a copilului rebel. Cam asta e , pe scurt, cartea lui David Nicholls. Nu am prea rezonat cu ea, pentru că e destul de superficială, nu mi-a trezit compasiune aproape deloc. Spre deosebire de O zi, pe care am adorat-o, Noi nu reușește să fie mai mult decât o despărțire predestinată a unor oameni care nu au nimic în comun. 

5. Javier Yanes - Stăpânul savanelor

​6.  Jeannette Walls - Castelul de sticlă - o metaforă frumoasă pentru o copilărie urâtă, nefericită și plină de lipsuri. E o promisiune, un vis văzut cu ochii închiși, cu foarte puține șanse de reușită. E o carte tulburătoare despre fragilitatea copiilor, deciziile proaste ale părinților și lupta pentru supraviețuire într-o lume care luptă împotriva ta. 

7. Yukio Mishima - Sete de iubire. Nu mi-a plăcut nimic la cartea asta, dar absolut NIMIC! O poveste stupidă, un mod ciudat de a povesti și o femeie nebună care comite o crimă fără să știe de ce. Nu cred că mai pun mâna pe autori japonezi foarte curând. 

​8. Oliver Sacks - În mișcare. O viață. ​O autobiografie extraordinară a unui om inteligent, pasionat de biologie, medicină și scris. Mi-a plăcut atât de mult încât am absorbit fiecare cuvânt, indiferent că a fost legat de progresele medicinei, relațiile cu prietenii și familia sau călătoriile lui. Acest om emană o forță și o pasiune care nu cunosc limite sau obstacole. Citiți-o neapărat! Merită! 

Pentru începutul lunii martie, mă așteaptă două cărți pe care mi le doream de mult, primite de la editura Publica, colecția Narator. O să vă povestesc mai multe despre ei când o să apară recenziile. 

​Lecturi frumoase și pline de magie!