Pascal Bruckner - Fiul cel bun

Anatomia relației părinte-copil. Relație normală sau patologică, cert e că ne marchează pentru totdeauna, uneori lasă urme de neșters sau amintiri neprețuite. Părinții sunt primele ființe cu care intrăm în contact, aproape niște zei pentru orice copil, iar faptele și gesturile lor ne spun mai multe decât am vrea să recunoaștem. 

Peste ani, avem senzația de deja-vu cu copiii noștri și ne întrebăm cum oare am ajuns să facem exact ca ei, când tot ce doream era să nu le repetăm greșelile?

Niciun părinte nu e perfect, mai mult ca sigur. Însă îi admir pe cei care luptă să le ofere copiilor lor o lume mai frumoasă, exemplu pozitiv, dragoste necondiționată și speranță. 

Fiul cel bun by Pascal Bruckner
My rating: 5 of 5 stars

View all my reviews

"Zilnic, pe la începutul după-amiezii, mă surprind așteptându-i telefonul, obicei care, pe atunci, mi se părea o povară. Tăcerea de-acum e ca o așchie care mi se înfige în inimă."

"Pentru copil, tatăl este un uriaș care se micșorează pe măsură ce el crește. Ca mulți fii unici, visam ca, într-o zi, un bărbat elegant să bată la ușă și să se declare adevăratul meu părinte, scăpându-mă de familia mea. Visam să fiu răpit, mă imaginam de viță nobilă și doar eșuat din întâmplare în acel mediu, ce nu corespundea aspirațiilor mele. Și astăzi, încă mi se mai întâmplă să-mi imaginez că un tânăr sau o tânără îmi sună la ușă și mi se prezintă ca fiind unul dintre copiii mei, născut dintr-o relație efemeră. Îl primesc în casă în numele unei valori pe care am ținut-o întotdeauna la loc de cinste : fecunditatea neașteptatului."

"Chiar și în prezent, atunci când, din apartamentul meu situat în plin centru al Parisului, mai silențios decât dacă aș trăi la țară, aud sunând clopotele de la biserica armenească din apropiere, sunt învăluit de o stare de liniște. Nu e nimic mai blând, mai mângâietor decât o mare religie ajunsă în crepuscul, atunci când renunță la violență și la prozelitism, răspândindu-și doar mesajul spiritual : credința s-a preschimbat în emoție estetică și în nostalgie a copilăriei."

"Cărțile nu m-au dezamăgit niciodată. Am citit multe proaste, dar și atâtea foarte bune. Și acum încă îmi cumpăr săptămânal, fericit de abundența lor, de modul în care proliferează, chiar dacă știu prea bine că nu am o sută de vieți pentru a le citi pe toate. Le deschid tremurând, căutând în ele o revelație, tot așa cum descoperi trupul unei necunoscute, pătruns de emoția de a regăsi ceea ce știi deja și ceea ce nu vei ști niciodată. Cu fiecare volum, mă părăsesc provizoriu, luând drept soațe noi destine, ridicându-mă spre alte niveluri de inteligență."

"În adolescență, iubirea este văzută ca un proces de domesticire a noutății. Habar n-ai că a iubi înseamnă a învăța să-l lași pe celălalt să se desprindă de tine și să înflorească la distanța convenabilă."

"Tot așa cum un autor se izolează pentru a scrie, visează și să-și vadă cărțile răspândite pe rafturi, pe nisipul unei plaje sau pe o banchetă de tren. Nu există omagiu mai frumos care i s-ar putea aduce decât acela de a fi folosit drept pretext pentru doi îndrăgostiți, în așa fel încât aceștia să se întâlnească și să-și consume dorința. Cartea este făcută să fie citită, uitată și transmisă mai departe, după legile hazardului. Creăm încarcerați și nu existăm decât risipiți."

"Tata m-a crescut în spiritul ororii față de semenul meu, însă eu am ales să mă dedic preamăririi lui. Frumusețea lumii și a ființelor ei nu va înceta nicicând să mă copleșească."

"Surâsul lui radios, mâna fluturândă mai spuneau ceva, și anume că fiecare om este mai mare decât se vede și duce în sine resurse de bunătate de care habar n-are. Pentru o clipă, fusese atins de lumină și răscumpărat."

"Timpul, care stinge toate datoriile, stinge și dușmănia.  Cu toate că orizontul mi se îngustează, păstrez linia de conduită, aceea de a nu schimba nimic din viața mea, de a-mi confirma toate alegerile. Și voi pleca fără a fi învățat nimic, dacă nu cumva doar prețul de neprețuit al existenței. Lumea este o chemare și o promisiune : peste tot există ființe remarcabile și capodopere de descoperit. Sunt prea multe de dorit, prea multe de învățat și multe pagini așteaptă să fie scrise. Atâta vreme cât creezi, atâta vreme cât iubești, nu pleci din viață.  Sper să rămân nemuritor până la ultima mea suflare."

Cartea asta mi-a reamintit de ce îl iubesc atât de mult pe Bruckner...