O să vă cam usture și De gardă-n noaptea de Crăciun ne-au purtat printr-o călătorie extrem de dură în lumea medicinei și au analizat fațete nevăzute ale acestei meserii. Un fel de road-trip în spatele camerelor, unde totul se întâmplă pe repede-înainte, unde nimeni nu își cenzurează limbajul și totul este cât se poate de organic. După aceste confesiuni fără perdea, Adam Kay ne povestește despre viața lui după renunțarea la cariera de medic, despre provocările și sentimentele amestecate pe care le-a experimentat după o decizie extrem de dificilă. Nedoctoricit este povestea unui medic fără pacienți, un om care nu se mai numește medic pentru cei din jur, dar va rămâne mereu unul în străfundurile inimii sale. Cu același umor cu care ne-a obișnuit, aceeași tendință de autosatiră și o sinceritate dureroasă, Adam învață din nou să trăiască după o decizie care i-a schimbat viața. Își amintește cu drag și cu durere de toată perioada pe care a petrecut-o prin spitale, de toate momentele fericite alături de pacienții săi și de cele mai puțin bune, cele care au contat enorm atunci când a decis să renunțe. Poți scoate un om din sistem, dar nu poți scoate sistemul din om. Adam își exprimă încă o dată nemulțumirile legate de sistemul național de sănătate, incapacitatea acestuia de a-și proteja personalul, de a asigura toate resursele necesare pentru ca acesta să se simtă respectat și prețuit. În această călătorie înapoi în timp, amintirile fericite par extrem de puternice, în timp ce momentele de disperare sau intensă suferință sunt aproape șterse, palide, de o importanță infimă. Abilitatea minții umane de a selecta amintirile îl fac pe Adam sa-și revizuiască decizia, să se îndoiască de ea și de motivele care au contribuit la alegerea lui. Nedoctoricit este mai degrabă o călătorie prin viață, cu bune și cu rele, cu temeri și frici adânc ascunse, având ca punct culminant un curaj nebun de a o lua de la capăt. Făcând parte din sistemul medical, pot să înțeleg pe deplin decizia lui Adam. Indiferent cât de mult te-ai pregătit pentru acest sistem, indiferent cât de mult ai lupta, ai vocifera și ai încerca să schimbi ceva care funcționează defectuos de mulți ani, realitatea te lovește în moalele capului atunci când te aștepți mai puțin. Curajoși sunt cei care pleacă, curajoși sunt și cei care rămân. Nu există decizie bună sau proastă când vine vorba de această meserie nobilă, ci doar decizia care te ajută să fii bine cu tine. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|