Ismail Kadare - Generalul armatei moarte

Kadare a scris o carte total atipică despre război și urmările lui, având ca protagoniști doi generali sosiți în Albania pentru a dezgropa rămășițele compatrioților căzuți în luptă. La 20 de ani de la încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, rănile sunt încă proaspete și supurează, misiunea celor doi fiind mult îngreunată atât de privirile năprasnice ale localnicilor, cât și de capriciile vremii. Dacă la început misiunea pare una macabră, dar totuși lipsită de complicații, pe măsură ce cadavrele sunt aduse la suprafață, nopțile celor doi generali sunt bântuite de coșmaruri interminabile și frământări profunde. 

Trecutul se ridică la suprafață, împreună cu toți demonii lui, punându-i pe cei doi generali față în față cu propriile frici. Timpul parcă s-a oprit în loc, curgerea lui devenind asemenea unui muribund care se târăște cu speranța de a scăpa, fiind deja deposedat de toate speranțele. Dezgroparea cadavrelor, identificarea lor și poveștile străvechi care ies la suprafață scot la iveală toată monstruzitatea umană, chinurile și torturile unui război care a lăsat urme adânci. Încheierea lui nu a adus pacea la care spera toată lumea, ci doar o perioadă de acalmie, învăluită în umbre și mister asupra viitorului. Incertitudinea și anxietățile oamenilor ies la iveală zi după zi, la fel ca și confirmarea faptului că sfârșitul războiului nu înseamnă sfârșitul problemelor. 

Generalul armatei moarte este un roman despre moarte și prezența ei constantă în rutina vieții omenești. Poate că nu avem multe certitudini în viață, dar moartea este una dintre ele și o cunoaștem foarte devreme, chiar și la vârste total nepotrivite pentru asemenea noțiuni. Învățăm mult prea devreme că suntem nemuritori, că oamenii pe care îi iubim vor muri la un moment dat, lăsându-ne în urmă, plini de durere și că există o mulțime de decizii care ne pot aduce moartea într-o fracțiune de secundă. Pentru unii dintre noi, acest adevăr reprezintă impulsul de a trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima, fără frica de a lua decizii spontane sau a suporta consecințele acestora. Pentru ceilalți, moartea reprezintă o luptă constantă cu propriii demoni, cu propriile frici ieșite la suprafață, o stare permanentă de panică și anxietate în legătură cu ziua de mâine. Războaiele au împărțit oamenii în două categorii - cei cărora nu le-a fost frică de moarte, dispuși să riște totul pe o carte și cei care au luptat să supraviețuiască prin orice mijloc, chiar dacă asta a însemnat să moară puțin câte puțin în fiecare zi. 

Kadare scrie despre moarte firesc, punându-și cititorii față în față cu cele mai groaznice scenarii. Însă citind acest roman, îți dai seama că uneori moartea e cea mai ușoară cale și că cei rămași în viață au de înfruntat demoni mult mai vicleni. Nu vă sfătuiesc să citiți această poveste seara înainte de culcare, pe plajă sau pentru că aveți nevoie de relaxare, ci să vă avântați în ea cu curaj și cu certitudinea că veți fi schimbați în momentul când ați întors ultima pagină.

Cartea o găsiți aici.