Isabel Allende - O lungă petală de mare

Isabel Allende este o scriitoare fascinantă, o povestitoare fără seamăn, care transformă teme precum identitatea, dragostea sau războiul în romane pe care nu ai cum să le lași din mână. Primul contact pe care l-am avut cu scriitura ei a fost Paula, o carte care evocă cea mai dureroasă experiență din viața autoarei. Paula a fost fiica ei, bolnavă de porfirie, moartă la o vârstă fragedă, iar romanul care îi este dedicat conține tot ceea ce mama ei nu a putut să îi spună la timp. Au urmat Portret în sepia, Suma zilelor, Eva Luna, Amantul japonez ​- cărți care m-au făcut să mă îndrăgostesc de stilul și creativitatea ei, de poveștile care combină realitatea cu magia, de personajele pe care le creează și mesajul din spatele cuvintelor. Dacă există un subiect care revine constant în romanele ei, acesta e statul Chile, țara ei de origine și pământul pe care îl iubește cu patimă. Isabel e nepoata fostului președinte Salvador Allende, personaj care apare în romanul de față, de aici interesul ei pentru politica și modul de supraviețuire al statului Chile. 

O lungă petală de mare are ca fundal politic Războiul Civil din Spania și lovitura de stat care se încheie cu moartea președintelui Salvador Allende. Victor Dalmau se pregătește să devină medic atunci când Spania este lovită de război , ceea ce îi schimbă cursul vieții pentru totdeauna. Tratarea celor răniți , precum și severitatea rănilor și numărul tot mai mare al acestora îi conferă lui Victor un suflu nou, o chemare mai puternică decât teama și deznădejdea de a trăi într-o țară decimată. Între timp, în casa lui sosește o tânără pianistă, Roser Bruguera, una dintre cele mai talentate eleve ale tatălui său. Ea și fratele lui Victor, Guillem se îndrăgostesc iremediabil, dar la sfârșitul războiului Roser este văduvă și însărcinată cu primul ei copil. Nevoită să fugă din calea trupelor franchiste și străbătând un drum lung până în Chile, Roser îl regăsește ca printr-o minune pe cumnatul ei, Victor. Cei doi, dezrădăcinați și triști, decid să înceapă o viață nouă, să lupte în continuare pentru a-și găsi drumul în ciuda tuturor obstacolelor. Victor decide să o ia de soție pentru că nepotul lui să crească într-o familie adevărată, însă motivele lui se leagă și de propriile sentimente care devin tot mai puternice față de Roser. O poveste de dragoste în mijlocul nenorocirilor e semnul distinctiv al autoarei, o modalitate de a sugera că lumina își găsește loc chiar și prin cele mai întunecate colțuri, iar speranța supraviețuiește chiar și în cele mai disperate vremuri. 

Tema exilului , a dezrădăcinării este ancora care leagă evenimentele acestui roman, autoarea încercând să redea propria experiență a izolării într-o țară străină. În contextul social de astăzi, aceasta este mai actuală ca niciodată, fie că ne referim la milioanele de refugiați care fug din calea războiului sau a celor care sunt nevoiți să lase totul în urmă pentru a avea un trai mai bun. Exilul, forțat sau nu, reprezintă o răscruce la care omul își reconsideră prioritățile, identitatea și viitorul, încearcă să decidă dacă ceea ce se așterne în fața lui e mai important decât ceea ce lasă în urmă. Această fugă pentru supraviețuire, redată în povestea lui Victor și a lui Roser, doi oameni disperați să se reinventeze, este o capacitate de care omul speră să nu aibă nevoie niciodată. Capacitatea de a te adapta într-un loc necunoscut, de a lua viața de la capăt printre chipuri străine și dificultăți pe care nu le poți aanticipa. Isabel Allende reușește, ca de fiecare dată, să creeze o lume în care cititorii să se piardă cu ușurință, un tărâm al poveștilor cu tâlc și al personajelor care se reinventează constant, uimind prin naturalețea și curajul lor. Un roman care te pătrunde până în adâncurile sufletului, scoțând la iveală destine uimitoare, povești de viață care merită să fie spuse mai departe și oameni care aleg să lupte pentru fericirea lor în pofida tuturor greutăților. 
​
​Cartea o găsiți aici.