Nono este un copil de nouă ani. Viața lui ar trebui să fie imprimată cu bucuriile și inocența copilăriei, dar Nono știe deja ce înseamnă să plângi, să fii trist, cunoaște violența și deznădejdea, neputința de a-i ajuta pe cei pe care-i iubești. După ce mama lui ajunge la spital din pricina bătăilor la care este supusă (și de care nici Nono nu este străin), băiatul este pentru prima dată nevoit să se descurce singur, fără niciun ajutor, fără niciun prieten care să îi stea alături. Mama lui e tot ce are pe lume și acum nici măcar ea nu mai e. 

​Cel mai mare vis al lui Nono e să vadă marea. Dar pentru a-ți îndeplini o asemenea dorință ai nevoie de bani, iar banii nu se găsesc la toate colțurile. Nono se împrietenește cu Corsaru, o haimana care-i promite că îl va ajuta să vadă marea. Cei doi sunt deciși să pornească în aventură și în cel mai scurt timp o cunosc pe Regina, o femeie elegantă și frumoasă care îi scapă de un pericol și le face cinste cu o masă îndestulată. Cei doi ajung să-i povestească despre călătoria lor, nevoia de bani, iar femeia cea frumoasă le propune cel mai ciudat târg - să-și vândă îngerii păzitori. Nono nu stă prea mult pe gânduri, neînțelegând implicațiile și consecințele acestei decizii. Chiar când credea că visul lui va deveni realitate, lucrurile iau o întorsătură nefericită... 

Să nu vinzi înger păzitor! este un roman despre durere, prietenie și curaj. O poveste care oferă nenumărate teme de discuție, de la violența domestică la credință, supraviețuire și copilărie. Nono este un copil căruia i s-a furat copilăria mult prea devreme, lipsit de speranța că lucrurile se vor rezolva într-un final, incapabil să mai creadă într-o putere superioară oricare ar fi ea. Viața i-a scos în cale doar încercări și necazuri, l-a îngenuncheat mult prea devreme și l-a încărcat cu o neputință imposibil de gestionat. Aventura lui și oamenii care îi ies în cale sunt teste pe care le va trece, simțind pe propria piele consecințele fiecărei decizii, dar și infinitele posibilități pe care viața ți le scoate în cale atunci când te aștepți mai puțin. 

Jutta Richter este cunoscută pentru cărțile sale adresate copiilor și tinerilor. În 2013 a fost nominalizată la Astrid Lindgren Memorial Award, unul dintre cele mai prestigioase premii acordate literaturii pentru copii. Cărțile sale au fost traduse în nenumărate țări, bucurându-se de un succes imens. Romanul de față are un iz de basm, cu personaje negative și elemente supranaturale, încercări dificile pentru erou și la final un deznodământ fericit. 

Cartea o găsiți aici. 

Nu la fel de cunoscută ca celebrul ei frate, dar suficient de ingenioasă și extrem de inteligentă - aceasta ar putea fi o descriere fidelă a Enolei Holmes, sora mai puțin vizibilă a lui Sherlock Holmes. Are doar paisprezece ani și locuiește împreună cu mama ei. Frații ei au plecat demult din casa copilăriei, lăsând totul în urmă fără să se mai deranjeze să le facă câte o vizită din când în când. Mama a învățat-o tot ce știe, a educat-o în spiritul libertății și al dreptului la opinie, neținând cont de ceea ce ar trebui să știe o domnișoară de familie bună. Toate convențiile sociale , regulile și conduita nu însemnau nimic pentru mama ei, iar dorința acesteia era ca fiica ei să trăiască bazându-se pe propriile instincte și simțiri. 

Dar în seara zilei în care împlinește 14 ani, mama ei dispare, lăsând în urmă confuzie și o doză enormă de mister asupra motivelor plecării sale bruște. Deși la început, Enola este plină de speranță, timpul trece în defavoarea ei, așa că le trimite o telegramă fraților ei. Cu ajutorul lor, ar putea să o găsească mai repede pe mama lor, să o salveze de un posibil pericol. Dar lucrurile nu se întâmplă deloc așa - planurile lui Sherlock și Mycroft nu țin neapărat de căutarea mamei lor, ci de situația Enolei și lucrurile pe care trebuie să le pună la punct în casa copilăriei. Mycroft vrea ca Enola să frecventeze o școală pentru domnișoare, să învețe în sfârșit bunele maniere și alte abilități care o vor ajuta să își găsească un soț și să se descurce în societate. Tot mai intrigată, Enola încearcă să găsească indicii lăsate de mama ei, iar ele se află chiar în cadoul pe care l-a primit de curând. Îndată ce descifrează mesajul mamei sale, decide să fugă de acasă și să-l păcălească pe Mycroft. Nu are nici măcar sprijinul lui Sherlock - de data aceasta chiar trebuie să se descurce singură, aplicând tot ceea ce a învățat-o mama ei. 

Nancy Springer a creat o eroină modernă, extrem de inteligentă, intuitivă și încrezătoare în propriile instincte, care nu ține cont de reguli sau norme sociale atunci când își dorește ceva cu adevărat. Un personaj care știe să lupte pentru propriile vise și reușește să devină independentă indiferent de părerea membrilor familiei. În comparație cu fratele său, celebru pentru inteligența și abilitățile sale, Enola este un diamant neșlefuit, cu baze solide în descifrarea indiciilor ascunse și o minte ascuțită, capabilă să facă asocieri acolo unde ceilalți ar găsi și mai multe întrebări. 

Romanul este o înșiruire de întâmplări și aventuri, care mai de care mai nebunești. Enola se află de multe ori pe buza prăpastiei, dar reușește să găsească mereu moduri de a se salva din orice încurcătură. Este recomandată de la vârsta de 12 ani pentru toți cititorii pasionați de mistere și momente culminante, dar recunosc că și eu am savurat-o cu aceeași curiozitate la aproape 30. Cartea o găsiți aici. A fost ecranizată de curând de Netflix. 

Cel mai simpatic rege din lume (sau ar trebui să spun regină? ) revine cu o nouă aventură. Ugu și Andi Firicel sunt acum cei mai buni prieteni. Petrec timpul împreună, se distrează și inventează o gramadă de nebunii. Dar în curând începe școala și odată cu ea reîncep problemele. De data aceasta nu mai e vorba de siguranța lui Andi, ci o situație mult mai complicată. 

O bandă de tâlhari plănuiesc să jefuiască comorile de la muzeu - aurul Mumiei, coroana și alte bogății care încântă ochii celor ce vizitează muzeul. Andi are nevoie urgentă de regele Ugu. Doar el poate ști ce e de făcut în această situație și ce soluție există pentru a nu declanșa un blestem vechi de mii de ani. Aurul din Camera Comorilor are o valoare imensă, iar hoții cu siguranță știu asta. Problema e că habar nu au ce îi așteaptă dacă pun mâna pe el. Totul e atât de complicat, iar Andi este speriat de-a binelea. Dar împreună cu Ugu concep cel mai tare plan pentru a preveni dezastrul care urmează să se întâmple. 

Romanele lui Adam Stower sunt perfecte pentru cititorii pasionați de aventuri, dar și pentru iubitorii benzilor desenate. Atât acest volum, cât și primul sunt un amestec de text, ilustrație și benzi desenate, ceea ce facilitează mult cititul, transformându-l într-o joacă. Regele Ugu este un personaj suficient de carismatic ca să suscite curiozitatea cititorilor, dar și amuzant, ingenios și îndrăzneț. Toate planurile lui sunt realizate în slujba binelui, iar relația cu Andi Firicel nu face decât sî-i confirme bunătatea și caracterul integru. Totodată regele Ugu este neînfricat, pus pe șotii tot timpul și plin de energie. Romanele sunt potrivite pentru cititorii începători, care abia descoperă tainele cititului ; sunt suficient de antrenante pentru ca cei mici să nu se plictisească, are momente de tensiune și multe, multe surprize. 

Cartea o găsiți aici. 

Regele Ugu este povestea unui băiat pe nume Andi Firicel. Un copil blajin, care încearcă să treacă neobservat și să se ferească de probleme. Din păcate, nu reușește întotdeauna. Andi e ținta preferată a lui Michi Înhățău, fiul primarului Înhățău. Acesta îl hărțuiește de câte ori are ocazia, fălindu-se în fața prietenilor săi. Evident că Michi era la fel de deștept precum o budincă de coacăze, dar mușchii săi erau pe măsură. 

Mai erau doar trei zile până la vacanța de vară și Andi spera să scape nevătămat. Însă acest lucru nu este posibil deoarece Michi stă mereu la pândă, căutând ocazii să se amuze pe seama lui. Ca de obicei, Andi este prins, amenințat și tachinat, iar de data aceasta prietenii lui Michi îl întorc cu capul în jos, golindu-i buzunarele. Câteva caramele rătăcite prin pantalonii lui le atrag atenția bătăușilor, iar Andi reușește să scape. Dar nu pentru mult timp, căci aceștia se află deja pe urmele lui. Fugind cât îl țineau picioarele, Andi ajunge într-o fundătură și este cuprins de disperare. Singura ascunzătoare era o pubelă mare, așa că Andi intră și ea și brusc dispare. Dedesubtul pubelei se afla un tunel, pe care puștiul îl străbate și ajunge într-o pădure. Aparent, locul este pustiu, dar o creatură ciudată își face apariția foarte curând - Regele Ugu. Andi habar nu are că va porni în cea mai mare aventură din viața lui și că va avea ocazia să se răzbune pe atacatorii săi. 

Regele Ugu este o poveste simpatică și plină de aventuri, cu un substrat destul de sensibil - fenomenul bullying-ului și încrederea în propria persoană. Andi Firicel era victima sigură a bătăușilor din școala lui. Nesigur pe propriile puteri, timid și introvertit, este ținta perfectă pentru băiatul cu mușchi puternici și multă încredere în sine. Pentru Michi nu conta inteligența sau să iasă în evidență cu lucruri bune, ci doar să atragă atenția cu orice preț. Până când dinamica relației lor se schimbă, iar Michi ajunge să simtă pe propria piele toate umilințele la care i-a supus pe ceilalți, iar Andi puterea pe care poți să o ai asupra altor persoane. Totul se petrece într-o manieră amuzantă, care să îi captiveze pe cei mici, dar în același timp să îi facă conștienți de mesajul cărții . Și nici măcar nu bănuiți ce secret are regele Ugu și ce semnificație are acesta. 

Cartea o găsiți aici. 

Este timpul ca Irina, cel mai mare copil din familia Aricescu să meargă la școală. Și-ar fi dorit să mai meargă un an la grădiniță, să se joace nestingherită în fiecare zi alături de colegii ei. Era foarte speriată de schimbările care urmau în viața ei, mai ales că urma să meargă la școala pentru puii de veveriță. Era cea mai bună școală din Pădurea Nord, iar Irina era primul arici acceptat vreodată aici.
​
În prima zi de școală, elevii de clasa întâi sunt împărțiți în două clase – una formată exclusiv din veverițe, iar cealaltă mixtă. Irina nu voia să ajungă în clasa mixtă, avea impresia că vor fi o grămadă de probleme. Dar e inevitabil. Este singurul arici din clasă, alături de cinci pui de veveriță și un iepure. Nimic nu pare să se lege în primele zile, clasa mixtă fiind considerată un fel de problemă care trebuie rezolvată urgent. Irina nu știe cum să se integreze într-un grup atât de pestriț, pare că nu are nimic în comun cu colegii ei. Fiecare dintre ei pare captiv în propria lume, se comportă urât și se evită cu prea puțină delicatețe. Singurul liant care îi ține împreună este învățătoarea lor, care nu pare deranjată de diversitatea clasei sale și este convinsă că lucrurile se vor aranja în cele din urmă. 

Povestea Irinei și a colegilor săi vorbește despre prietenie, diversitate, bullying și acceptare. În orice grup nou, este nevoie de timp pentru ca fiecare să își găsească locul, să se integreze printre ceilalți  și să fie acceptat pentru ceea ce este. Clasa Irinei a fost considerată de la început un fel de problemă, elevii fiind extrem de diferiți de cei care mergeau în mod normal la școală. Diversitatea naște întrebări și situații noi, îi provoacă pe cei mici să se deschidă în fața celorlalți și să comunice eficient. Sunt nevoiți să se adapteze dorințelor celor din jur, să devină o echipă sudată și capabilă să lucreze împreună. Sunt puși în situații pe care trebuie să le rezolve singuri, fără ajutor din partea părinților, să gândească și să își exprime ideile cât mai eficace. 

Școala vine cu o mulțime de provocări, de lecții și învățăminte. Școala înseamnă diversitate în toate formele ei, multă răbdare și acceptarea firească a celor din jur. Un spațiu unde te formezi ca om în multe privințe, unde descoperi imensitatea acestei lumi, frumusețea fiecăruia dintre noi, ceea ce ne diferențiază și ceea ce ne apropie. Uneori legi prietenii care vor dura o viață întreagă, înveți să muncești în echipă și realizezi că nu putem face nimic singuri - împreună suntem o forță greu de zdruncinat. 

Cartea o găsiți aici. 

În inima pădurii, se află o țară fermecată. Florile sunt la fel de înalte ca și copacii, pietrele sunt moi, e mereu soare și frumos. Acolo se află tărâmul unicornilor, e veselie și voie bună. În ziua în care se naște un pui de unicorn, toată lumea se adună să-i felicite pe noii părinți și să-l vadă pe noul membru. Dar acest pui era unul deosebit. Nu se simțea tocmai în largul lui, vorbea foarte puțin și dacă vorbea, de obicei zicea NU. Orice propunere din partea părinților sau rudelor se solda cu același răspuns, așa că noul lui nume a devenit NUnicorn. 

Într-o zi părinții lui au decis să pună piciorul în prag, dar NUnicornul a replicat repede. Le-a spus că îl enervează veselia lor forțată, rimele pe care le fac la fiecare propoziție și că vrea doar să fie lăsat în pace. Așa că restul zilei s-a jucat în noroi, departe de familia lui și toți ceilalți. A plecat apoi înspre râu să-și potolească setea și acolo a întâlnit un raton. S-au împrietenit repede și au decis să călătorească împreună. Evident că NUnicornul e la fel de sceptic ca de obicei, dar nici ratonul nu pare prea interesat de toanele noului său prieten. Aventura de-abia începe, căci pe drum vor întâlni alte personaje la fel de încăpățânate și pline de toane. Împreună formează un grup pestriț și puțin ciudat, iar conversațiile sunt de-a dreptul halucinante. Dar se simt bine unul în compania altuia și asta e tot ce contează. 

Aceasta e povestea NUnicornului și a prietenilor săi. Ciudat sau nu, cartea nu are nicio concluzie. De fapt, nici nu e necesar ca fiecare carte să aibă o concluzie sau o morală. E mai degrabă o poveste despre prietenie și cum să-ți faci prieteni atunci când ai foarte multe toane și ți se pare că nu te afli în locul potrivit. La finalul cărții, cititorii sunt rugați să se gândească la morala acestei povești dacă au nevoie de ea și au ocazia să facă cunoștință cu alte personaje asemănătoare la care să le scrie propria poveste. 

NUnicornul este o carte menită să stimuleze imaginația celor mici, să îi provoace să inventeze propriile povești și morala care îi corespunde fiecăreia. Personajele de pe ultimele pagini constituie suficient material pentru a crea o poveste asemănătoare sau de ce nu, una diferită, în care personajele să-și găsească locul de care aparțin cu adevărat. Cartea o găsiți aici. 

Digby trebuie să meargă pentru prima dată la școală. Totul e nou și înspăimântător, dar cumva reușește să treacă de prima zi. A doua zi însă, refuză să se trezească, neobișnuit încă cu noul program. Dar mama lui insistă că trebuie să meargă la școală în fiecare zi. Văzându-l îngrijorat, mama îi spune că se va obișnui încetul cu încetul, va ști unde sunt toate lucrurile și ce trebuie să facă. Ca să-l încurajeze și mai mult, își face palmele căuș și trimite o mulțime de pupici înăuntru, după care îi pune în buzunarul hainei lui Digby. De fiecare dată când se va simți singur sau neajutorat, Digby va putea să apeleze la buzunarul cu pupici. 

A doua zi de școală decurge mult mai bine, iar Digby își face o prietenă - Otterly. În pauză, o minge aterizează aproape de el, iar ceilalți copii îl invită la joacă. La ora de lectură, răspunde la câteva întrebări pe care le adresează doamna învățătoare, iar la prânz aceasta îi arată unde să se așeze și ce să facă în sala de mese. Lucrurile merg bine, căci Digby știe că poate apela oricând la soluția magică făcută de mama lui. Dar o nouă situație stresantă îl prinde nepregătit, iar Digby realizează că și-a uitat haina afară. Oare cum se va descurca fără ajutorul mamei sale? 

Buzunarul cu pupici este o poveste despre temerile unui nou început și cum le putem înfrunta. La fel ca personajul principal, cei mici se simt copleșiți atunci când merg pentru prima dată la grădiniță / școală. Un nou început, cu reguli și persoane noi nu este ușor de gestionat. Până când lucrurile se așează și rutina își face simțită prezența, cei mici se confruntă cu o mulțime de provocări și situații în care trebuie să se descurce singuri. Părinții nu mai sunt acolo să le supravegheze fiecare pas, iar acest lucru poate fi foarte deconcertant. Dar la fel ca orice lucru nou, această experiență devine curând una marcată de bucurii, prietenii și multă distracție. 

Cartea o găsiți aici. 

Somnul este o parte foarte importantă din viața noastră - momentul când creierul se odihnește după toate activitățile din timpul zilei, clipa de repaus în care totul se oprește. Atunci când suntem copii, ne este destul de greu să înțelegem importanța somnului, pentru că ziua ni se pare prea scurtă și nu ne ajung 24 de ore pentru a explora totul. Nu vreau să mă culc este o expresie atât de des întâlnită în limbajul zilnic al copiilor încât părinții trebuie să inventeze mereu soluții pentru a contracara această dorință. De la această premisă pornește povestea de față, care le explică celor mici importanța somnului, obiceiurile dinainte de culcare și multe alte curiozități legate de acest ritual. 

În timpul somnului, talamusul preia controlul corpului și încetează să mai transmită semnale creierului, pentru a-l lăsa să se odihnească. Și nu doar atât - mușchii cresc, se produc celule noi și rănile se vindecă mai ușor. În timp ce oamenii au nevoie de 8-9 ore de somn pe noapte. animalele au ritmuri și perioade diferite - o girafă doarme mai mult în picioare, pe când un tatu are nevoie de 20 de ore de somn. Există animale care dorm doar în timpul zilei, iar noaptea își încep activitatea, precum bufnițele și liliecii. Oamenii au ritualuri de somn diferite - depinde din ce țară provin. Există nenumărate locuri în care putem dormi, dar cel mai important a rămas patul. Până să ajungă la forma de astăzi, a trecut prin multe schimbări și modificări. Somnul vine uneori mai ușor, alteori mai greu - ne putem folosi de anumite trucuri pentru a dormi mai repede și a avea un somn liniștit (un pahar de lapte cald, o poveste de noapte bună, o melodie relaxantă etc.) . 

Dormitul pentru începători le dă ocazia celor mici să învețe mai multe despre acel moment pe care îl evită cu încăpățânare în fiecare seară. Ca orice alt lucru pe care îl urâm în copilărie, somnul devine o parte foarte importantă în viața de adult, când îl căutăm cu disperare și ne-am dori măcar o dată să ne mai trimită cineva la culcare devreme. Să ne învelească și să ne mângâie pe cap, să ne citească o poveste amuzantă și să vegheze asupra noastră până adormim. Când suntem mici, somnul este un fel de impediment în explorarea lumii care ne înconjoară, un obstacol în calea curiozității fără limite. Toate împotrivirile dinainte de culcare și toate motivele invocate au mare legătură și cu prezența părinților - poate că acela e unul dintre momentele în care pot fi alături de noi și am dori să le prelungim cât mai mult. 

Cartea o găsiți aici. 

Lui Franklin îi place foarte mult să joace fotbal. Exersează ori de câte ori are timp și este extrem de încântat înaintea fiecărui meci. Din păcate Franklin nu este capabil să dea vreun gol. Nici colegii lui nu stau mai bine la acest capitol, astfel că de fiecare dată echipa lor pierde. Adulții susțin că nu contează întotdeauna să câștigi, important e că sunt împreună și că această activitate le face plăcere. Dar Franklin și-ar dori ca măcar o dată să câștige un meci sau să reușească să înscrie un gol pentru echipa sa. 

Într-o zi oarecare, în timp ce exersa prin apropierea casei, Franklin se întâlnește cu Gâșculită și Castoraș, colegii lui de echipă. Fiecare dintre ei își dă seama de ce nu pot să înscrie goluri sau să dea pase celorlalți membri ai echipei. Un nou meci pierdut îi aduce aproape în pragul disperării. După care își dau seama de un lucru foarte important, aproape banal, pe care l-au trecut cu vederea - pe teren trebuie să fie o echipă. Fiecare dintre ei trebuie să lupte pentru victorie și să-și coordoneze mișcările în funcție de acțiunile celorlalți. Astfel că încep să exerseze împreună, să se obișnuiască unul cu celălalt și să progreseze cât de cât. Pentru următorul meci au mari speranțe vizavi de victorie. 

În această poveste, Franklin învață ce înseamnă cu adevărat o echipă. Deși jucau fotbal de ceva vreme, niciunul dintre ei nu își dăduse seama că ar trebui să exerseze împreună pentru a putea da goluri în timpul meciurilor. Fiecare dintre ei exersa separat, gândindu-se că dacă va deveni din ce în ce mai bun, vor reuși să câștige. Dar singurul impediment era că toți funcționau perfect separat, dar niciodată împreună. Ca echipă, nu știau nici de ideile celorlalți, nici de mișcările sau planurile lor. Dar exersând, au înțeles că doar după ce se vor consolida ca echipă vor putea să se gândească la meciuri câștigate în fața adversarilor. Uniți erau o forță mult mai puternică decât separat. Această experiență le-a întărit prietenia și i-a ajutat să se cunoască mai bine, să funcționeze împreună ca un tot. 

Cartea o găsiți aici.