Nu sunt o mare fană a poveștilor cu astronauți, dar Viața pe Marte m-a zguduit mai mult decât mă așteptam. Deși, teoretic, nu este doar o poveste cu astronauți și planete îndepărtate, este un strop de magie strecurat printre lecturile mele din ultima perioadă. O poveste despre prietenie și moarte, vise mari devenite realitate și maturizarea unui copil special într-un context ​interplanetar. 

În îndepărtata și răcoroasa Antarctica, trăiește un personaj care mi-a spus cea mai complexă poveste despre maturizare, responsabilități și descoperirea prieteniei. Numele lui este Otto, un pinguin imperial curajos și sufletist, decis să mai copilărească puțin , dar suficient de pregătit să dea piept cu viața. 

Suntem ceea ce suntem. Natura ne-a creat aproape perfecți și oricât ne-am dori să devenim altceva (spre exemplu, un animal) nu putem face mare lucru în privința asta. Dar am fost creați cu un scop, la fel cum fiecare animal din lanțul trofic are rolul lui. Așa cum vom afla din povestea broscuței care voia să se transforme în alt animal, deciziile radicale ne arată frumusețea vieții și avantajele de a fi noi înșine. 

"To be seen. It's all we want. From the moment we take our first steps. 'Look at me, Mom. Look at me, Dad.' Tell me I'm going to be okay. Tell me that someone cares about me. Tell me that we're in this together. And that you're going to get me through."

De când venim pe lume și până când o părăsim, simțim nevoia de a fi văzuți. Avem nevoie de dragoste și de priviri calde, de încurajări și asigurări că nu vom fi singuri. Creștem și această nevoie ne conduce pașii spre primele prietenii, fie ele reale sau nu. Atenția care ne este acordată clădește încrederea de mai târziu, dragostea pe care o primim se transformă în stimă de sine și la fel de multă dragoste de oferit celorlalți. 

Cunoaștem cu toții perseverența copiilor atunci când e vorba despre propriile dorințe sau posibilitatea de obține ceva ce-și doresc cu ardoare. Această ambiție topește sufletele părinților și a celor din jur, dorințele celor mici devenind curând realitate. Așa cum am aflat din povestea lui Floyd, e absurd să te dai bătut atunci când ți-ai propus ceva (sau când zmeul tău a rămas blocat în copac), chiar dacă lucrurile vor fi duse dincolo de limita extremului. O poveste amuzantă despre ambiție și inventivitate , conturate frumos de vârsta copilăriei.