Autori - Shiraz Baruch, Ileana Coman, Ștefan Cucoș, Ilinca Dăiciulescu, Vlad Andrei Enache, Mihai Petre Panait, Ana Pasere, Gabriela Teodora Popescu, Ema Răducanu, Anastasia Tăbăcaru 

Ilustratori - Adela Prodan, Emilia Constandache, Ștefan Cucoș, Mara Ioana Zaharia, Filip Dacian Iova, Alexandra Izabel Terțea, Ana Gabriela Tudose, Ioana Aolăriți, Andrada Sfetcu, Maia Valeria Rizescu  

Din primăvară încoace, de când pandemia ne-a închis în case și ne-a obligat să stăm departe unii de alții, fiecare dintre noi a simțit nevoia de a explora, de a crea, de a folosi cumva acest timp care ni s-a dat. Pentru copii în special, a fost o perioadă plină de întrebări, o situație cu care nu se mai confruntaseră și care i-a determinat să găsească alte modalități de comunicare și socializare. Din dorința de a mai îndulci această perioadă incertă , editura Humanitas Junior a organizat două concursuri - Vreau să fiu ilustrator la Humanitas Junior! și Vreau să fiu povestitor la Humanitas Junior! Copiii s-au înscris în număr mare, iar această carte este rezultatul imaginației lor, a dorinței de a evada în alte lumi și a încrederii totale că aceste povești vor oferi speranță celor care le vor citi. Sunt 10 povești scrise și ilustrate de copii, pline de mister, personaje fascinante și emoții pure. Veți descoperi tărâmuri pline de secrete, magie, veți râde și veți plânge alături de protagoniști. 

Acest volum de povești, creat în cea mai incertă perioadă din istoria recentă, demonstrează creativitatea crescută a celor mici, dar și puterea lor de adaptare. Trebuie să ai un suflet aparte ca să răspândești frumosul în jurul tău, să schimbi lumea în care trăiești prin imaginație și răsete. Iar copiii au această putere de transformare, datorită inocenței, a bucuriei cu care întâmpină fiecare zi și fiecare experiență. Pentru noi, adulții, a fost și este o perioadă dificilă din punct de vedere psihic, financiar, din perspectiva unui om mare care este nevoit să jongleze cu nenumărate sarcini zi de zi. Dar pentru copii această perioadă a însemnat distanțarea de cei mai buni prieteni, imposibilitatea de a împărți un corn în pauză sau de a oferi îmbrățișări, întâlniri online și prea puține momente petrecute împreună. Însă pandemia nu le-a răpit imaginația bogată care transformă lumea din jur prin povești sau prin desene, care îmbunătățește până și cea mai întunecată zi. Această carte este un simbol al speranței, al vieții care va reveni la normal și pe care o vom trăi de acum fiind mai prezenți, mai focusați pe momentele actuale în loc de incertitudinile viitorului. 

Cartea o găsiți aici. 

Combinând magia cu realitatea, Maurice Sendak spune o poveste despre iubire și devotament, Este povestea unei fetițe al cărei tată este plecat pe mare, iar ea, împreună cu mama și sora ei, au rămas acasă așteptându-l. Fetița se numea Ida și îi plăcea să își îngrijească surioara ca să-i ușureze sarcinile mamei sale. Cânta îndelung ca să o adoarmă, o ținea în brațe și o dezmierda. Într-o zi oarecare, pe când cânta un cântec de leagăn, doi spiriduși îi răpesc sora, lăsând în locul ei un copil de gheață. 

Îmbrățișând-o pe cea mică, Ida constată cu stupoare că e doar un bloc de gheață care se topește. Își ia pelerina mamei și pornește pe urmele spiridușilor, decisă să își salveze sora. Ajunsă în peștera unde aceștia o ascunseseră pe sora ei, Ida încearcă să-și dea seama ce are de făcut. Începu să cânte din corn o melodie teribilă, un dans care îi făcu pe spiriduși să se aventureze în pași vioi până în părâul înspumat. După dispariția lor, rămase o singură ființă prin jur, care o privea cu ochi mari - sora ei. Bucuria Idei nu avea margini. 

Combinând elemente supranaturale cu realitatea vieții de zi cu zi, Maurice Sendak scoate în evidență nevoia oamenilor de a aparține unui grup, sentimentul de siguranță pe care îl ai în preajma celor pe care-i iubești și devotamentul care se naște din această iubire. Însă iubirea înseamnă mult mai mult decât atât - ea se poate manifesta și sub formă de îngrijorare, disperare că ființa iubită a dispărut pentru totdeauna sau a pățit ceva ireparabil, vina de a nu fi avut suficientă grijă de bunăstarea ei, bucuria revederii. Ida află pe propria piele toate aceste stări și este cu atât mai îngrijorată când se gândește la mama sau la tatăl ei, care ar putea afla că nu a avut suficientă grijă de sora ei. Totodată, Ida realizează cât de mult o iubește și ce bine se simte în prezența ei, chiar dacă uneori nu este suficient de atentă și precaută.

Ilustrațiile sunt extrem de vibrante, de grăitoare și dau poveștii un fel de aer suprarealist, o aură de mister și secrete. Textul este foarte puțin, ilustrațiile venind cumva în completarea poveștii, în stabilirea contextului și a detaliilor. Cartea o găsiți aici. 

Ilustrații de Raluca Burcă 

Călătorie pe Volta, Planeta Becurilor este o poveste inspirată de fiul autorului, Efrem și cea mai bună prietenă a sa, Alma. Cei doi puști au devenit nedespărțiți în 2017, iar în 2020 au suspinat unul după celălalt din cauza distanțării sociale. Între timp, au devenit personaje de carte într-o aventură fantastică prin Univers, probabil exact cum le-ar plăcea să călătoarească la un moment dat - fără limite, mânați doar de imaginație. 

Într-o seară ca oricare alta, după ce s-au jucat fără întrerupere, Efrem îl urcă pe Titi (prietenul său mai mic) pe umeri, iar acesta aprinde becul din cameră. Doar că, surpriză! Becul acesta vorbea și era foarte deranjat de lumină. Susținea că îl doare! Alma se sperie auzind becul vorbind, dar acesta începu să le spună că nu au de ce să se teamă - e un bec ca oricare altul și locuiește pe Volta. Le-ar plăcea tare mult să le arate planeta lui și să îi prezinte părinților săi. Așa că cei trei copii pornesc într-o aventură împreună cu Becul cel vorbăreț, care începe să le explice lucruri despre Univers - unde locuim noi oamenii, câte planete există, ce înseamnă gravitația și de ce e atât de palpitant să fii astronaut. 

Călătorie pe Volta, Planeta Becurilor este o introducere în lumea fascinantă a Universului, a astronomiei și a forțelor care guvernează Pământul. Cei mici sunt fascinați de poveștile Becului, care le explică ce înseamnă gravitația, cum călătoresc astronauții în spațiu și cât de imens este acest spațiu pe care omul îl explorează de secole întregi și încă nu i-a aflat toate secretele. Este destinată copiilor începând cu vârsta de 5 ani și poate fi o bună introducere pentru cei pasionați de misterele Universului nesfârșit., dar și pentru a stimula imaginația celor mici. Dând trăsături omenești unui simplu obiect, autorul stârnește curiozitatea celor mici asupra modurilor în care funcționează lucrurile din jurul nostru și ce procese interesante se ascund în spatele unui gest absolut obișnuit, ca de exemplu atunci când se aprinde un bec. 

Cartea o găsiți aici. 

În fiecare seară, mama îi urează lui Tilly noapte bună , o învelește și stinge lumina când pleacă din cameră. Dar în seara aceasta, Tilly primește un urs pe nume Teddy, despre care mama spune că e bătrân și foarte înțelept. În timpul nopții, Tilly se trezește față în față cu un urs uriaș, cu o blană albă și moale, foarte blând și drăgăstos. Fetița nu este deloc speriată și îl zorește pe acesta să se urce în pat alături de ea. Ursul nu ezită prea mult, iar Tilly adoarme la loc, învăluită de căldura lui. 

A doua zi de dimineață, cuprinsă de entuziasm, Tilly aleargă în bucătărie să le spună părinților despre noul său prieten. Este extrem de încântată, îi avertizează pe părinți să nu se sperie dacă îl vor vedea, dar în același timp susține că ursul este destul de discret și se poate ascunde foarte ușor. Dar Tilly încă nu înțelege cât de dificil e să ai grijă de un urs atât de mare și ce pagube poate face acesta prin casă. Noul ei prieten îi face probleme toată ziua, iar Tilly aleargă înnebunită de colo colo să repare dezastrul. Seara, înainte de culcare, ursul apare din nou din ascunzătoare, iar Tilly este fericită să îl știe alături. Dar dimineața constată că prietenul ei a dispărut... 

Ursul este o poveste despre prietenie și prieteni imaginari, despre inocența copilăriei, dar cu un limbaj care m-a dezamăgit destul de mult. Există câteva expresii care ar putea să le dea celor mici o impresie greșită despre felul în care ne comportăm cu animalele și cu ceilalți atunci când (aparent) fac ceva greșit sau ceva care nu ne place - Of, BESTIE ce ești! , Ești îngrozitor. Te urăsc, Of, urs prost ce ești. Să vezi ce săpuneală o să capeți! Ar putea să creadă că este normal să li se vorbească așa atunci când fac vreo boacănă sau că acest gen de limbaj este scuzabil în anumite situații. Probabil că dacă era o singură scăpare, nu aminteam acest aspect al cărții, dar sunt destul de multe expresii urâte pe care fetița i le adresează prietenului său, după care susține că îl iubește foarte mult și nu ar mai vrea să plece niciodată de lângă ea. Pe de altă parte, am putea considera aceste scăpări un exemplu de AȘA NU , o formă de educație prin literatură, deși inițial am perceput acest limbaj drept unul foarte agresiv. 

Suntem înconjurați de nenumărate forme de violență, discriminare și obiceiuri rele, prin urmare consider că lectura ar trebui să vină în sprijinul părinților cu exemple pozitive pentru cei mici, cu un limbaj empatic și blând, lipsit de jigniri sau apelative urâte. 

Cartea o găsiți aici.