• Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.
  • Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa...(Iulia Iordan - Povești din calendar)

2/8/2019
​Ilustrații de Veronica Neacșu 
Picture
În vremuri de demult, nu existau televizoare cât jumătate de perete, internet, nenumărate cărți din care să alegi și alte metode de a-ți ocupa timpul. Bunicii noștri au crescut cu povești inventate de părinții lor, seara când veneau acasă de la muncile câmpului, s-au jucat cu toate elementele pe care le-au găsit în natură și și-au creat propriile jucării folosindu-și imaginația. Altceva nu exista. Astăzi, copiii noștri au sute de opțiuni de cărți, jocuri sau locuri de joacă. Cresc cu povești adaptate lumii moderne, care îi îndeamnă să-și exprime punctul de vedere , să fie curajoși si să lupte pentru visele lor. Ei nu cunosc basmele cu care am crescut noi și nici cele care le-au îndulcit copilăria bunicilor noștri. Nu știu cum ar arăta lumea fără internet sau nenumăratele tehnologii care ne fac viața mai ușoară. Se joacă tot mai puțin în aer liber, alături de alți copii, construiesc jocuri de Lego în loc de păpuși din cârpe sau plăcinte de noroi și nu știu cum arată viața simplă, pentru că lumea s-a schimbat incredibil de mult. 

Am avut o copilărie asemenea celei despre care vă povesteam mai sus ; mi-am petrecut aproape toate vacanțele de vară până în adolescență într-un sat, aproape de orașul natal, la bunica din partea mamei. Vacanțele mele însemnau libertate absolută, multe cărți de citit și mâncare delicioasă pe care bunica o pregătea pentru mine în fiecare zi. Nu aveam griji, nu-mi era dor de nimic, îmi erau de ajuns curtea bunicii, copiii din împrejurimi și zilele lungi de vară. Eram senină, fericită și liberă. Mă copleșește nostalgia de fiecare dată când mă gândesc și mi-aș fi dorit să-i ofer fiicei mele o astfel de copilărie. Dar ea s-a născut într-o altă lume. Lumea pe care o cunoaște ea nu seamănă deloc cu cea pe care o cunoșteam eu când eram copil, iar lucrul ăsta nu îl pot schimba. 
Picture
Picture
Povești din calendar aduce în atenția celor mici basme de mult uitate din folclorul românesc. Basme pe care nu le găsiți în alte cărți de povești, readaptate timpurilor prezente și însoțite de ilustrații fermecate. Fiecărei luni a anului îi corespund câteva povești, precum și mici legende din bătrâni și superstiții pe care țăranii le aveau despre fiecare lună în parte. Sunt explicate arhaismele și regionalismele folosite în fiecare poveste, pentru ca cei mici să înțeleagă atât mesajul poveștilor, cât și sensul cuvintelor folosite. Probabil că nu aud prea des cuvintele boier, custură sau păcurar ​, dar vor fi mai aproape de istoria țării lor și își vor îmbogăți cultura generală prin intermediul acestor povești de mult uitate. 

Este o carte foarte valoroasă, care ne poartă înapoi în timp și ne dă ocazia de a aduce o frântură din trecutul de basm în prezentul copiilor noștri. Chiar dacă lumea în care s-au născut este coordonată de alte valori, alte lupte și alte moduri de a trăi, este important să-și cunoască trecutul pentru a-și putea modela cât mai dibace viitorul. 

​Cartea o găsiți aici. 
0 Comments

Micul prinț - "Limpede nu vedem decât cu inima."

2/5/2019
Povestit de Agnes De Lestrade 
​Ilustrații de Valeria Docampo 


Considerată o carte de căpătâi și apărută în sute de ediții în întreaga lume, ediții aniversare, reinterpretate și din ce în ce mai spectaculoase, Micul prinț ne va reaminti întotdeauna valorile după care ar trebui să ne ghidăm viața. Va fi mereu mai mult decât o carte, va fi amintirea unei perioade în care am fost fericiți în fiecare moment, în care ne-am simțit în siguranță și cu lumea întreagă la picioare, curajoși și dornici de aventuri nemaipomenite. 
Picture
Ediția de față, apărută recent la editura Vellant, o consider specială datorită ilustrațiilor realizate de Valeria Docampo. E o ilustratoare născută în Buenos Aires, Argentina, cu un talent incredibil. A lucrat ca profesoară, iar din 2006 s-a dedicat exclusiv cărților pentru copii. Ilustrațiile sale îmbină atât tehnici manuale, cât și digitale și se află într-o continuă dezvoltare, autoarea căutând mereu noi forme de a se exprima prin desen. Momentan trăiește în Franța și spune că învață să vadă lucrurile din nou, prin ochii fiicei sale. Am descoperit-o prin intermediul cărții Spărgătorul de nuci, apărută acum vreo doi ani la editura Nemi și m-a cucerit din prima clipă. Și de această dată, personajele ei par cât se poate de reale, foarte asemănătoare cu ființele vii - ai impresia că în orice moment ar putea să iasă din paginile cărții și să stea alături de tine. Până și florile sau iarba par atât de umane că ar putea să înceapă să vorbească în orice clipă. O adevărată încântare pentru ochi și suflet, această ediție aduce o tentă de modernism asupra unei povești clasice, care reprezintă pentru mulți adulți cartea copilăriei lor. 

Ceea ce mă fascinează pe mine legat de aceste ediții este faptul că actualele generații pot descoperi aceste povești clasice într-o formă adaptată lumii pe care ei o cunosc. Au ocazia să intre în lumile pe care părinții lor le descopereau cu aceeași uimire și să le aprecieze la fel de mult, chiar dacă privesc cu alți ochi atât personajele cărții, cât și acțiunea și mesajul care este transmis prin intermediul textelor. Mi-aș dori tare mult ca fiica mea să adore cartea lui Roald Dahl, Matilda sau seria Harry Potter și să le transmită și propriilor copii aceleași povești care pe mine mă încântă și astăzi. 
Picture
Picture
Cartea o găsiți aici. 
0 Comments

L. Frank Baum - Viața și aventurile lui Moș Crăciun

12/28/2018
Scrisă în 1902 și devenită clasică a literaturii, povestea lui Frank Baum ne poartă într-o lume magică, înapoi în timp, când Moș Crăciun era doar un bebeluș care locuia în pădurea Burzee, îngrijit de o zână și înconjurat de ființe magice. Lumea lui era perfectă, iar Claus era fericit. Habar nu avea că mai existau pe lume și alți oameni, care trudeau din greu pentru a supraviețui sau că el va deveni un simbol cunoscut în toată lumea. Nu știa că soarta lui e să dăruiască speranță celor deznădăjuiți, celor triști, fără perspective și să stârnească zâmbete în lumea întreagă în dimineața de Crăciun. Cum a ajuns să fabrice prima jucărie, să dăruiască atât de mult, dar și istoria unor tradiții de Crăciun care încă se păstrează le veți afla pe toate din istorisirea lui Frank Baum. Majoritatea obiceiurilor din carte există și astăzi, iar faima lui Moș Crăciun nu face decât să crească de la an la an. Pentru cei mici, reprezintă bucuria pură, neatinsă de relele lumii, iar pentru cei mari un simbol al copilăriei și inocenței, o reîntoarcere în locul unde fericirea pur și simplu exista. 
Picture
Picture
"Acum poate veți înțelege cum, în ciuda imensității acestei lumi, Moș Crăciun reușește să împartă cadouri frumoase tuturor copiilor. În realitate, bătrânul nostru prieten e văzut din ce în ce mai rar în zilele noastre, dar nu pentru că s-ar ascunde, vă asigur. Moș Crăciun a rămas același prieten iubitor al copiilor ca în vremurile de odinioară, când obișnuia să se joace și să se hârjonească cu ei ore în șir. Dacă ar avea mai mult timp liber, sunt sigur că și acum i-ar plăcea să facă asta. Dar vedeți voi, Moșul e ocupat tot anul să facă jucării și se grăbește atât de tare în singura noapte din an când ne vizitează casele cu sacul de jucării în spate, că vine și pleacă precum fulgerul și e aproape imposibil să-l zărești." 

Cartea e dedicată copiilor de toate vârstele și nu numai, dar o consider potrivită pentru cei puțin mai mari, care știu deja să citească și sunt curioși să descopere ceva diferit de poveștile clasice. Povestea conține nenumărate denumiri și personaje fantastice, elemente care pot fi înțelese doar de la o anumită vârstă - nu e chiar dulcegăria pe care obișnuiam să o auzim când eram mici și extrem de fascinați de Moș Crăciun. M-a dus puțin cu gândul la seria Harry Potter, tocmai de aceea am spus că merită descoperită pas cu pas, înțeleasă și savurată pe îndelete. Ilustrațiile sunt impresionante, cu o tentă dark , detalii fine și diferite față de imaginea clasică a Moșului. Tocmai acest aspect le face deosebite - viziunea diferită asupra poveștii și aducerea ei într-o lume fantastică, populată de elemente pozitive și negative, de răsturnări de situație și personaje colorate. Diversitatea este cheia spre cunoaștere. 

Cartea o găsiți aici. 
0 Comments

Basme de pretutindeni

12/19/2018
repovestite de Malachy Doyle 
​ilustrații de Nicoletta Ceccoli  


Cu toții iubim basmele, chiar dacă suntem mici sau mai puțin mici. Magia lor se întinde până în copilărie, când descopeream cu surprindere cât de întinsă și plină de necunoscut e lumea, ce putere are imaginația și cât de mult ne poate înfrumuseța existența. Le redescoperim apoi alături de propriii copii și ni se pare că lumea e din nou plină de posibilități infinite, la fel ca atunci când le auzeam pentru prima dată. ​Ne revin în minte toate momentele copilăriei, când fericirea ne era la îndemână și nu aveam nevoie de prea multe ca s-o simțim. Lucrurile erau simple, nu încercam să le vedem altfel sau să le complicăm inutil. Asta înseamnă basmele pentru orice adult devenit părinte - o întoarcere într-un trecut lipsit de griji, care transformă prezentul într-o adevărată feerie. Basme de pretutindeni conține douăsprezece povești din diferite țări, unele mai cunoscute, altele mai puțin, toate constituind o evadare din realitatea cotidiană. 
Picture
Picture
După cum vă spuneam mai sus, regăsim în carte povești cunoscute în toate lumea, precum Cenușăreasa, Hansel și Gretel, Frumoasa din Pădurea Adormită, dar și alte titluri care nu ne sunt atât de familiare - Nebunul lumii și corabia zburătoare, Marea cu Nestemate, Surorile cerești ​etc. Din fiecare avem ceva de învățat, diversitatea lor făcând din această carte un must-have, ca de altfel majoritatea titlurilor pentru copii ale editurii Vellant. Ceea ce m-a surprins plăcut au fost ilustrațiile, ușor diferite de ceea ce ne este dat să vedem și care surprind tocmai la poveștile clasice, pe care deja le cunoaștem într-un anumit mod și le asociem cu anumite imagini. Iar în această carte sunt prezentate într-o manieră cu totul diferită, ceea ce dezvoltă mult imaginația celor mici. Cred că e important ca un copil să vadă mai multe versiuni ale aceleiași povești, mai multe unghiuri și viziuni diferite prin intermediul ilustrației, pentru ca apoi să fie capabil să treacă povestea prin propriile filtre. Chiar dacă unii ilustratori au componente mai dark sau își închipuie personajele în alte moduri decât cele clasice, contactul cu cât mai multe forme de artă este unul vital pentru dezvoltarea gusturilor, a aptitudinilor și a gândirii. 

Din motivul enunțat mai sus și nu numai, Basme de pretutindeni e cartea ideală de pus sub brad, indiferent dacă destinatarul e mare sau mic. O carte de basme este o comoară nemuritoare ; între paginile ei se va afla mereu un portal spre copilărie, spre locurile în care ai fost fericit și încrezător, alături de oamenii pe care îi cunoști de-o viață și îi iubești până la capăt. Cel mai adesea, basmele mă duc cu gândul la bunici. Aveau un anumit farmec vacanțele petrecute la bunici, la țară, unde simplitatea era ridicată la rang de artă - vara, zilele leneșe și sufocante treceau rapid, căci mereu era ceva de făcut și explorat ; iarna, mirosul focului de lemne și zăpada pufoasă făceau din fiecare zi prilej de bucurie. Nu știu cum vor percepe copiii secolului XXI basmele peste zece sau douăzeci de ani, dacă le vor trezi aceeași nostalgie care mă încearcă pe mine, dar cred că reprezintă o tradiție care merită dată mai departe. 

În caz că mai aveți nevoie de inspirație pentru alegerea cadourilor de Crăciun, găsiți cartea aici. 
0 Comments

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb (ilustrații de Cristiana Radu)

5/26/2017
Publicate în 1877 de scriitorul din Humulești, aventurile lui Harap-Alb continuă să fie și azi studiate de tinerii liceeni, analizate până în cel mai mic detaliu și comentate apoi pe la lucrări de control sau examene importante. Mă leagă de această carte amintiri frumoase din timpul liceului, o perioadă pe care nimic nu o poate egala până în momentul de față. 

Read More
0 Comments

Ioan Slavici - Zâna Zorilor (ilustrat de Mădălina Andronic)

5/22/2017
Transpus în ilustrații minuțioase de Mădălina Andronic, basmul lui Ioan Slavici își face loc în lumea modernă, oferind cititorilor un adevărat regal al luptei dintre bine și rău, farmecul său nefiind știrbit nici măcar acum, la mai bine de 100 de ani de la apariția sa. 

Read More
0 Comments

Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (ilustrații de Maria Surducan)

5/14/2017
Publicat pentru prima oară în 1872, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este și astăzi unul dintre cele mai cunoscute basme scrise de Petre Ispirescu. Povestea tânărului împărat, plecat în căutarea propriului destin, fascinează și astăzi generații de copii. Îmbrăcată în straie noi de ilustratoarea Maria Surducan, această poveste nemuritoare este a doua din seria #basmemoderne, cu care am decis să vă încânt și să vă transport înapoi în copilărie. 

Read More
0 Comments

Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului (ilustrații de Ileana Surducan)

4/25/2017
Basmele au reprezentat una dintre cele mai mari bucurii ale copilăriei mele. Le citeam cu speranță și pasiune, trăind cu personajele fiecare eveniment din viața lor și mă bucuram nespus când totul se termina cu bine. Știam de la început că povestea va avea un final fericit, însă îmi tresălta inima de fiecare dată când lucrurile intrau pe făgașul normal, iar binele învingea răul, după lupte groaznice. Mă bucur să văd că nenumărați ilustratori au reușit să le impună o tentă de modernism, să le aducă în secolul XXI pentru ca micii cititori să nu-și uite rădăcinile. 

Basmele pe care o să vi le prezint în următoarele zile fac parte din colecția Pasărea măiastră a editurii Vellant și sunt laborios ilustrate, făcându-și loc cu ușurință în lumea vitezei. 

Read More
0 Comments

O biblie - Philippe Lechermeier

3/27/2017
Să rescrii / interpretezi Biblia, fundamentul istoriei noastre, poate părea o misiune imposibilă sau o aroganță nemaiîntâlnită. Philippe Lechermeier a reușit să-i aducă un suflu nou, aproape magic, celei mai vechi povești scrise vreodată. Ilustrațiile minunatei Rebecca Dautremer nu fac decât să ne apropie mai tare de începuturile noastre ca oameni și de vremurile care au modelat una dintre puterile lumii : religia. 

Read More
0 Comments

Prejudecăți ambalate frumos (Alexandra Rusu - Cartea năsoaselor)

1/31/2017
Dragi părinți, 

Lumea basmelor nu a dispărut. Ea există în continuare, a suferit câteva modificări semnificative, însă rămâne aceeași oază de învățături pe care o cunoaștem cu toții din copilărie. Spre deosebire de poveștile cu care am crescut noi, basmele secolului XXI demolează toate prejudecățile lumii, insuflă curaj și deschidere spre necunoscut. Personajele lor nu se tem de nimic, au încredere în puterea cuvintelor și a sufletului. 
Nu încetați să le citiți basme copiilor voștri! Nu îi îndepărtați de această lume magică, supraviețuitoare de atâtea secole. Basmele prelungesc copilăria, sentimentul de siguranță și încrederea că orice e posibil. Realitatea de zi cu zi va încerca să le fure aceste daruri, virtuțile și curajul, dar va avea parte de o opoziție puternică... 


Read More
0 Comments
Previous
    Cititori feroce

    Promovează pagina ta

    Categories

    All
    #basmemoderne
    BEBE LIBRARIE
    EDITURA ARTHUR
    EDITURA CURTEA VECHE
    EDITURA DPH
    EDITURA FRONTIERA
    EDITURA INTAGLIO
    EDITURA NEMI
    EDITURA TREI
    EDITURA UNIVERS
    EDITURA VELLANT
    HUMANITAS JUNIOR
    LITERATI
    PANDA
    PANDORA M
    PUBLICA YOUNGSTER

    Archives

    December 2022
    November 2022
    October 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    September 2020
    August 2020
    July 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    February 2020
    January 2020
    December 2019
    October 2019
    September 2019
    June 2019
    May 2019
    March 2019
    February 2019
    December 2018
    November 2018
    October 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    January 2018
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016

Powered by Create your own unique website with customizable templates.