Doctorul Dolofănel este priceput la tratamente care îi însănătoșesc pacienții, dar și la sfaturi bune atunci când cineva are vreun necaz. Animalele vin de fiecare dată la cabinet cu mare încredere în experiența și înțelepciunea doctorului. Pacienții lui de astăzi nu prea au încredere în ei, iar doctorul îi îndeamnă cu blândețe să se joace cu umbrele (temerile) și să își învingă frica. Nu e neobișnuit să fii speriat atunci când trebuie să faci ceva pentru prima dată. 

Ariciul își face curaj și își mărturisește sentimentele față de cea pe care o iubește, girafa învață să meargă pe bicicletă și plimbarea devine o plăcere. În curtea de la fermă, găinile se joacă cu elasticul, începând să devină tot mai pricepute. Rechinul, căruia îi era frică să meargă la dentist, își învinge teama în cele din urmă. Fiecare dintre pacienții doctorului avea o fobie, o teamă care nu îl lăsa în pace - pisicii îi era teamă de mersul la cumpărături, iar pinguinului de scările rulante. Rând pe rând, toate animalele devin mai încrezătoare în propriile forțe, mai deschise față de ceilalți și față de lumea din jur, trăind experiențe care altădată le-ar fi făcut să tremure de frică. Dar până și doctorul are o teamă ascunsă, iar animalele îl vor ajuta să o depășească... 

Teama este un sentiment normal, firesc. Ne este teamă în principal de necunoscut, de lucrurile cu care nu suntem familiarizați. Teama poate fi un tovarăș bun atunci când ne simțim atrași de experiențe periculoase, dar și un impediment în calea trăirilor sau a interacțiunilor cu cei din jur. Această carte îi îndeamnă pe cei mici să își învingă temerile, să zburde alături de ele prin lume și să încerce să se cunoască pe ei înșiși cât mai mult și cât mai bine. Fiecare exemplu din carte este menit să le dea încredere în propriile forțe și să le arate cât de multe are de oferit această lume atunci când te deschizi în fața ei. 

Cartea o găsiți aici. 

Carine Simonet este psiholog și lucrează cu copii de peste douăzeci de ani. În această carte, răspunde la o mulțime de întrebări venite din partea copiilor de diferite vârste, dorind să le ofere mici sfaturi și îndrumări în legătură cu marile subiecte ale vieții. Întrebările copiilor abordează o mare varietate de subiecte precum iubirea, prietenia, teama, anxietatea, relația cu părinții, emoțiile etc. Cei mici descoperă lumea punând întrebări, căci lumea adulților li se pare incredibil de complicată și plină de mistere. De cele mai multe ori, comportamentul adulților din jur este aproape inexplicabil, iar cei mici sunt dezorientați în legătură cu emoțiile lor, cu felul în care ar trebui să reacționeze în anumite situații și cum să interacționeze cu cei din jurul lor. 

Răspunsurile sunt amănunțite, explicate într-un mod potrivit atât pentru copii, cât și pentru părinții care sunt asaltați de întrebări în fiecare zi. Nu există o rețetă universală care să asigure fiecărui om succesul în viață sau fericirea, deoarece suntem diferiți și ăsta e un lucru bun. Carine încearcă să explice diversele particularități ale ființelor umane și să-i facă pe cei mici să înțeleagă că tot ceea ce simt este absolut normal, dar asta nu înseamnă că altcineva trebuie să simtă la fel ca ei. Fiecare dintre noi ne creăm propriul drum, mai ușor sau mai dificil, iar faptul că alții deja au reușit sau au găsit răspunsuri la întrebările importante nu trebuie să ne descurajeze. Suntem unici, suntem speciali fiecare în felul nostru și nu este necesar să ne încadrăm în aceleași tipare. Sentimentele, gândurile și faptele ne deosebesc unii de ceilalți, conferindu-ne un teren pe care să putem explora tot ceea ce ne frământă sau ne intrigă. Răspunsurile lui Carine pot fi un punct de pornire pentru părinții care trebuie să răspundă la întrebări dificile sau incomode, motiv pentru care am afirmat mai sus că nu este o carte doar pentru copii. Ca părinte, ai și simți o responsabilitate imensă în ceea ce privește educația copilului tău și felul în care el percepe lumea. Ești asaltat de multe ori cu întrebări la care nici tu nu ai găsit răspunsurile, matur fiind. Pornind de la ideea că lumea în care trăim este din ce în ce mai bulversantă, ne va face bine să răspundem la întrebările esențiale împreună cu copiii noștri sau să le reformulăm într-un context mai actual. Ceea ce sădim astăzi va avea un ecou puternic mâine și în toate zilele de după. 

Cartea o găsiți aici. 

Ilustrații de Bajkó Attila 

Mircea Dragu este de profesie psiholog, a fost director al festivalului StudenFest în timpul facultății și activează ca voluntar în diverse organizații din zona civică sau cea de sănătate. A fost recompensat cu numeroase premii pentru activitatea sa, coordonează o școală de arte martțiale de origine japoneză și este extrem de pasionat de tot ceea ce ține de cultura orientală, în special cea niponă. Acest lucru se observă cu ochiul liber în cartea sa, în versurile sale regăsindu-se frumusețea, înțelepciunea și principiile de viață ale Japoniei. 

Povestea albinei Mitsu începe pe o câmpie parfumată de mirosul narciselor și al florilor de tei. Roiul își ducea existența așa cum știa mai bine, trudind zi de zi, împreună, având grijă unii de ceilalți și bucurându-se de siguranța unui grup bine închegat. Un zvon îngrijorător ajunge la urechile reginei-mamă - o insectă fioroasă ca un lup, venită din îndepărtatul Orient, face ravagii prin stupuri, păcălind albinele prin tactivi avansate și distrugând familii întregi. S-a convocat o adunare de îndată, iar Mitsu a luat cuvântul cu multă îndrăzneală. A cerut să îi fie permis să plece în Orient pentru a afla mai multe despre acest dușman abil și pentru a găsi o soluție de a-și proteja stupul. Toată lumea a fost de acord cu propunerea și după o lungă călătorie, Mitsu a ajuns la destinație. Plin de respect și considerație pentru suratele lui, Mitsu se acomodează extrem de repede, dar îi este foarte dor de casă. Muncind mereu, fiind preocupat de bunăstarea stupului și fiind determinat mai ales de misiunea sa, Mitsu este ridicat în rang în noul său cămin , regina dovedindu-i astfel că are încredere în el și fiind dispusă să îi dezvăluie secretele. După un timp îndelungat, Mitsu se întoarce în sfârșit acasă cu soluția care îi va salva stupul de la moarte. O soluție simplă, un principiu care salvează albinele de la moarte și unul extrem de folositor și în lumea oamenilor - principiul unității. 

Albinele sunt o specie fascinantă, una care ne poate oferi oricând lecții de viață. În aceste versuri meșteșugite, autorul subliniază importanța grupului, a empatiei și a verbului a dărui , împletind principiile unei specii care a supraviețuit datorită puterii lui împreună ​cu învățăturile străvechi din îndepărtatul Orient. În ultimii ani, ne-am îndepărtat tot mai tare unii de ceilalți, pandemia reușind să deschidă o falie adâncă în relațiile interumane. Unitatea și apartenența la un grup pălesc în fața individualității și a modului greșit de a crede că suntem fiecare pe cont propriu. Însă împreună vom fi mereu mai puternici și mai dificil de învins decât fiecare dintre noi luat separat. Albinele se bazează în continuare pe acest principiu, știind cu certitudine că doar într-o comunitate bine închegată vor putea prospera. Nimic pe lumea asta nu merită obținut dacă nu ai cu cine să-l împarți. 

"Și orice ai primi, se știe bine,
E bun cu-adevărat când ai cu cine
Cu inima curată a-mpărți."

Cartea o găsiți aici. 

Leul era extrem de furios tot timpul. Se enerva din cel mai mic motiv, ba chiar și fără motiv. Într-o zi, pe când se plimba, i-a ieșit în cale o pietricică. Leul a început să răcnească, a încercat s-o dea la o parte și apoi i-a tras un șut puternic. A scos un sunet atât de asurzitor încât FURIA din el s-a trezit deodată și i-a țâșnit printre fălci. Leul avea acum în față o dublură a sa, dar una mult mai nervoasă și cu o coamă extrem de zburlită. 

Leul a început să ragă, dar FURIA a scos un sunet asemenea tunetului, care a cutremurat toată pădurea. Leul a luat-o la fugă, speriat și nedumerit. FURIA l-a urmărit peste tot, iar într-un final, leul și-a învins frica și a încercat să-și dea seama cu cine are de-a face. Au început să se distreze destul de bine, prinzându-se de liane, alergând și scufundându-se în lac. Au izbucnit într-un râs zgomotos de mai multe ori, ca și cum ar fi fost prieteni dintotdeauna. 

Aceasta este o poveste despre un leu care a reușit să se împrietenească cu propria FURIE. Furia există în fiecare dintre noi și uneori iese la suprafață în mod inexplicabil. Dacă ne-am vedea de aproape atunci când suntem furioși, probabil că am lua-o la fugă la fel ca leul. FURIA este o oglindă a ceea ce suntem și a sentimentelor care ne încearcă în situații dificile. Leul are ocazia să își revizuiască comportamentul și să-și managerieze mai bine reacțiile la ceea ce se întâmplă privind un alt eu al său, unul furios și mereu nemulțumit. FURIA este un sentiment normal și se poate manifesta oricând. Nimeni nu este scutit de această stare de revoltă și nicio reacție nu este greșită. Singura modalitate de a ne împăca cu FURIA este conștientizarea ei și a situațiilor în care apare, pentru a ne înțelege mai bine sentimentele și reacțiile la acțiunile din jurul nostru. Cei mici trebuie încurajați să-și exprime emoțiile întotdeauna, chiar și furia, pentru a evita situațiile stânjenitoare și a evita să se simtă neînțeleși de cei din jurul lor. 

Cartea o găsiți aici. 

În primul volum, am făcut cunoștință cu Nina, o fetiță extrem de perseverentă. Fiind în căutare de o slujbă, ajunge pentru prima dată la magazinașul de speriat și face cunoștință cu misteriosul proprietar. Aventurile nu s-au terminat, ci de-abia încep. 

După prima zi de muncă, Nina primește un bănuț de argint drept răsplată pentru eforturile depuse. Nu suficient pentru a-și cumpăra bicicleta mult dorită, dar îndeajuns pentru o înghețată delicioasă. Nina se grăbește spre gelateria Irmei unde descoperă cu stupoare că un vampir ciudat și-a făcut apariția acolo. Dar acest vampir nu e unul obișnuit, ci unul care plânge de supărare că și-a pierdut dinții. Nina decide să-l ajute să-și caute dinții căci Irma deja își pierde răbdarea. Vampirul se numește Lucas și nu își amintește cum a rămas fără dinți. Misiunea devine tot mai complicată, căci aparent în magazinul domnului Cook nu se găsește chiar orice. Deznodământul acestei aventuri îl veți descoperi între paginile volumului Magazinașul de speriat și misterul dinților lipsă. 

În Magazinașul de speriat și Lipici, omul zăpezilor , magazinul se confruntă cu o situație neobișnuită - este acoperit cu o pătură groasă de zăpadă, iar înăuntru continuă să ningă cu fulgi mari și frigul se răspândește prin toate colțurile. Nina și domnul Cook se îmbracă cu multe straturi de haine și pornesc spre acoperiș pentru a afla ce s-a întâmplat. Ajunși acolo, descoperă o creatură ciudată pe nume Lipici. Hotărâți să salveze magazinul de la îngheț, Nina și domnul Cook trebuie să investigheze toate detaliile și să găsească o soluție rapidă. 

Seria Magazinașul de speriat este o serie distractivă, plină de aventuri și personaje fantastice, care îi va ține pe micii cititori în priză pe tot parcursul lecturii. Magdalena Hai este o autoare cu o imaginație fantastică, iar cărțile sale au fost nominalizate pentru numeroase distincții importante. Cărțile le găsiți aici. ​

Se apropia sfârșitul vacanței, iar Adam era plictisit de moarte. Nu fusese nicăieri, nu făcuse nimic deosebit. Zilele trecuseră una după alta, aceeași rutină dintotdeauna, niciun eveniment care să tulbure liniștea cartierului. Adam avea de predat o compunere în care să povestească o întâmplare deosebită la care fusese martor în timpul vacanței. Dar ce să povestească dacă nu făcuse nimic demn de spus și altora? 

Așezat la biroul său, în fața caietului deschis, Adam a început să se gândească. Și deodată pe pagina caietului au început să apară litere, apoi cuvinte. Cine scria în caietul lui? Cum era posibil așa ceva? Misteriosul personaj îi sugerează să iasă din casă și să se distreze împreună. Se prezintă drept Iudit, iar Adam este tot mai neîncrezător, căci nu cunoaște nicio fată cu acest nume. Dar din lipsă de alte idei mai bune, Adam acceptă să se lase atras în această aventură. Ajuns afară, începe să se plimbe pe stradă, așteptând ca noua lui prietenă să îi dea instrucțiuni. Dar vocea a amuțit, iar Adam este nevoit să se descurce singur. Începe să exploreze străzile, cartierul și după un lan de flori galbene ajunge la calea ferată. Se gândește cu melancolie la poveștile colegilor săi despre bucuria de a călători cu trenul, peisajele minunate pe care aceștia le văzuseră. Așa că Adam face cel mai curajos lucru din viața lui - își cumpără un bilet de tren, hotărât să își transforme vacanța într-o experiență memorabilă... 

Bogdan Coșa este autorul romanului Cât de aproape sunt ploile reci și al volumului de poeme O formă de adăpost primară. Ziua în care Adam a devenit băiat bun este prima carte pentru copii a autorului, o poveste despre puterea imaginației și a frumuseții care ne înconjoară dacă suntem suficient de deschiși pentru a o descoperi. Bogdan Coșa este un autor foarte interesant, cu un stil deschis și sincer, nu îi este frică să își recunoască vulnerabilitățile și a vorbit deseori despre evenimente care l-au marcat în copilărie și adolescență, despre relația cu părinții săi sau sentimentele amestecate pe care le are în legătură cu locul în care a crescut, de care a fugit ca orice adolescent dornic să descopere lumea și în care s-a întors să-și crească propriul copil. 

Cartea o găsiți aici. 

Text de Angela McAllister 
Ilustrații de Anna Shepeta 

Când aveam în jur de opt sau nouă ani, am primit în dar o carte de legende și povești adunate de prin colțurile lumii, fiecare având o morală extrem de folositoare în viața reală - povești despre virtuțile oamenilor, defectele lor și consecințele acestora, caracterul uman în toată complexitatea lui. Nu îi mai știu titlul și nici editura la care a apărut, dar m-am îndrăgostit de cartea aceea și am citit-o de cel puțin 20 de ori. Deși cunoșteam aproape pe de rost poveștile, încă găseam cartea fascinantă și simțeam un fel de magie de fiecare dată când o deschideam. Încă îmi place să descopăr astfel de povești, care vorbesc nu doar despre caracterul uman, ci despre obiceiurile sau înțelepciunea anumitor popoare. În ciuda diferențelor dintre zonele geografice, toți oamenii sunt la fel, mânați de aceleași pasiuni, căzând în aceleași capcane vechi de când lumea. 

Angela McAllister este un fel de mamă a poveștilor din întreaga lume, publicând peste 80 de cărți pentru copii și devenind un nume cu rezonanță al literaturii pentru juniori. Cartea de față conține 50 de basme și legende din întreaga lume, fiecare capitol purtând numele unui continent. O călătorie de excepție în care veți descoperi întelepciunea diverselor popoare care trăiesc pe această planetă. Fiecare poveste are o morală puternică, amintindu-le cititorilor că lumea nu poate să evolueze cu ajutorul răutății sau a invidiei, ci doar datorită empatiei și bunătății. Există și povești pe care deja le cunoaștem cu toții, precum Lampa fermecată (povestea lui Alladin) sau Hainele cele noi ale împăratului. ​Este o carte fascinantă pentru toate categoriile de vârstă (căci noi adulții avem nevoie de un reminder mult mai des decât cei mici), dar și o istorie a omenirii care vine cu o constatare destul de tristă - nu ne-am schimbat prea mult. În ciuda invențiilor care ne-au simplificat viața, a evoluției din diverse domenii, am rămas aceleași ființe lacome, dornice de a agonisi cât mai mult, ființe care uită să zâmbească și să privească cu iubire tot ceea ce le înconjoară. 

Cartea o găsiți aici. 

Maturizată mult prea devreme din cauza bolii incurabile de care suferă, Mara este o fată de 12 ani ca oricare alta - inteligentă, copilăroasă și ironică. După nenumărate investigații, operații și momente crâncene, Mara este nevoită să dea piept cu realitatea - tot ceea a mai rămas pentru ea este îngrijirea paliativă, o serie de măsuri care să o ajute să se simtă confortabil și să nu simtă durere. Bunicul său, care i-a fost în permanență alături, o duce la HOSPICE, un centru de specialitate, unde o așteaptă aventura vieții sale. Un copil bolnav simte în continuare nevoia de a copilări, de a se bucura de viață prin orice mijloc existent, de a sorbi această lume și toate minunile ei prin toți porii. Iar salvarea Marei, evadarea ei din realitatea dureroasă, se află între paginile cărții lui Ion Creangă, Amintiri din copilărie. Transportată prin timp și spațiu în universul idilic al copilăriei din Humulești, Mara se împrietenește cu Nică, protagonistul neastâmpărat al celebrei cărți și îl însoțește în toate aventurile sale. 

Furtul cireșelor, al pupezei gălăgioase din tei sau scăldatul în iazul răcoros o ajută pe Mara să simtă bucuria pură a copilăriei. În lumea Humuleștilor nu mai trebuie să-și facă griji cu privire la înfățișarea ei, nu obosește după câțiva pași și nici nu atrage priviri ciudate. Nu există boală sau suferință, disperare sau durere. Totul e doar joc și speranță. Povestea Marei este una extrem de emoționantă, o să vă smulgă lacrimi pe tot parcursul lecturii, nu din cauză că ar fi o poveste tristă, ci pentru că așa arată realitatea multor copii bolnavi și e aproape imposibil să nu simți neputință citind. Este încă un exemplu al fragilității ființei umane, al efemerității pe care o avem încă de la naștere și pe care nu o conștientizăm cu adevărat decât pe drumul către final. Dar din poveste nu lipsește speranța, fărâma de lumină din orice întuneric, iubirea față de tot ceea ce are de oferit viața. Este un roman-lecție, o pildă despre importanța sănătății și lucrurile care contează cu adevărat în viața unui om. 

Mihai Mănescu este scenarist, producător și specialist în comunicare. Din 2016 s-a alăturat echipei HOSPICE Casa Speranței unde a învățat cea mai importantă lecție dintre toate - să se bucure de viață, atât cât e ea. Cartea aceasta este un omagiu adus fundației și tuturor oamenilor care alină suferința celor aflați la limita dintre viață și moarte. Cartea este adaptată după un scenariu scris de autor împreună cu Matei Dima și Andrei Huțuleac. Ecranizarea a avut premiera recent, fiind deja disponibilă în toate cinematografele din țară. La finalul cărții, veți găsi mai multe informații despre HOSPICE și cum puteți contribui la alinarea suferinței adulților și copiilor care suferă de boli neiertătoare, precum și a aparținătorilor care le stau alături. 

Cartea o găsiți aici. 

Iubirea bunicilor este una specială, plină de magie, venită parcă dintr-o altă dimensiune. Este o iubire care te însoțește mereu, un glas care îți șoptește cuvinte încurajatoare atunci când ai cea mai mare nevoie, un fel de protecție împotriva răutăților lumii. Această iubire este înțesată de fel și fel de activități interesante în natură, povești despre lumea înconjurătoare, ființele care trăiesc în ea și milioane de amintiri prețioase. Bunicii au un fel aparte de a umple fiecare moment astfel încât aceste amintiri să rămână hrană pentru suflet mulți ani la rând. Bunicii ne șlefuiesc în multe feluri și ne învață tot ceea ce știu ei despre lume și despre oameni, ne sfătuiesc și ne vorbesc cu blândețe de fiecare dată. Cred că locurile în care copilărim rămân pentru totdeauna o parte din noi, iar la maturitate devin oazele noastre de liniște, de relaxare, de încărcare emoțională. Am simțit acest lucru pe parcursul ultimilor ani din ce în ce mai intens - vâltoarea din jurul meu se potolea instant atunci când ajungeam acasă. Oricât de clișeic sună, mă simțeam alt om, mai relaxată, mai dornică să fiu în preajma oamenilor dragi, lipsită de orice grijă. 

Bunicii ne sunt îngeri păzitori atât pe timpul vieții, cât și după moarte. Cred cu tărie acest lucru, căci l-am simțit pe propria piele. La scurt timp după moartea bunicii mele, o întâmplare aproape banală la prima vedere m-a făcut să îmi dau seama de faptul că cineva de sus are grijă de mine. Întâmplarea, la o privire mai atentă, nu era deloc banală, fiind potențial catstrofică în alte condiții. Am înțeles instinctiv că am fost apărată de o forță pe care nu o pot nici vedea, nici explica. Dar iubirea este cu adevărat eternă în unele cazuri, chiar și după moarte.  

Inimă de bunic este un omagiu adus relației dintre bunici și nepoți, o poveste de iubire specială și de netăgăduit. Ilustrațiile sunt pline de detalii captivante, iar textul o să vă trimită înapoi în timp, direct în copilărie. Cartea o găsiți aici. ​

Copiii epocii moderne sunt implicați mereu în tot felul de activități care să le ocupe timpul într-un mod folositor sau distractiv. Părinții acestor copii încearcă să evite plictiseala sau timpii morți cu orice preț, crezând că dacă copilul se plictisește, acel timp este pierdut în zadar. Din această cauză încearcă să îi stimuleze tot timpul prin activități, jocuri, diverse sarcini, ajungând să îi suprastimuleze din toate punctele de vedere. Plictiseala are rolul ei în viața oricărui om, fie el adult sau copil. Plictiseala poate însemna un timp în care ajungi să observi ceea ce se întâmplă în jurul tău, lucruri sau detalii pe care nu le-ai observat niciodată, precum strălucirea razelor de soare, picăturile de ploaie, freamătul ierbii etc. Plictiseala, definită ca absența suprastimulării, ne poate conecta la mediul înconjurător, ne poate face mai atenți la propriile nevoi sau dorințe. 

Protagonista acesti cărți, o fetiță extrem de populară, înconjurată de mulți prieteni, simte din când în când nevoia de a se plictisi, de a sta pur și simplu. În aceste momente de plictiseală, când nu simte nevoia să facă ceva și nici nu are planuri pentru următoarele ore ale zilei, observă lucruri care îi scapă în mod constant, precum activitatea animalelor din jurul ei, relaxarea absolută a câinelui ei și plăcerea lui de a dormi în diferite colțuri ale casei, sunetele naturii înconjurătoare. În fiecare moment de plictiseală găsește ceva amuzant, ceva distractiv, își pune imaginația la treabă mai mult decât ar face-o în prezența unui joc sau făcând o activitate impusă de altcineva. Importanța plictiselii a fost adusă în discuție și de către psihologi, care susțin că aceasta dezvoltă creativitatea copilului de a-și umple timpul, învățând în același timp ce îi place să facă cu adevărat și cum să-și managerieze timpul liber. Un copil conștient de ceea ce poate și de ceea ce îi face plăcere va deveni un adult organizat, care va ști mereu să-și împartă timpul între responsabilități și plăceri personale. Plictiseala nu înseamnă pierdere de timp, ci reflectare la ceea ce este important. Un copil, la fel ca un adult, are nevoie să își audă și să își proceseze gândurile, să înțeleagă lucruri despre el și despre lume. 

Cartea o găsiți aici.