Majoritatea copiilor cresc cu povești. Unele le rămân în minte și suflet cu mult după ce depășesc vârsta copilăriei, mergând alături de ei prin viață și supraviețuind provocărilor vieții de adult. Ajung să fie transmise mai departe, din generație în generație, până când devin aproape ca o emblemă. Și mai există unele povești care se curmă prea brusc, lăsând în urmă nu doar durere, ci un gol imposibil de îndepărtat. La fel s-a întâmplat și pentru Emily atunci când sora ei a murit. Lumea ei s-a năruit brusc, iar povestea lor minunată, unică a luat sfârșit mult prea devreme. 

Emily trăiește acum doar din amintirile pe care le-a creat împreună cu Holly și totul pare cufundat într-o ceață densă. Viața parcă nu mai are aceeași savoare, și-a pierdut direcția și își pierde încet și contururile. În mijlocul acestei furtuni din viața ei, Emily își dă seama că și Albăstrel, ursulețul de pluș a lui Holly a dispărut împreună cu ea. Pierderea devine astfel și mai greu de suportat, până când într-o noapte, Emily visează jucării de pluș care încearcă să-i transmită un mesaj din partea lui Albăstrel. Bariera dintre lumea jucăriilor și cea reală se îngustează tot mai mult, amenințând lumea lui Emily și obligând-o să ia o decizie radicală... Va fi nevoită să aleagă între loialitatea față de amintirile cu sora ei și cea îndreptată spre cei pe care-i iubește. 

În spatele acestei cărți stă o poveste tristă, imposibil de pus în cuvinte, din viața autoarei. Fiul acesteia, Felix, a murit la vârsta de 19 ani - suferea de depresie și, în cele din urmă, s-a sinucis. Felix a fost amuzant, talentat și bun. Cânta într-o trupă numită Fauntleroy și a lăsat în urma lui o tristețe fără margini. Kate Saunders spunea într-un interviu că pierderea lui Felix a fost asemănătoare cu un infarct spiritual și că singurul mod în care a reușit să-și trăiască doliul a fost scriind. Toată suferința, furia și disperarea le-a pus pe hârtie și așa s-a născut această carte. În spatele pierderii lui Holly, personajul din carte, stă experiența autoarei, care și-a găsit curajul necesar pentru a povesti și altora cum a înfruntat această etapă a vieții sale, căci nu cred că se poate trece vreodată peste așa ceva. Kate spunea în același interviu că nici acum nu se poate ruga și că cel mai înfiorător sentiment e acela că viața ei merge mai departe, chiar dacă fiul ei nu mai există. Toate lucrurile pe care le face, de care se bucură sau care o întristează se întâmplă fără el. Tocmai de aceea a simțit nevoia să-și spună povestea, camuflată în povestea lui Emily care își pierde sora. 

Cartea face parte din colecția Literati , dedicată cititorilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Chiar dacă subiectul ei este unul incomod, pe care nu am vrea să-l trăim vreodată, cei mici trebuie să știe că viața e un lung șir de întâlniri și de pierderi, pe care cu greu le putem controla sau anticipa. Subiectele dificile pot fi mai ușor explicate cu ajutorul cărților și e bine pentru cei mici să cunoască cât mai multe perspective asupra unui subiect. 

Cartea o găsiți aici. 

Pe Elena Ferrante o iubesc datorită Tetralogiei napolitane. Nu pot sa uit cărțile astea - cuvintele lor și tragica poveste a celor două prietene dintr-un cartier sărac din Napoli îmi reverberează în minte de fiecare dată când recomand cuiva o carte bună. Chiar dacă am citit apoi Fiica ascunsă, iar acum rămân surprinsă de povestea scrisă pentru cei mici, Ferrante îmi va rămâne mereu în suflet dansând frumos alături de Elena și Lila. 

Noaptea pe plajă e o poveste care susține că toate jucăriile au suflet ; ele simt când sunt pe punctul de a fi abandonate, se simt singure atunci când copiii le uită pe undeva sau se preocupă de alte lucruri și suferă îngrozitor când cei pe care îi venerează își găsesc un prieten nou. În această situație crudă pare să se afle și Celina, păpușa lui Mati. Mati a primit un motan pe care l-a numit Minu și acum se joacă doar cu el. La lăsarea serii, Mati pleacă de pe plajă împreună cu motanul, iar Celina rămâne acolo, îngropată în nisip. Toți căpcăunii nopții își fac apariția, iar păpușa e din ce în ce mai speriată la gândul că va dispărea din viața celei pe care o iubește nespus. Căpcăunul Nemilos e hotărât să o vândă la un târg. Iar când Celina se află în pericol de moarte, ajutorul apare tocmai de la motanul care îi furase prietena cu câteva ore în urmă...

Deși cititorii fideli ai lui Ferrante (like me) ar rămâne surprinși în fața unei cărți pentru copii scrisă de ea, am simțit în această poveste aceeași implicare totală, o detașare (sau relaxare, nu știu exact cum s-o numesc) în felul în care faptele se continuă una pe cealaltă, conturând deznodământul poveștii sau inducând cititorul în eroare (de cele mai multe ori). În scrierile lui Ferrante există mereu momente de un calm sau de o durere absolută, în care toate par suspendate în timp și spațiu, astfel că momentul în care totul se schimbă intervine destul de brutal în realitatea cititorului, care începe să își imagineze parcursul poveștii. Am spus lucrul ăsta în mai multe recenzii - detașarea cu care scrie Ferrante cred că provine din faptul că iubește atât de mult să scrie, relaxarea despre care vorbesc se naște firesc din pasiunea arzătoare care o îndeamnă să umple o pagină goală. Iar lucrul ăsta îi transformă cuvintele în adevăruri, iar cărțile în best-seller. 

Noaptea pe plajă face parte din colecția Literati, pentru cititori cu vârste cuprinse între 8-14 ani, dar cred că se poate citi și la o vârstă mai mică - îi va învăța pe cei mici să fii grijulii chiar și cu obiectele pe care le dețin; această lecție le va aminti mai târziu să acorde atenție tuturor lucrurilor care se întâmplă în jurul lor și să conștientizeze valoarea lucrurilor, dar mai ales importanța unei prietenii. 

​Cartea o găsiți aici. 

Fetița din trenul orfanilor, varianta pentru copii a romanului Trenul orfanilor, apărut în 2015 la Editura Trei, spune povestea unui copil care își caută rădăcinile într-o lume care o poartă constant dintr-un loc în altul, oferindu-i doar doze de instabilitate și nesiguranță. 

Pentru Molly, cuvântul acasă nu are o semnificație anume, ci evocă doar o durere adâncă pe care nu o poate controla. După ce își pierde părinții, se plimbă prin mai multe case adoptive, se luptă cu nefericirea care o copleșește și își dorește cu disperare să afle cine este. După furtul unei cărți de la bibliotecă, trebuie s-o ajute pe bătrâna Vivian să facă ordine în podul casei. Iar alături de Vivian va învăța ce înseamnă iertarea, speranța și credința. 

Ideea din spatele romanului face referire la un moment din istoria Americii petrecut între anii 1854 și 1929 - așa-numitele trenuri ale orfanilor au transportat peste două sute cincizeci de mii de copii abandonați, oprind în diferite stații unde erau inspectați de localnici și erau luați pentru diferite munci. Cei care nu erau aleși, se urcau înapoi în tren și plecau spre următorul oraș. Peste zece mii de copii au ajuns să trăiască pe străzile din New York, căci nu existau programe de asistență socială sau plasament familial. Mulți dintre ei au fost maltratați, torturați, au trecut prin chinuri groaznice și au rămas marcați de traume psihice. În timpul documentării pentru acest roman, autoarea s-a confruntat cu nenumărate refuzuri ale acestor copii de a vorbi despre ceea ce li s-a întâmplat, dar la un moment dat din ce în ce mai mulți au început să își pună întrebări, să ceară acces la arhive pentru a-și recupera certificatele de naștere și să ceară ajutor pentru a se vindeca de ororile trecutului. 

Colecția Literati se adresează cititorilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani ; adună laolaltă povești de viață care au menirea de a-i îndruma pe cititori prin perioadele zbuciumate ale adolescenței - experiențe de viață de care sunt cu totul străini, dar din care au multe de învățat, întâmplări prin care poate au trecut și au procedat într-un mod pe care îl regretă. Romanele le oferă perspective noi asupra vieții, într-o perioadă pe care ne-o amintim cu toții ca fiind furtunoasă și plină de emoții, care mai de care mai diferite. Îmi place atât de mult să observ adolescenții și îmi amintesc cu o oarecare nostalgie de propria-mi perioadă de teribilism - poate de aceea iubesc cărțile cu și despre adolescenți ; poate din acest motiv îi admir atât de mult și văd în toate gesturile aparent ciudate un curaj de nedescris. Curajul de a descoperi lumea așa cum îți dorești, în ciuda tuturor părerilor din jur, curajul de a afla cine ești, cu riscul de a simți cele mai crunte dureri. 

​Cartea o găsiți aici. 

Cred că mi-am dorit frați/surori de când mă știu. Nu exista ocazie sau sărbătoare în care se impunea să îmi doresc ceva cu tot dinadinsul și să nu cer ca această dorință să îmi fie satisfăcută. Nu s-a întâmplat acest lucru, am rămas singurul copil al familiei, dar cred în continuare că viața alături de un frate/soră e minunată, plină de complicități, povești la ceas de seară și dragoste infinită. Citind cartea lui Mark Lowery, o poveste emoționantă despre dragoste și sacrificiu, mi-am amintit de dorința arzătoare din copilăria mea și am simțit această lipsă mai acut decât oricând. 

Călătoria mea cu Charlie urmărește drumul inițiatic al unui copil special, născut mult prea devreme, norocos peste măsură, însă speriat de toate posibilitățile lumii în care trăiește. Fiind un mare prematur (născut cu cincisprezece săptămâni mai devreme), Charlie și-a petrecut primele trei luni din viață într-un spital. Când în sfârșit a făcut cunoștință cu fratele lui mai mare, Martin, acesta din urmă a simțit o nevoie imensă de a-l proteja, a-l ține aproape și a-l iubi pentru totdeauna. Pentru Charlie, toată această grijă excesivă reprezintă o corvoadă, fiind un copil extrem de independent și hotărât să se descurce singur în orice situație. Atunci când Martin îl trezește într-o dimineață, spunându-i că vor pleca într-o călătorie specială, Charlie nu protestează prea mult. Martin are grijă de toate aspectele ca să nu dea prea mult de bănuit. Planul lui e să îi ofere puțină fericire fratelui său. Iar singura soluție e la îndemână e să îl scoată din zona lui de confort și din aria de protecție exagerată a părinților lor...

Ceea ce nu veți bănui după ce citiți paragrafele anterioare e surpriza de proporții care pândește aproape de finalui romanului - o amintire îngropată adânc în sufletul lui Martin, o amintire de care vrea să fugă cu orice preț se insinuează atent în prezentul dureros, amintindu-i adevăratul scop al călătoriei și ceea ce simte pentru fratele său. Călătoria mea cu Charlie e o poveste tristă, o poveste de dragoste care îți va frânge inima și ți-o va lăsa ruptă în mii de bucățele. Mi-a amintit de Mincinoșii lui E. Lockhart, nu doar din cauza surprizei de la final, ci și a duioșiei cu care personajul principal își amintește unele întâmplări din trecut și incapacitatea acestuia de a merge mai departe, trâind în același timp în două dimensiuni temporale. 

​Cartea o găsiți aici.