Există mii de păsări pe pământul acesta, cu nume dificil de pronunțat sau foarte cunoscute. Pe unele le vedem tot timpul (depinde de zona în care locuim), în timp ce altele dispar pentru câteva luni, atunci când iarna își intră în drepturi. Acestea din urmă se numesc păsări migratoare și fac o călătorie lungă și obositoare spre țări cu temperaturi mai blânde, după care se întorc în locul de unde au plecat. Rândunica, barza sau privighetoarea sunt doar câteva exemple de păsări migratoare, rândunica fiind cu siguranță cea mai cunoscută și simpatică pasăre migratoare. Este ușor de recunoscut față de alte specii datorită cozii ei speciale. Rândunica își face cuib în martie sau aprilie, își vede puii ieșind din ouă, după care, în septembrie sau octombrie, migrează spre Africa pentru a petrece iarna într-un loc cald. 

Păsările călătoresc în grupuri mari, se înțeleg prin anumite semnale doar de ele știute. Grupul le oferă siguranță și protecție față de prădători sau alte pericole ce ar mai putea apărea pe parcursul drumului. În timpul călătoriei, se opresc pentru a se hrăni sau pentru a-și reface forțele. Au un simț perfect în privința destinației și a rutei pe care trebuie să meargă, iar noaptea se orientează după stele. Unele mor de foame sau de epuizare, iar altele cad victime nenumăraților prădători. Dacă în trecut nu se știau prea multe despre călătoriile păsărilor migratoare, în epoca modernă acestea sunt monitorizate cu ajutorul GPS-urilor , a inelelor montate pe picior sau prin satelit. Migrația s-a schimbat de-a lungul anilor, în special din cauza schimbărilor climatice, iar ornitologii urmăresc cu atenție aceste călătorii pentru a descoperi anumite detalii despre viața pe Terra și schimbările care s-ar putea să ne afecteze. 

Cartea o găsiți aici. 

În volumul I al Caietului, am făcut cunoștință cu Mura, o fetiță extrem de sensibilă, care cerea răspuns la multe întrebări complicate și profunde. Pe unele le-a deslușit, în timp ce altele își vor găsi răspunsul peste ani și ani, în funcție de experiențele de care va avea parte. Pe măsură ce timpul trece, Mura este din ce în ce mai curioasă și mai nedumerită în legătură cu ceea ce se întâmplă în viața oamenilor, în special în legătură cu relațiile inter-umane, caracterul și comportamentul acestora. Dar nu este singura care își pune întrebări - toată lumea din jurul ei are astfel de gânduri, chiar și adulții. Părinții și profesorii, cărora li s-a dat o responsabilitate extrem de mare, se întreabă cum ar putea să prevină anumite situații, cum să își înțeleagă mai bine copiii, respectiv elevii, cum să îi protejeze pe aceștia și cum să facă din ei OAMENI. Întrebările copiilor au atins alt nivel, aceștia visând cum va arăta viața lor ca adulți, cum vor fi ca părinți și dacă vor reuși să țină pasul cu propriii copii. Aceleași îngrijorări vechi de când lumea trec acum la următoarele generații, cu mult diferite de părinții și bunicii lor. 

Aventurile Murei continuă, de data aceasta povestea concentrându-se pe viețile mai multor personaje, un univers la adolescenților și al adulților care îi înconjoară. Temele abordate sunt cele care îi preocupă excesiv pe tineri - popularitatea, iubirea, viitorul, relațiile cu ceilalți - dar și pe părinții și profesorii lor, cei care încearcă să îi îndrume în această călătorie numită viață. Toată lumea are un gând care nu-i dă pace, iar răspunsurile vor veni rând pe rând, fiind extrem de utile nu doar pentru persoana care le-a cerut , ci și pentru cei din jurul ei. Toată lumea are ceva de învățat, inclusiv adulții. Iar viața ne demonstrează de nenumărate ori că mai avem de învățat, de experimentat și că lecțiile vin de unde nu te aștepți. Ne sunt demontate prejudecățile, părerile bazate pe aparențe și certitudinea că le știm pe toate, că nu există strop de greșeală în gândurile și faptele noastre. Deși este o carte dedicată adolescenților, cred că este extrem de utilă și pentru părinți, oferind o perspectivă diferită asupra acestei perioade și a comportamentelor care o caracterizează. Adolescenții reacționează puternic la tot ceea ce li se întâmplă, pentru că sunt nedumeriți și dezorientați în legătură cu ceea ce simt și cred că singura soluție la aceste reacții este ascultarea. Când un adolescent este ascultat și întrebat, în moduri cât mai sensibile cu putință, despre lucrurile care îl mâhnesc sau cele care îl atrag, este mult mai predispus să împărtășească ceea ce simte, mult mai deschis față de alte opinii sau soluții la problemele sale. 

Vă spun din proprie experiență (am avut o adolescență extrem de tipică, cu uși trântite și senzația că nu mă înțelege nimeni) că atunci când simțeam că sunt ascultată, ascultată cu adevărat în legătură cu ceea ce simt, îmi puneam întrebări despre felul în care reacționez sau comportamentul pe care îl am față de orice. În subconștient, știam că e doar o fază și că lucrurile se vor aranja la un moment dat, dar aveam impresia că mă lupt cu mult prea multe necunoscute deodată și că nu există un răspuns pentru fiecare nedumerire de-a mea. Rebela din mine a adormit la un moment dat, când mi-am dat seama că există moduri mai inteligente de a obține ceea ce-mi doresc și că revolta poate fi coafată în fapte bune și empatie față de cei din jur. Mi-am dat seama că nu trebuie să atrag atenția nimănui și că oamenii pe care îmi este menit să-i întâlnesc vor apărea oricum în viața mea. Sub formă de lecții, sub formă de iubire, sub formă de prietenie. 

Cartea o găsiți aici. 

Copacul este o poveste fascinantă despre iubire, prietenie și istorie. În 1558 un băiețel plantează niște semințe pe câmpul din spatele casei sale. Aceste semințe dau naștere unui copac minunat, cu crengi lungi și puternice, care devine maiestuos odată cu trecerea anilor. În prezența lui se petrec cele mai importante evenimente ale istoriei, inclusiv cele două mari războaie, dar și povești de iubire, dezamăgiri, suferințe de tot felul. Copacul asistă la toate la fel de tăcut, dar simțind aceleași lucruri pe care le simt oamenii care se opresc câteva clipe lângă trunchiul său. Ascultă confesiuni, aude suspine și lacrimi , consolează și liniștește.  Râde și plânge în interiorul său, suspină și revine la viață, privind tăcut cum oamenii distrug lumea și o reconstruiesc la lor. Asistă la toate nemișcat, dorindu-și din răsputeri să facă mai mult, să ajute , să lupte alături de oameni pentru a evita evenimentele tragice și să aducă bucurie tuturor celor care îl privesc. 

Copacul este un martor tăcut al tuturor întâmplărilor, un spectator care simte mai mult decât și-ar putea imagina protagoniștii și care ajunge să schimbe anumite aspecte ale poveștii. Întâi de toate, asistă la o poveste de dragoste, cea mai frumoasă întâmplare din istoria lumii. O dragoste aparent imposibilă, care se adâncește odată cu trecerea anilor în loc să dispară. Copacul ajunge mai bătrân decât cei alături de care își petrecea zilele, dar nu-i uită niciodată. Numele lor sunt gravate adânc în trunchiul său, fiind parte din povestea sa. Mai târziu, ajunge să cunoască oameni extrem de interesanți, adevărați pionieri ai vremurilor în care au trăit, oameni importanți, dar la fel de umani ca restul muritorilor de rând. Copacul asistă la secole întregi de istorie, cunoscând fericirea, dar și disperarea. 

Mi se pare fascinant felul în care a fost scrisă această poveste, istoria lumii întregi cu accent pe câteva puncte esențiale, cu un personaj principal sensibil și plin de viață. Autoarea este un copil extrem de talentat, care reușește să transmită emoții puternice prin intermediul unor fraze simple și folosind elemente în care te poți regăsi cu ușurință. Copacul, atât de vital pentru lumea în care trăim , nu este doar numele poveștii , ci și puiul de stejar din poza de mai sus, care va fi plantat cu speranța că viitorul copiilor noștri va fi unul luminos. Cartea o găsiți aici. 

Colecția Nemi explorator s-a îmbogățit recent cu patru titluri, respectând aceeași calitate a textului și ilustrațiilor, cu subiecte noi pe care cei mici să le descopere rând pe rând. Volumele de față vorbesc despre cele mai prietenoase necuvântătoare , unele alături de care majoritatea oamenilor își trăiesc viața zi de zi. Câinii au fost domesticiți acum câteva mii de ani, în timp ce pisicile par mai degrabă obișnuite cu prezența noastră și ne tolerează prin preajmă de cele mai multe ori. Câinele a rămas și astăzi cel mai bun prieten al omului, iar legătura dintre om și animal este atât de puternică în unele cazuri, încât sfidează tot ceea ce cunoaștem despre aceste animale. Anumiți câini au rămas în istorie datorită iubirii necondiționate și atașamentului pe care l-au dovedit față de stăpânii lor, chiar dacă aceștia încetaseră din viață. Avem nenumărate exemple în care câinii acționează la fel sau chiar mai empatic decât oamenii, părând să înțeleagă anumite nevoi ale acestora sau să simtă un pericol înainte ca acesta să apară. Pisicile, în schimb, sunt destul de independente și arată lucrul acesta de câte ori pot. Au alte moduri de a-și arăta afecțiunea și nu și-o arată prea des, au personalități puternice și tind să-și marcheze teritoriul de câte ori au ocazia. 

Caii sunt puțin diferiți față de câini și pisici - sunt animale nobile care, deși domesticite, își păstrează forța și instinctele orice ar fi. Sunt animale puternice folosite atât la muncile agricole, cât și la unele sporturi, având o frumusețe aparte și o inteligență peste medie. Omul a fost întotdeauna fascinat de aceste animale grațioase, sursă de inspirație pentru nenumărate legende, filme, spectacole și romane. Nu toți caii au fost domesticiți, existând în continuare cai sălbatici, care își trăiesc existența departe de privirea omului și își apără teritoriile cu orice preț. Călăria este un sport extrem de iubit, elegant și plin de provocări, bazat pe încredere reciprocă și o echipă foarte bine coordonată - om și animal cucerind obstacole împreună. 

Viața alături de un animal de companie are nenumărate beneficii, dar și multe provocări. Un animal înseamnă o ființă vie cu diferite necesități pentru care trebuie să îți asumi o responsabilitate, dar și un suflet care îți va fi alături în moduri nebănuite. Pentru cei mici, este extrem de benefic să crească alături de un animal, să devină responsabili și empatici față de nevoile altora, să înțeleagă nevoia de spațiu, dar și iubirea necondiționată. Aceste volume pot fi o introducere potrivită pentru ca cei mici să înțeleagă nevoile animalelor de companie, caracteristicile lor, activitățile care le plac  și cum pot comunica cât mai bine cu viitorii lor prieteni. 

Carțile le găsiți aici. 

Fiecare om de pe lumea asta se naște într-o familie. Unele familii sunt mai mici, altele mai mari ; unele sunt unite, alte separate de ani buni. Fiecare familie este unică, deși caracteristicile sunt aproape aceleași pentru orice grup de oameni înrudiți. Daniela Kunkel explică, printr-un limbaj sincer și direct, ce înseamnă noțiunea de familie și prin ce este caracterizată aceasta indiferent dacă membrii ei sunt împreună sau nu. Cartea este potrivită chiar și pentru vârste mici, căci limbajul este simplu și ușor de înțeles, povestea construindu-se mai mult din imagini.

Conform autoarei, fiecare familie are un mic NOI, care protejează membrii familiei, le unește inimile și le oferă siguranță de fiecare dată când sunt împreună. Membrii unei familii sunt mereu conectați întrei ei, chiar dacă se află la distanță unul de celălalt. Fiecare familie are activități preferate, sarcini de îndeplinit și momente mai puțin plăcute, în care furia și oboseala își spun cuvântul. S-ar putea ca uneori să aibă păreri diferite despre anumite lucruri, dar asta nu înseamnă că nu se mai iubesc sau nu mai vor să petreacă timp împreună. Uneori, fiecare membru simte nevoia unui timp al său, câteva momente de liniște în care să își audă gândurile. Aceste clipe contribuie la bunăstarea grupului, pentru că fiecare om are nevoie de o pauză din când în când. După fiecare ceartă sau izbucnire, vin întotdeauna momentele în care familia se reconectează și fiecare dintre cei implicați își aduce aminte de motivele pentru care formează o familie. Există mereu soluții pentru fiecare furtună, iar dragostea are mereu ultimul cuvânt. 

Cartea o găsiți aici. 

Rink Bowagon era un băiat special. Membrii familiei sale erau singurii oameni care locuiau pe Muntele Singuratic și toată lumea îi considera ciudați. Aveau abilități care mai de care mai neobișnuite, dar Rink le întrecea pe toate - pe timp de lună plină, îi creșteau flori pe tot corpul. Era obișnuit cu această trăsătură a sa, chiar dacă oamenii se uitau ciudat la el, iar copiii de la școală se țineau la distanță. Rink stătea în ultima bancă și se obișnuise cu singurătatea sa. 

Până într-o zi cu totul obișnuită, când în clasă a apărut Angelina Quiz, iar Rink a rămas fermecat pe loc. Familia fetiței se ocupa cu dansul, iar aceasta purta mereu o floare la urechea dreaptă. Avea un picior mai scurt decât celălalt, dar lucrul ăsta nu făcea decât să-i sporească și mai tare farmecul. Într-o după-amiază a fost anunțat balul școlii, iar Rink s-a gândit din prima clipă că Angelina i-ar putea fi parteneră de dans. A stat toată noaptea și a cusut o pereche de pantofi de dans, special creată pentru fată, și, cu inima strânsă, a pornit spre casa acesteia. Uimită de surpriza lui Rink, Angelina a început să danseze pentru prima dată, uitând de defectul său și de privirile iscoditoare din jur. Iar după acest dans, lucrurile s-au aranjat cum nu se poate mai bine pentru cei doi... 

Băiatul care creștea flori este o poveste despre diferențele care ne unesc, despre oamenii cu trăsături speciale, care aparent nu își găsesc locul nicăieri. Ideea acestei cărți se transformă într-un mesaj pe cât de simplu, pe atât de greu de acceptat - suntem unici și trăim experiențe unice. Faptul că cineva e diferit de noi și că trăiește lucrurile în alt fel decât noi nu ne dă dreptul de a-l judeca sau ignora. Există suficient spațiu în această lume pentru toate sentimentele umane, pentru toate manifestările și comportamentele pe care ne este dat să le trăim. Dacă cei mici învață aceste lucruri cât mai devreme, vor deveni adulți empatici, obișnuiți să asculte și atenți la nevoile celorlalți. 

Cartea o găsiți aici. 

Era o zi toridă. Dar Motan nu avea chef nici de citit, nici de dormit, nici de vizite. Descoperi o țâșnitoare în fața librăriei și plăcerea pură de a te răcori. Dar Toto, stăpânul și prietenul lui, se sperie îngrozitor și repeta într-una cuvinte mieroase. Îi spuse motanului că apa poate fi periculoasă și că îi este interzis să se mai joace în preajma ei. Nedumerit, Dar cere sfatul prietenilor săi și se întoarce repede la librărie pentru a-l vindeca pe Toto de teama sa. Lecția numărul unu este despre privit, a doua despre plutit, iar ultima despre distracție. Motanul pune în scenă diferite situații pentru a-l determina pe Toto să-și învingă teama. 

​Intrând în jocul motanului, băiatul nici nu își dă seama de planul acestuia. Când realizează că a fost păcălit și că Dar este mult mai inteligent decât pare, Toto îl strânge în brațe și îi promite că se vor mai juca cu apa. Se simte atât de norocos cu un prieten atent la nevoile sale. Nici măcar nu-și imagina că va învăța să înoate ajutat de un motan încăpățânat, curios și deosebit de intuitiv. 

Ca și în celelalte aventuri, Dar își dovedește inteligența, dar și loialitatea față de prietenul său Toto, precum și recunoștința de a face parte dintr-o familie iubitoare. De data aceasta, îl ajută pe băiat să-și învingă teama de apă și să realizeze că înotul este o activitate distractivă și extrem de benefică pentru corp și minte. Fiecare carte cu Dar și Toto scoate în evidență beneficiile prieteniei dintre un copil și un animal, cât de mult se poate dezvolta alături de un suflet necuvântător și câte întâmplări minunate pot trăi împreună două ființe aparent diferite. 

Dacă nu v-am convins deja cu atâtea cuvinte frumoase despre seria Dar Motan, mai încerc o dată. Are niște ilustrații uimitoare realizate de Emi Balint și o poveste plină de empatie despre prietenie și experiențe din viața de zi cu zi. Cuvintele Cristinei Andone prind viață sub bagheta ilustratoarei, iar decorul acestor povești e cum nu se poate mai potrivit pentru un motan atât de curios - împrejurimile castelului Bran. Cartea o găsiți aici.