Friedensreich Hundertwasser a fost pictor, arhitect, filosof, unul dintre pionierii arhitecturii ecologice și un apărător al mediului înconjurător. Construcțiile sale aduc un omagiu naturii și subliniază integrarea omului în mijlocul naturii, fără ca vreuna dintre părți să fie periclitată. A refuzat linia dreaptă, susținând că aceasta nu există în natură și a susținut plantarea de copaci pe acoperișuri sau montarea unor instalații verzi în fața ferestrelor. A celebrat natura prin munca sa, susținând că un copac este un locatar la fel de important precum omul și că relația omului cu natura ar trebui să primeze în toate acțiunile sale. 

Construită între anii 1983 și 1985, Casa Hundertwasser reunește toate principiile celebrului arhitect, aducând o pată de culoare în mijlocul orașului Viena. Este alcătuită din 50 de apartamente, terase comune sau private, spații comerciale și un cabinet medical. Este un fel de oază a naturii în mijlocul zgomotului și al liniilor drepte din mijlocul orașului, o rază de speranță care se strecoară în agitația de zi cu zi. Pornind de la această minune arhitecturală drept sursă de inspirație, autorii acestei cărți au creat o poveste despre imaginație și vise, despre inocența copilăriei și lumile extraordinare care există în interiorul lumii noastre. 

Povestea începe într-un oraș cenușiu, lipsit de strălucire sau viață. Toată lumea este surprinsă atunci când buldozerele, excavatoarele și camioanele își fac apariția în oraș și au construit un șantier în jurul celui mai impunător copac. Copacul domina peisajul ca un rege, iar în jurul lui se petreceau transformări uimitoare. Apăreau ziduri, ferestre, linii unduitoare, culori peste culori și mulți copaci cu trunchiuri nostime. Locuitorii erau uimiți, contrariați, nedumeriți. Într-un final, clădirea a început să capete viață, lucrările se apropiau de sfârșit, iar locuitorii erau curioși ce se întâmplase cu falnicul copac în jurul căruia începuse construcția. În ziua deschiderii, ochii li s-au căscat de uimire când l-au văzut tronând în mijlocul curții principale, devenit regele unei noi păduri... 

Cartea o găsiți aici. 

Ilustrații de Frann Preston-Gannon 

Istoria omenirii este strâns legată de speciile care au trăit sau trăiesc pe acest pământ, omul fiind modelat și influnțat de toate ființele din jurul lui. Omul este considerat specia dominantă, din perspectiva gândirii și a rațiunii pe care le posedă. Omul a trăit mereu înconjurat de diferite specii de animale - pe unele le-a domesticit, a intuit cum să se folosească de ele, iar pe altele le-a evitat și a încercat să se protejeze. Specia dominantă nu putea supraviețui atâtea secole fără influența celorlalte specii, nu putea prospera în toate domeniile și nu ar fi putut să se extindă atât de mult. 

În trecut, animalele era imense, feroce și periculoase. De-a lungul timpului, omul a învățat să se ferească sau să se apere, a învățat să și le apropie sau să le domesticească pentru propriul beneficiu. Odată cu dezvoltarea și progresul speciei umane, a început să se creeze un dezechilibru tot mai adânc, cu consecințe nefaste pentru nenumărate specii de animale și plante. Omul s-a lăsat condus de ambiție și beatitudinea puterii, a continuat să se extindă în teritorii necunoscute, să domine și să distrugă tot mai multe habitate naturale. Nu s-a gândit prea mult la consecințele devastatoare ale acțiunilor sale și nu a înțeles decât foarte târziu că este interconectat cu toate ființele care trăiesc pe acest pământ. 

Simon Barnes a călătorit în întreaga lume timp de ani de zile pentru a face cercetări despre relația dintre om și animale. Pentru ca omul să înțeleagă consecințele dispariției unor specii sau lista lungă a speciilor aflate în pericol de extincție, este necesar să privească atent nenumăratele fațete ale acestei relații. Barnes a expus în cărțile sale o istorie fascinantă a relației om-animal și a ajuns la concluzia că cu cât salvăm mai multe specii, cu atât suntem mai protejați în viitor. Cartea de față conține o selecție a celor mai importante specii de animale cu care omul este în strânsă legătură. Animale domestice, animale sălbatice, reptile, păsări, insecte - le veți găsi pe toate în aceste pagini și veți afla de ce sunt atât de importante pentru supraviețuirea speciei umane. 

Cartea o găsiți aici. 

Cuvântul ikigai provine din limba japoneză și reprezintă suma tuturor experiențelor care dau sens vieții noastre. Ad litteram este tradus prin o viață care merită . Japonezii se referă la motorul care ne ajută să întâmpinăm o nouă zi, la un motiv ascuns în sufletul nostru, o bucurie interioară care ne determină să mergem mai departe indiferent de obstacole. Ikigai mai poate fi explicat și prin vorbele filozofului Friedrich Nietzsche : "Cel care are un de ce ca să trăiască poate îndura aproape orice."  Copiii și adolescenții acestui secol trăiesc într-o lume în care nimic nu mai e sută la sută clar și nimeni nu pare să știe care e adevăratul scop al vieții. Nimeni nu deține o formulă magică sau o rețetă pentru a găsi bucuria , căci fiecare om are drumul său, încercările și lecțiile sale. 

Cei doi autori încearcă să le răspundă tinerilor la cele mai presante întrebări despre viață, destin, viitor, oferind exemple ale unor oameni cunoscuți și îndemnându-i să facă tot felul de exerciții care să-i ajute să se cunoască mai bine. Ikigai este un ansamblu bine echilibrat, el nu înseamnă doar succesul material sau cel din viața personală, ci se referă la un echilibru pe toate planurile, atât în ceea ce privește propriile dorințe, cât și relațiile cu ceilalți. Pornind de la ideea că fericirea poate fi găsită la intersecția a patru cercuri - ce iubești, la ce ești bun, pentru ce poți fi plătit și ce are nevoie lumea - autorii îi îndeamnă pe tineri să-și găsească propria cale pentru a putea mai apoi să transforme lumea din jurul lor. 

Când mă gândesc la bucurie sau la scopul vieții, mă gândesc la generațiile bunicilor noștri. Au fost oameni simpli, obișnuiți de mici cu munca, cu sacrificiul, cu greutăți de toate felurile și multe lipsuri. S-au lăsat cumva purtați de val, de valul vieții și de direcția în care i-a dus aceasta. Nu aveau acces la atâtea informații, nu își doreau lucruri efemere, dar aveau valori care astăzi lipsesc cu desăvârșire. Știau să-i respecte pe cei din jur, aveau acel bun-simț atât de demodat astăzi și în ciuda tuturor necazurilor, știau să găsească bucurie în tot ceea ce-i înconjura. Știau să se bucure de simplitate, de tot ceea ce le oferea natura, fără să colinde întreg pământul. Știau să dăruiască din timpul lor, din lucrurile pe care le aveau, știau să asculte și aveau un simț ascuțit pentru clipele importante din viața celor dragi, știau să fie prezenți. Ăsta e genul de bucurie pe care noi l-am pierdut cu desăvârșire și pe care viitoarele generații ar trebui să îl combine cu inteligența, cu dorința de a reuși, cu curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a combate nedreptățile din jur. 

Cartea o găsiți aici. 

Poveste inspirată de arta egipteană 

În Egiptul vremurilor străvechi, hipopotamii albaștri populau apele liniștite ale Nilului. În jurul lor creșteau flori, iar animalele mici precum fluturii sau păsările erau atrase ca un magnet de aceste creaturi imense, dar extrem de blânde. Cel mai tânăr dintre ei se numea Micul Nun și era cel mai bun prieten al lui Antef, un bătrân cu părul alb. Cei doi priveau apusul în fiecare seară, iar Antef își pregătea prietenul pentru iminenta despărțire. Când Antef a părăsit acest pământ și a fost așezat în sarcofagul său, Nun a rămas lângă el, căzând într-un somn adânc. ​Timpul și uitarea și-au așternut mantiile peste cei doi prieteni, până într-o dimineață când Nun s-a trezit în zgomotul lopeților care dădeau pământul la o parte. 

A fugit repede să se ascundă și a constatat că nu crescuse deloc de-a lungul anilor, ci se micșorase foarte mult. A ieșit afară, dar lumea nu mai arăta ca cea pe care o cunoștea el. Nu avea idee unde îi sunt prietenii, familia, ce se întâmplase cu munții sau cu păsările care populau cerul. Așa a început lunga lui călătorie spre ținuturi îndepărtate, în speranța că-și va regăsi familia. A străbătut zone nisipoase, păduri nesfârșite, zone învăluite în ceață. Avea impresia că se află la capătul pământului. Și când aproape își pierduse speranța, și-a regăsit frații așteptându-l într-o piramidă de sticlă... 

Inspirată din legenda lui Nun, oceanul din care a luat naștere lumea și de figurinele din faianță egipteană răspândite prin marile muzee ale lumii, povestea micului hipopotam ne poartă înapoi în timp, în lumea faraonilor. Împreună cu scarabeii, simbol al soarelui, hipopotamii albaștri au fost găsiți în nenumărate morminte, prezența lor simbolizând învierea sau renașterea sub o altă formă. Cartea face parte dintr-o colecție care își propune să îi familiarizeze pe cei mici cu diversele forme de artă și simbolurile cu ajutorul cărora oamenii și-au exprimat sentimentele sau și-au transmis mesajele către lume. 

​Cartea o găsiți aici.