Fiecare carte are timpul ei. Fiecare poveste apare în viața unui cititor la momentul potrivit, atunci când are cea mai mare nevoie de ea. Orice cititor cunoaște bine acest sentiment, acea surprindere de a citi cuvintele de care aveai nevoie, care parcă au așteptat să te găsească, să te aline atunci când credeai că nimic nu te mai poate alina. 

Aceasta este o poveste despre cărți și despre timpul potrivit. Undeva departe, la capătul lumii sau poate dincolo de ea, există un ținut necunoscut. Acolo, într-o casă mică, trăiește un bătrân mărunțel, care nu își cunoaște vârsta. Poartă pe cap o pălărie caraghioasă și bate tastele unei mașini de scris cât de ziua de lungă. După ce a terminat de scris, bătrânul se lasă purtat de împrejurimi și ajunge la un petic de pământ, unde îngroapă pagina bătută la mașină. Se întoarce în fiecare zi, la aceeași oră, udă locul respectiv și se minunează de ceea ce a răsărit din pământ. Prima dată e doar un firicel slab, care continuă să crească până când se transformă într-un copac viguros cu o coroană imensă. În loc de frunze are pagini frumos scrise, pline de aventuri ale unor eroi necunoscuți. A sosit timpul ca bătrânul să culeagă toate paginile, să le aranjeze și să le lege în coperte de piele. Apoi să le dea drumul în lume, să-și găsească fiecare locul și mai ales, omul care să le iubească cu aceeași dragoste cu care au fost create. 

Cărțile care vorbesc despre cărți sunt ceva aparte, o scriitură pe care cititorii o pot simți până în măduva oaselor, cuvinte în care se regăsesc pe deplin. Cred cu tărie și probabil voi crede toată viața că poveștile au puterea de a schimba lumea. Spuse la momentul potrivit, spuse persoanelor potrivite, transformă tot ceea ce se află în jurul lor. 

Cartea o găsiți aici. 

Miko s-a născut în cea mai rece noapte care a existat pe pământ, atât de rece încât și ghețarii s-au îmbrățișat dorind să se încălzească. De aceea, cele mai frecvente cuvinte spuse de Miko erau Mi-e frig. A continuat să le spună și când a mai crescut, nereușind să se încălzească orice ar fi încercat. Poate că celelalte animale or avea vreo soluție magică cu care suportă gerul năprasnic și vântul neobosit... 

Iepurele-pantofi-de-zăpadă o sfătuiește pe Miko să poarte niște șosete de lână, dar evident că șosetele nu sunt cea mai bună idee atunci când locuiești într-un loc plin de gheață. Morsa i-a spus că mânâncă mii de scoici la o singură masă, iar acestea îi țin de cald. Pentru Miko, nici scoicile nu funcționează prea bine. Încearcă să poarte un fular înfășurat în jurul gâtului, dar era atât de lung încât s-a împiedicat în el. A încercat să își miște capul foarte repede, asemenea bufniței, dar a amețit imediat. În cele din urmă, nimic n-a funcționat. Miko a încercat să găsească o soluție personalizată, care să meargă în cazul ei. Pentru început, și-a construit o casă din cuburi de gheață. A căptușit-o cu mușchi verde, iar înăuntru mirosea a primăvară. Și-a construit chiar și o sobă care să îi țină de cald. Dar ce să facă cu vântul șuierător și zăpada care îi îngheaţă lăbuțele? 

La fel ca celelalte povești ale Andreei Iatagan, acest volum este o încântare pentru ochi și pentru suflet. Miko este un personaj adorabil, curios și extrem de friguros. Dar se ambiționează să scape de această problemă și găsește singur o soluție, dovedindu-și maturitatea și eficiența de a lua decizii. În ciuda sfaturilor primite, Miko îţi dă seama că cel mai bine e să găsească o soluţie adaptată situaţiei sale şi îşi ascultă instinctul, aceasta fiind lecţia valoroasă pe care micii cititori o pot deprinde după lectură. 

Cartea o găsiți aici. 

Se apropie cea mai frumoasă perioadă din an și au început să apară cărțile pe care cei mici le vor găsi sub brad. Primele recomandări de Crăciun vin de la editura Univers și sunt două povești în antiteză despre pregătirea pentru sărbătorile de iarnă. Henri și Henrieta sărbătoresc Crăciunul ne prezintă o sărbătoare petrecută la fermă, pregătită în cele mai mici detalii de toți locuitorii - fermierul, porcul, calul, cele patru vaci, pisica, cocoșul Henri și găina Henrieta. Toți contribuie cu câte ceva pentru ca sărbătoarea să fie una perfectă. Pregătirile sunt în toi, toată lumea e încântată și nerăbdătoare, toată lumea e fericită la gândul Crăciunului care se apropie cu pași repezi...

Într-o cu totul altă atmosferă se desfășoară ajunul Crăciunului pentru Trolul cel furios. La început este atât de încântat încât nu mai poate dormi din cauza entuziasmului, organizează o bătaie cu bulgări împreună cu prietenii săi și decide că vor avea parte de o sărbătoare frumoasă cu toții. Dar lucrurile o iau razna imediat, căci Trolul dă ordine cât e ziua de lungă și nu este mulțumit de nimic din ceea ce fac prietenii săi. Stomacul începe să-i dea în clocot, încearcă să se abțină din toate puterile, dar momentul în care se desfac cadourile îi pune capac. Nimeni nu a primit ce voia, iar Trolul e cel mai nemulțumit dintre toți. După o rundă de lucruri aruncate prin aer și cu decorul festiv distrus, toată lumea e îmbufnată. Oare mai au timp să salveze Crăciunul? Se pare că da. Soluția magică se află în pădure, la câtiva pași de casa Trolului... 

Cărțile le găsiți aici, împreună cu alte recomandări de lecturi numai bune de pus sub brad. 

Profesoara Pană s-a străduit toată viața să găsească perechea feminină a Păsării Curcubeu. Se zvonea că era cea mai frumoasă și cea mai rară dintre toate păsările. Masculul se simțea singur de ceva vreme, iar profesoara era total deznădăjduită. Carl și Kim îi oferă o mână de ajutor și se pregătesc să pornească într-o călătorie fantastică. Nu știu ce aventuri îi așteaptă și nici cât va dura această căutare sau dacă se va solda cu un succes. 

Cei doi copii cercetează împrejurimile și pun întrebări tuturor păsărilor care le ies în cale. Dar nimeni nu pare să știe prea multe și nici să cunoască o asemenea creatură. Nimeni nu pare s-o fi văzut vreodată. Păsările Jazz afirmă că Pasărea Curcubeu a dispărut demult, e cu neputință să o găsească. Dar Carl și Kim nu se dau bătuți atât de ușor și într-un final, aceasta le apare în fața ochilor. Doar că există o mică problemă. Tocmai se prăbușesc în josul unei cascade și nu știu cum se vor întoarce înapoi acasă. Când toată lumea e în siguranță, cer ajutorul Păsării Turn. Cât de fericită va fi profesoara Pană! Iar masculul nu va mai fi niciodată singur! 

Atunci când îți dorești ceva cu toată ființa, tot Universul conspiră la îndeplinirea dorinței tale. Profesoara Pană și-a văzut visul cu ochii după o viață întreagă de căutări și puțin ajutor din partea a doi copii curajoși. Indiferent de zvonurile din jur, de gradul imens de nereușită, această a continuat să cerceteze și să creadă în cunoștințele ei. Cartea aceasta e o lecție despre ambiție și răbdare, despre drumul ăla lung pe care îl parcurgi pentru a obține ceva. Poate că vor mai exista câteva obstacole, niște abateri de la drum sau chiar momente dificile, dar când crezi din tot sufletul în tine și în ceea ce îți dorești, nimic nu e imposibil. 

Cartea o găsiți aici. 

Ilustrații de Rob Hodgson 
Specialist în animale dr. Nick Crumpton  

Danny Dodo este un detectiv care investighează speciile de animale pe cale de dispariție, precum și cele care au dispărut deja și pe care le mai vedem doar în cărți. Danny însuși este o specie dispărută - pasărea Dodo. Dispariția speciilor nu este o noutate, dar s-a înrăutățit direct proporțional cu evoluția omului. Pe măsură ce omul a început să se dezvolte, să caute noi teritorii, să își îmbunătășească nivelul de trai, impactul lui asupra mediului înconjurător a început să crească. Cu bună știință sau dintr-o totală nepăsare, omul a continuat să exploreze și să colinde toată planeta, iar consecințele au început să se vadă. Odată cu schimbările climatice, defrișările tot mai intense și vănătoarea , în prezent avem o mulțime de specii pe cale de dispariție precum leopardul de Amur, pangolinul de Java, tonul roșu de Sud etc. 

Unele specii au dispărut din cauza ambițiilor prostești sau a distrugerii habitatului, în timp ce altele au suferit din cauza unor credințe ale omului sau a unei înclinații neobișnuite către medicina alternativă. Rinocerul negru a fost vânat mult timp deoarece se credea că cornul lui mărunțit are puteri tămăduitoare. Elefanții au fost și sunt vânați pentru colții de fildeș, o marfă care se vinde extrem de bine pe piața neagră. Ambiția omului nu a cunoscut limite și nu pare să se domolească nici în prezent. Privind din această perspectivă, a speciilor dispărute și a celor pe cale de dispariție, omul este cea mai crudă ființă care trăiește pe pământ. O ființă care nu se sfiește să rănească sau să ucidă pentru a prospera. 

În pragul unei viitoare crize climatice și a unui viitor tot mai incert, e necesar ca viitoarele generații să fie educate în protejarea planetei și  mai ales, trebuie educate să vorbească liber despre ceea ce se întâmplă în această lume, despre problemele presante și soluțiile la îndemână. Generații care să cunoască iubirea de sine și toleranța pentru a putea înțelege limitele de care are nevoie fiecare specie pentru a trăi armonios, dar și faptul că depindem atât de mult de lanțul trofic încât consecințele vor fi devastatoare dacă această extincție se va desfășura tot mai rapid. 

Cartea o găsiți aici. 

A sosit din nou acea perioadă a anului în care este admis să recomandăm cărți cu tematică de Crăciun și începem să visăm la zăpadă, turtă dulce și cozonaci, locuri călduroase de citit și multă liniște. Prima idee de carte de pus sub brad e noul volum din seria Dar Motan, scrisă de minunata Cristina Andone. E a cincea carte din serie și dacă nu îl cunoașteți încă pe Dar, vă recomand din suflet s-o faceți. Ilustrațiile îi aparțin lui Emi Balint, o fată extrem de talentată, cu o imaginație bogată și o execuție pe măsură. 

Dar Motan dăruiește este o poveste despre magia pierdută a sărbătorilor de iarnă, despre magia lucrurilor simple și importanța momentelor petrecute cu cei dragi. E a doua iarnă din viața lui Dar și la Bran ninge necontenit. Dar studiază un afiș care îi provoacă o mare dilemă. Ce cadouri să le facă prietenilor săi? Prima vizită i-o face Mitanței, o mâță bătrână și înțeleaptă, care îi spune să dăruiască ceea ce știe. Motanul e și mai nedumerit după primirea acestui răspuns, așa că se întoarce acasă. Dar Toto e ocupat și de-abia îi observă prezența. Este prea ocupat cu decupatul unor chestii, așa că Dar se duce la cofetărie. Acolo, Zahar le dăruiește tuturor niște brioșe delicioase. La florărie, Nuti îi învață pe toți cum să facă coronițe de Crăciun. Ultima vizită o face la castel, unde locuia Tesa. Aceasta primește o lecție importantă de la motan și îl ajută să ajungă în siguranță acasă, deși zăpada se depusese în straturi imense. Dar primise cadouri de la toată lumea și încă nu știa ce să dăruiască. Nu știa la ce se pricepe cel mai bine, așa cum îl sfătuise Mitanța, dar poate că nu era totul pierdut... Miracolele se întâmplă mereu de Crăciun... 

Poate că nu mai e nevoie să mă repet, dar vă recomand seria asta din tot sufletul. E magică, frumos ilustrată, cu personaje simpatice și texte care să îi călăuzească pe cei mici în diverse situații. Acțiunea se petrece în Bran, Dar locuiește într-o librărie și e un motan care se bucură de tot ceea ce-i oferă viața. O lecție de care avem nevoie cu toții, din când în când sau poate tot mai des în ultima vreme. Să înveți să te bucuri de fiecare clipă, indiferent dacă ești singur sau cu cei dragi, indiferent de locul în care ești, în ciuda tuturor lucrurilor care merg prost. 

Cartea o găsiți aici. 

Ce este iubirea? Cum te transformă ea? Cum o putem găsi și sub ce formă? Recurgând la unele dintre cele mai frumoase lucrări de artă, Shana Gozansky prezintă iubirea sub forma unor imagini care descriu acest sentiment în toate etapele și formele lui. Iubirea este un subiect căruia i s-au dedicat nenumărate tablouri, sculpturi, dar și alte forme de artă, care s-au actualizat odată cu timpurile. Nume care au transformat arta, precum Pablo Picasso sau Constantin Brâncuși, au portretizat dragostea cum au știut mai bine. Alături de ei, apar și alte nume (poate mai puțin cunoscute)  precum Diego Rivera, Damien Hirst, Robert Bechtle. Toate formele iubirii și toate felurile în care a fost portretizată sunt absolut minunate, e o adevărată plăcere să descoperi cât de diferit simt oamenii și cum se apropie unii de ceilalți în ciuda tuturor diferențelor. 

Imaginile care mi-au rămas în minte sunt extrem de contrastante dacă le pui una lânga alta, dar spun o poveste despre evoluția iubirii și a modului în care ea transformă lumea. Lucrare fără nume , un tablou pictat de Mark Rothko în 1970, simbolizează începutul oricărei iubiri - un roșu intens care acaparează sufletul și mintea, nebunia și frumusețea primelor experiențe. intensitatea trăirilor și speranța într-un viitor. Celălalt tablou, Primii pași, după Millet, îi aparține lui Vincent Van Gogh și reprezintă imaginea unui copil care încearcă să meargă singur, susținut de brațele mamei din spate și de cele ale tatălui, care stau întinese în fața lui, sugerându-i că nu există niciun pericol. Van Gogh a pictat iubirea evoluată, iubirea care a crescut atât de mult încât a dat naștere unui nou suflet, iubirea care s-a transformat de-a lungul anilor, devenind siguranță și liniște. 

Prima mea carte de artă. Iubirea este, evident, un album de artă pentru cei mici, cu nenumărate stiluri de pictură sau sculptură, care să îi introducă în această lume a simțurilor, dar și o încântare pentru cei mari, o înșiruire de imagini care prezintă evoluția iubirii și a modului în care lumea merge înainte. De la clasici și până la moderniști, numele care apar în acest volum sunt cu siguranță bine cunoscute sau urmează să se remarce. Mi se pare o inițiativă extrem de educativă și frumoasă pentru copii, mi se pare important ca ei să ia contact cu arta cât mai devreme și să recunoască diversele stiluri sau perioade, nume care au rămas în istorie. Arta înseamnă bucurie. Arta ne scoate din cotidian pentru a ne învăța să trăim din nou, să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară. Arta surprinde frumusețea din jurul nostru, iar frumusețea e peste tot. 

Cartea o găsiți aici. 

Cocoșul Henri trăia la o fermă frumoasă, înconjurat de prieteni. Se înțelegea bine atât cu fermierul, cât și cu celelalte animale. Dar uneori simțea că lipsește ceva. Henri era un bucătar priceput și transforma legumele și fructele în mâncăruri delicioase. Într-o zi, a descoperit o rețetă interesantă - mic-dejun țărănesc - și s-a apucat de treabă ca să-l surprindă pe fermier cu priceperea sa. Însă avea o mică problemă... 

Rețeta conținea un ou, iar Henri habar nu avea de unde să facă rost de unul. A întrebat toate animalele de la fermă, dar nimeni nu putea să-l ajute. Atunci Henri a scris un anunț pe care l-a trimis cu poșta furnicilor cât mai repede posibil. Curând, la fermă au început să apară animale care fac ouă - o doamnă crocodil, o doamnă melc, o broască râioasă. Evident, nici una dintre ele nu făcea genul de ou pe care îl căuta Henri. Tocmai când își pierduse cu totul speranța, la poarta fermei a apărut Henrieta. Și Henri s-a îndrăgostit pe loc. Nu mai știa ce să facă și cu ce să o surprindă ca să rămână cât mai mult alături de el... Așa a început povestea de dragoste a cocoșului Henri , iar momentul în care și-a dat seama că nu îi lipsește nimic dacă Henrieta e prin preajmă a urmat la scurt timp după apariția ei. 

Povestea lui Henri și a Henrietei este foarte simpatică, cu ilustrații detaliate despre viața la fermă și un mesaj încântător despre norocul de a-ți găsi sufletul pereche. Chiar dacă ești un simplu cocoș, cu mare talent la gătit. cu mulți prieteni în jur și o viață tihnită, nu înseamnă că nu ai nevoie de un partener de nădejde... 

Cartea o găsiți aici. 

Este cea mai specială pasăre din familia sa și dintre toate celelalte specii din jur. Are pene aurii și pete închise la culoare de sus până jos. Nu e nici bufniță și nici leopard. Nu poate să zboare la fel ca frații ei, nu poate sări la fel de sus precum nagâții, nu poate cânta asemenea bufnițelor de hambar. Atrage atenția tuturor oriunde ar merge, deși nu se consideră diferită față de suratele ei. Este specială, dar aparent nu are nimic special. Niciun talent cu care să iasă în evidență înafară de înfîțișarea neobișnuită. 

​Dar într-o zi oarecare, când toate celelalte păsări decid să plece într-o mică excursie, leopabufnița este singura care observă vulpea furișându-se printre ierburile înalte. Vulpea se apropie tot mai tare de bufnița de hambar când un zgomot asurzitor sparge tăcerea. Crengile copacilor se clatină, păsările se opresc în loc, mirate de gălăgia neobișnuită. Leopabufnița își dă seama că ea a scos acel răcnet și când vulpea se află în fața ei, mai rage o dată. În sfârșit și-a dat seama care este calitatea ei specială, ce o deosebește de ceilalți și e tare bucuroasă! Lucrurile urmează să se schimbe radical... 

Leopabufnița este o poveste despre lucrurile care ne fac speciali și despre descoperirea acestora. Chiar dacă nu suntem la fel ca cei din jurul nostru, asta nu înseamnă că nu avem nimic în comun cu ei sau că nu putem să-i ajutăm la nevoie. Chiar dacă nu putem face aceleași lucruri ca și prietenii sau părinții noștri, suntem cu toții speciali în moduri unice și adesea, greu de descoperit. Răspunsurile vin la momentul potrivit, atunci când este nevoie sau când suntem pregătiți pentru a arăta lumii de ce suntem capabili. 

Cartea o găsiți aici.