Treaba asta cu somnul e una foarte complicată. Directorul Alfred Gargară și ariciul Didi Mentolici se pregătesc de culcare, dar liniștea este întreruptă brusc de un zgomot ciudat. Didi se îndreaptă în direcția zgomotului, unde îl descoperă pe elefantul Anton căzut în piscina focilor. Acestea nu pot să doarmă din cauza lui. Didi îl ademenește pe Anton cu câteva alune, iar acesta se conformează și părăsește piscina. Ajuns înapoi în pat, Didi speră să aibă parte de un somn odihnitor. Dar treburile lui nu s-au încheiat... 

Este nevoit să se plimbe de o parte și de alta a grădinii zoologice, să liniștească toate animalele care nu pot să doarmă - furnicarul, leul, lupul, leneșul - și să le conducă pe cele rătăcite la casele lor - bufnița, suricatele. Și nu doar atât - să găsească soluția potrivită pentru fiecare vietate care nu poate să doarmă din diverse motive. Fiecare are nevoie de ceva, iar Didi este extrem de inventiv și le ajută pe toate. Noaptea asta pare mai lungă decât de obicei, iar ariciul speră să prindă măcar o oră de somn înainte de a o lua de la capăt... Când în sfârșit e în patul lui și închide ochii mulțumit, îl așteaptă o altă surpriză... 

Ora de culcare la zoo este o poveste simpatică despre somn și obiceiurile care contribuie la un somn odihnitor și liniștit. Unii dintre noi au nevoie de o lumină de veghe. în apropiere, un pahar de lapte înainte de culcare, o poveste reușită care să ne relaxeze, liniște totală sau o companie plăcută. Alții adorm ușor, poate din pricina oboselii, poate pentru că așa sunt construiți. Fiecare personaj al cărții are o nevoie diferită, iar cel care îndeplinește toate aceste nevoi ar vrea din tot sufletul să doarmă în timp ce îi adoarme pe alții. Ironia sorții, nu? E o poveste perfectă de citit înainte de culcare , potrivită probabil și pentru copiii mofturoși, extrem de inventivit atunci când se apropie momentul somnului. 

De aceeași autoare și cu aceleași personaje simpatice a mai apărut Carnaval la zoo. Cartea o găsiți aici. 

Oamenii se ceartă din cele mai vechi timpuri. Și nu doar oamenii, ci și alte viețuitoare precum găinile, câinii, pisicile. Din motive mai mult sau mai puțin importante, certurile se întâmplă zi de zi și vor exista în continuare ca să ne reamintească cât de diferiți suntem, dar și importanța toleranței. Chiar dacă ne spunem vorbe urâte sau urlăm din toți rărunchii, întotdeauna există o cale de a rezolva conflictele și de a o lua de la capăt. 

Există multe istorisiri despre certuri, cum ar fi cea despre Eris, zeița discordiei, care mereu găsea un motiv de nemulțumire și se certa cu toată lumea din jur. La un moment dat, dacă cineva te jignea, puteai să-l provoci la duel (ca să vă dați seama cât de departe au mers oamenii pentru a-și rezolva conflictele) . Duelurile se puteau realiza cu ajutorul săbiilor sau al pistoalelor. Există și invenții care s-au născut în urma unor certuri, precum papucii de fotbal cu crampoane. Dar orice ceartă sau conflict trebuie să aibă o rezolvare, o finalitate satisfăcătoare pentru toate persoanele implicate. Dacă s-a ajuns la jigniri sau vorbe urâte, scuzele sunt suficiente pentru a mai șterge amintirea vorbelor spuse, iar timpul le va rezolva pe toate celelalte. Certurile pot fi și constructive, atunci când persoanele își exprimă clar punctele de vedere, vin cu argumente solide și ajung la o concluzie comună. Există oameni a căror meserie e să rezolve conflicte precum avocații sau judecătorii. Dar nu cred că ați vrea să duceți atât de departe o ceartă. :) 

Cearta pentru începători face parte dintr-o serie foarte utilă celor mici, care are ca scop explicarea anumitor noțiuni din viața de zi cu zi și soluții eficiente pentru problemele care ar putea să apară. Au mai apărut Dormitul pentru începători, Curățenie pentru începători și Bunele maniere pentru începători - ​toate sunt ilustrate în aceeași manieră simplă, dar extrem de frumoasă de către Ina Worms. 

Cartea o găsiți aici. 

Există dimineți în care de-abia aștepți să înceapă ziua și să faci toate lucrurile pe care le-ai lăsat neterminate în ziua precedentă. Dar când totul îți iese anapoda din clipa în care ai deschis ochii, te rogi din toate puterile să se termine odată pacostea asta de ziuă și s-o iei de la capăt mâine. Poate cu mai mult noroc. La fel a pățit și Larson. De cum s-a trezit, a căzut de pe bârnă. Apoi a alunecat și a căzut cu capul în bolul cu mâncare. I s-a pus un nod în gât și nu a mai putut să respire, s-a împiedicat de nenumărate ori și a căzut tot de atâtea. Ziua lui proastă părea fără sfârșit și tot ce se întâmpla era asemenea unui scenariu tragic. La un moment dat, una dintre găini, Mirabela, a dispărut în pădure... Larson nu mai putea să facă față acestei zile. 

​Întâmplările jenante și ghinionul au continuat până seara târziu. Larson a fost sfătuit să lase totul baltă și să se odihnească - asta pur și simplu nu era ziua lui! Dar nu putea să doarmă știind că Mirabela rătăcea undeva în adâncul pădurii, pândită de pericole la tot pasul. A așteptat până când aceasta a revenit acasă, teafără și nevătămată. Nu a mai certat-o și nici nu i-a spus despre toate lucrurile pe care le putea păți, căci era foarte, foarte obosit. Spera ca ziua următoare să nu mai fie atât de provocatoare... 

Ce putem învăța din povestea lui Larson? Cu toții avem zile proaste și ne simțim incapabili să ducem ceva la bun sfârșit. Dar oricât de rău ar merge lucrurile, important e că urmează alte zile mai bune, mai puțin provocatoare. Totul e bine când se termină cu bine. Ce putem face pentru a gestiona aceste situații? Să respirăm adânc și să ne spunem că lucrurile se vor îmbunătăți la un moment dat, să nu punem și mai multă presiune pe noi, să ascultăm sfaturile celor din jur când ne spun s-o lăsăm mai moale. 

Cartea o găsiți aici. 

Ariciul pusese ochii pe cea mai mare mură din lume. Creștea pe o tulpină, departe de casa lui și de-abia aștepta să se înfrupte din ea. Într-o zi însorită, mura s-a copt în sfârșit. Dar în secunda în care ariciul s-a apropiat de ea, a auzit un glas răsunător - o cioară scandalizată de comportamentul său. Cioara l-a sfâtuit să imortalizeze într-o fotografie acea mură imensă și abia apoi s-o mănânce. Pornind spre casă după aparatul de fotografiat și cu mura așezată într-o roabă, ariciul nu prea are parte de liniște. 

Rând pe rând - vulpea, bufnița și nevăstuica - îl ceartă și îl dojenesc. O asemenea comoară precum mura cea imensă trebuie valorificată la maxim și fiecare dintre cei menționați mai sus are o părere sonoră despre ceea ce trebuie făcut. Sătul de atâtea comentarii și sugestii necerute, ariciul, extrem de necăjit, își continuă drumul spre casă. Nu știe ce ar trebui să facă cu acest fruct pe care l-a pândit zile la rând. El voia doar să-l mănânce, dar toată lumea din jurul lui are o altă părere. Urcându-se în barca lui, ariciul observă o rață care se apropie de el. Oare ce îi va mai spune și aceasta? În ce fel îl va certa și ce va crede despre mură? 

Personajul acestei cărți este o ființă extrem de sensibilă, afectată de părerile celor din jur, nesigură de sentimentele sale și de deciziile pe care le-a luat. . Această influență o abate de la calea sa, provocându-i sentimente de teamă, confuzie și frica de a mai interacționa cu alte ființe din jur. Concluzia acestei povești? Fă întotdeauna ceea ce simți și nu aștepta să apară cineva care să îți confirme deciziile. Ascultă-ți instinctul indiferent de ceea ce zic ceilalți, tu știi ce e mai bine pentru tine și ce ai de făcut. Evident, această sensibilitate tradusă ca nevoie de validare trebuie educată în timp, înțeleasă și transformată. Iar aceste lucruri se întâmplă odată cu fiecare experiență de viață, cu fiecare interacțiune și fiecare moment în care e necesar să iei o decizie. 

Cartea o găsiți aici. 

Povestea lui Chopin este învăluită în nuanțe uimitoare de mov, care predomină în toate ilustrațiile, aceasta fiind una dintre culorile preferate ale marelui artist. Era fascinat de albastru și violet, de stropii de ploaie și căderea lor magică, de pian și de flori precum regina-nopții sau lăcrămioarele. Frederic Chopin s-a născut în Polonia și a fost un copil sensibil din toate punctele de vedere. Sănătatea i-a dat mari bătăi de cap toată viața, având probleme cu plămânii și necesitând aerul sărat al mării și razele blânde ale soarelui în preajma sa. Nu a fost căsătorit niciodată și nu a avut copii. În ciuda prieteniilor sale cu nume celebre precum George Sand sau Franz Liszt, a fost o persoană singuratică, obișnuită cu liniștea și contemplarea. 

Chopin a fost îndrăgostit de pian, dar nu îi plăcea să cânte în public. Era dominat de emoții de fiecare dată, preferând să le transpună în muncă și să le domine în intimitatea căminului său. Muzica lui Chopin face parte din stilul numit romantism, o muzică adresată tuturor și fiecărui ascultător în parte, bazată pe trăirile sufletului omenesc, pe comuniunea cu natura, pe magia lucrurilor care ne înconjoară. Fiecare om se poate regăsi în compozițiile sale, simțind că partitura a fost creată special pentru el, redând fidel emoțiile și sentimentele sale. Chopin continuă să transmită sensibilitate, nostalgie și mister prin compozițiile sale, continuă să creeze emoții puternice și să inducă o stare de visare celor ce-l ascultă. 

Muzica a fost mereu un mijloc de a gusta libertatea și când cei mici sunt expuși foarte devreme acestei forme de artă, ei învață să simtă și să se exprime prin intermediul ei. Viața poate fi trăită sub nenumărate forme, iar una dominată de frumos va fi mereu îndestulătoare și plină de bucurii pentru suflet. Arta e mijloc de a visa, de a crește, mod de dezvoltare și bucurie, fericire sub formă de partituri, versuri sau imagine. Proiectul Povești din Pădurea Muzicală este unul dintre cele mai minunate apărute pe piața de carte. Are scopul de a-i împrieteni pe cei mici cu muzica clasică și poveștile din spatele ei, de a-i educa prin imagini și cuvinte atent alese, de a face din ei oameni cu gusturi rafinate, consumatori de frumos. 

Cartea o găsiți aici.