Cum traversează oamenii strada fără să fie călcați de mașini?Ce rost au obiectele acelea ciudate care îşi schimbă culoarea la un anumit interval de timp? Și mai ales, de ce mașinile opresc doar pentru oameni?  Acestea sunt dilemele lui Max, un pui de arici ambițios, a cărui familie își dorește tare mult să ajungă în parc. Însă până în parc au de traversat un drum lung, iar șoseaua aglomerată reprezintă un pericol de moarte, de care nu știu să se protejeze... Însă determinarea lui Max, precum și curajul nebun de care dă dovadă îl împing să exploreze împrejurimile și să găsească o metodă prin care să își ducă familia în parc, fără ca vreunul dintre ei să fie strivit de mașini. 

Max e un personaj tare simpatic, curajos până în vârful țepilor, extrem de receptiv la provocări. Cei mici vor învăța de la el să traverseze strada în siguranță, să recunoască pericolele și să înțeleagă rolul semafoarelor. Regulile de circulație sunt lucruri extrem de simple, la îndemâna tuturor - la fel ca siguranța, bunătatea și curajul. La un moment dat, Max întreabă (cu o nedumerire totală) dacă și oamenii își fac griji pentru puii lor atunci când aceștia traversează strada. Răspunsul e un mare DA, evident, însă Max nu cunoaște lumea oamenilor atât de bine. Lui i se pare doar ciudată și plină de reguli și nu poate pricepe cum oamenii se descurcă atât de bine cu toate. 

Autorul cărții, Dick King-Smith, a scris peste o sută de cărți pentru copii de-a lungul vieții. Iubirea sa pentru animale se poate observa cu ușurință în poveștile sale, căci autorul a fost fermier până la vârsta de 45 de ani. A luptat în Al Doilea Război Mondial, a fost învățător și a câștigat numeroase premii pentru cărțile sale. Cea mai cunoscută carte a sa e Babe, povestea porcului ciobănesc , mai ales datorită ecranizării de succes din 1995. Dragostea autorului pentru lumea copilăriei și poveștile frumoase se poate ghici cu ușurință din schimbările de carieră survenite la o vârstă la care alți oameni și-au ales deja drumul. Însă pentru Dick King-Smith să scrie cărți pentru copii a fost mai degrabă o menire, indiferent la ce vârstă a urmat-o. 

Cartea o găsiți aici. 

Bun venit într-o lume formată în întregime din cărți, imaginație și splendoare. Pregătiți-vă să fiți atrași într-un vârtej de cuvinte, fragmente din povești și puterea pură a imaginației, neîntinată de nicio adiere din lumea adulților. Veți locui într-o casă făcută doar din cărți, unde oricine e bine-venit, poveștile fiind capabile să fascineze pe oricine e atras în lumea lor. 

Copilul din cărți e o splendoare,  o carte despre cărți și despre puterea cititului, frumusețea fiindu-i accentuată de ilustrațiile minunate ale lui Sam Winston - fragmente din poveștile care au dăinuit în timp, supraviețuind valurilor de modernism și schimbări. Nu e nevoie să mai spun cât de mult îmi place Oliver Jeffers și cărțile lui - v-am mărturisit asta în repetate rânduri, când v-am povestit despre ​Elanul ăsta e al meu , Cum să prinzi o stea și Înțepenit.  Lumile lui au ceva aparte, greu de definit, acel ceva care te atrage ca un magnet , nemailăsând loc pentru altceva. Copilul din cărți subliniază importanța imaginației în viața celor mici, încurajându-i pe aceștia să se piardă în povești, să creeze altele noi și să le spună mai departe cu aceeași dragoste și dăruire. 

Oliver Jeffers e o notă discordantă în lumea cărților pentru copii, dar nu într-un sens negativ. Munca lui creează standarde noi și dacă ai apucat să îi privești cărțile, te vei îndrăgosti cu greu de o nouă poveste. Cred cu tărie că poveștile modelează vieți, iar cei mici nu vor uita atât de ușor ceea ce li s-a citit pe când abia înțelegeau care e mersul lumii. Am crescut cu povești și încă cresc datorită lor. Pentru mine, cărțile reprezintă oaza ideală de liniște și pace, departe de ochii curioși ai lumii și nu-mi pot imagina o lume mai bună în care să mă pierd. 

Cartea o găsiți aici. 

Mog e cea mai simpatică pisică din lume. Curiozitatea ei ieșită din comun o îndeamnă să descopere tot ce o înconjoară după bunul plac, fără să ia în seamă ceea ce îi spune familia ei. (Oamenii ăștia...se încurcă în explicații pe care mintea pisicească nu le poate percepe.) 

Noua aventură a lui Mog începe cu explorarea zilnică a grădinii - totul e la locul lui, așa cum trebuie să fie. A doua zi totul se schimbă, căci grădina lui Mog va găzdui o expoziție pentru pisici. Cortul cel mare și alb a fost deja instalat și fâlfâie în bătaia vântului. Speriat de moarte de arătarea aceea ciudată, Mog se refugiază în casă și face o prostioară pe care o regretă imediat. Este trezit de țipete și zarvă mare. Descoperă cu uimire că membrii familiei au descoperit ceea ce a făcut și fuge în pod. Este sigur că acolo nu îl va găsi nimeni. Dar se plictisește repede acolo, iar afară toată lumea îl caută. Mog decide să-și părăsească ascunzătoarea. Cortul cel mare nu mai părea atât de înspăimântător, iar grădina lui reapăruse, la fel de frumoasă ca întotdeauna. Mog găsește o metodă ingenioasă prin care să își facă apariția. Ca de fiecare dată... 

Am menționat-o des pe Mog în recenziile mele, așa că sunt convinsă că mulți copii o cunosc și o îndrăgesc. Pe lângă simplitatea și situațiile amuzante ale poveștilor, cărțile cu Mog reprezintă o explorare a lumii înconjurătoare, cu toate momentele de panică sau rușine derivate din curiozitate. La fel ca și Mog, cei mici sunt extrem de interesați de ceea ce îi înconjoară și se întreabă se multe ori ce s-ar întâmpla dacă ar face anumite lucruri. De aceea e atât de ușor să rezoneze cu pisica asta simpatică și să se amuze pe seama ei. Mog nu e doar curioasă, e incredibil de naivă și de convinsă că are dreptate în tot ceea ce intuiește. Lumea oamenilor în schimb e puțin mai complicată, lucru greu de înțeles pentru o pisică. ​
​
​Cartea o găsiți aici. 

Să-ți păstrezi autenticitatea într-o lume care te arată constant cu degetul e un lucru dificil. Uneori te seacă cu totul de puteri, alteori îți trezește o dorință imensă de a fugi cât vezi cu ochii, de a renunța la luptă și a încerca să te încadrezi în standardele celorlalți. Copacul strâmb este o poveste care arată puterea autenticității fiecărei ființe, îndeamnă la toleranță și explică de ce uneori e bine să fii diferit de ceilalți, fără să încerci să le faci pe plac tuturor. 

O copilă frumoasă și tristă și-a părăsit satul și s-a refugiat în pădure, fugind fără oprire pentru a găsi puțină alinare. Plânsul ei l-a trezit pe Copacul Strâmb, care și-a arătat îngrijorarea față de musafira sa. Surprinsă de abilitatea copacului de a vorbi și de a exprima sentimente omenești, fetița a început să-i povestească toate necazurile sale. Ceilalți copii din satul ei râdeau constant de ea, contestându-i părul, hainele, vocea, ba chiar și frumusețea sau inteligența. Copacul, însă, are o altă părere. Începe să-și spună propria poveste - și el era diferit de ceilalți arbori încă de când era mic, fiind batjocorit din cauza aceasta ; când a mai crescut puțin, arăta la fel de diferit, iar tăietorii de lemne l-au ignorat complet atunci când au tăiat toți copacii din jurul lui. Trăsăturile speciale cu care se născuse îi salvaseră viața. Iar după ce a mai crescut puțin, a privit în depărtare și și-a dat seama că are o mulțime de motive să zâmbească... 

Pe lângă mesajul empatic și cuvintele frumoase, cartea are niște ilustrații deosebite, realizate de Brandon Dorman. Deși văd sute de ilustrații calitative, cu adevărat impresionante, cele din Copacul strâmb au ceva aparte - reamintesc cumva de vechile cărți pentru copii, care îmbinau povești minunate cu desene deosebite, menite să vrăjească cititorii prin acuratețea și profunzimea detaliilor. Se pare că ilustratorii contemporani se inspiră tot mai mult din cărțile devenite emblemă, reușind să îmbine plăcut trecutul cu prezentul. 

Mesajul cărții, devenit deja o mantră a secolului XXI, îi îndeamnă pe cei mici la toleranță, deși cred cu toată convingerea că niciun copil nu se naște cu prejudecăți sau ură față de anumite categorii, ci doar imită exemplele din jurul său. Iar tonul schimbării nu trebuie să pornească de la ei, ci de la adulții care îi cresc și îi educă, formându-i în umbra propriilor prejudecăți și opinii legate de lumea înconjurătoare. Poate că această poveste este dedicată mai mult celor mari decât celor mici, căci lor trebuie să li se reamintească (constant) să fie mai înțelepți, mai toleranți, mai empatici și mai răbdători. 

Cartea o găsiți aici. 

Cea mai comună fobie a copiilor e frica de întuneric. Îmi amintesc și acum senzațiile extreme pe care le simțeam atunci când eram singură acasă, ușa era închisă și casa cufundată în întuneric și brusc, aveam nevoie de un pahar de apă din bucătărie. Drumul până acolo mi se părea interminabil și presărat cu monștri bine ascunși și dintr-odată mă asaltau toate temerile. Reușeam cumva să iau ceea ce aveam nevoie și o zbugheam la loc în camera mea, în confortul propriului pat și al lecturii aferente. Situația descrisă mai sus se întâmpla pe când aveam 7-8 ani, iar această fobie nu mi-a trecut nici acum, deși conștientizez că nu există niciun monstru gata să mă înhațe și că totul ține doar de controlul propriei minți. 

Cartea aceasta e o poveste despre împrietenirea cu întunericul și conștientizarea importanței lui. Știm cu toții toate acele vorbe cum că nu ne-am putea bucura de lumină dacă nu ar exista întuneric și multe alte propoziții asemănătoare bazate pe asocierea antonimelor. Oricât de clișeice ar părea aceste asocieri, ele devin adevărate în viața de zi cu zi, pe măsură ce experiențele trăite ne fac să le conștientizăm însemnătatea. 

Întunericul este o poveste despre conștientizarea lucrurilor din jurul nostru, importanța lor și ciclul natural care durează deja de milioane de ani, indiferent de fobiile noastre. Personajul acestei cărți descoperă pe propria piele adevărul din spatele clișeelor și se împrietenește cu mediul înconjurător în mod natural, învață să accepte ceea ce se petrece în lumea sa și să se adapteze la ea, indiferent de condiții. Poate că împrietenirea micuților cu întunericul nu are o rețetă clară și nici succes garantat, dar cred că astfel de povești ajută mult. În general, cărțile ajută astfel de procese prin care trecem cu toții, deși când eram eu copil nu cred să fi existat această varietate de alegeri sau multitudinea de întrebări pe care și le pun părinții secolului XXI în legătură cu fiecare etapă din viața copilului. Schimbarea, însă, e benefică. La fel ca întunericul. 

​Cartea o găsiți aici. 

Simpaticul elefant Elmer revine alături de cei mici pentru a-i purta într-o nouă aventură extraordinară. De data aceasta, îl vom însoți pe Elmer și pe vărul său, Wilbur pe drumul spre ocean, unde cei doi intenționează să vadă balenele și dansul lor acvatic. Încurajați de bunicul lor, cei doi pornesc de-a lungul râului, sperând că drumul nu va fi prea lung și că dorința li se va îndeplini imediat. Convinși de crocodili că vor ajunge mai repede plutind pe râu, cei doi se urcă pe pluta nou construită și se minunează de peisajul mereu schimbător. Pluta începe să se clatine pe măsură ce ajung într-o porțiune în care răul curge cu mai multă rapiditate. Cei doi adorm curând și se trezesc dimineața plutind în mijlocul oceanului, înconjurați de frumoasele balene... 

Din proprie experiență. cărțile cu Elmer au fost foarte iubite de fiica mea, fiind printre primele povești pe care i le-am citit când era bebeluș. Toate aventurile lui Elmer sunt interesante, alcătuite din fraze simple, de cele mai mult ori cu lecții pentru cei mici, experiențe din care să învețe ceva și suficient de bine proporționate pentru ca interesul ascultătorilor să nu scadă prea repede. Cred că sunt potrivite ca prime lecturi, o mostră a ceea ce înseamnă cărțile, dragostea față de ele și importanța acestora în viața unui om. 

Cartea o găsiți aici. 

repovestită de Philip Stead, ilustrații de Erin Stead 

"Fiecare moment de bucurie ne amintește de un moment de suferință. Și până când găsim un mod de a trăi în pace deplină, trebuie să-i plângem pe cei pe care i-am cunoscut și i-am iubit și i-am predat legilor naturii, care ne conduc pe toți." 

Acestei povești i-a trebuit mai mult de un secol ca să ajungă la noi. Notițele lui Mark Twain au fost descoperite în arhiva universității Berkeley din California - începută inițial la rugămintea fiicelor sale, această poveste cu iz de basm a renăscut din cenușa timpurilor, căci Twain nu i-a oferit niciun final. Grație cuplului Philip și Erin Stead, opera lui Mark Twain a prins viață, dându-le cititorilor din întreaga lume o lecție care nu se învață la școală. 

ilustrații de Lavinia Trifan ​ 

Ioana Chicet-Macoveiciuc nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este o autoare extrem de populară în rândul cărților pentru adulți, dar mai ales în lumea minunată a cărților pentru copii, are un blog de succes, unde le împărtășește părinților și viitorilor părinți propria experiență legată de creșterea și educația celor mici, folosind un limbaj plin de blândețe, care poate ajunge cu ușurință la inima oricui. Cărțile dedicate celor mici nu sunt doar povești frumoase - ele conțin și sfaturi destinate părinților, atunci când îndrumarea copiilor prin viață devine dificilă. Mi-a plăcut extrem de mult Băiețelul cu aripă de fluture și m-am bucurat când am aflat că o nouă poveste ne va încânta privirile și sufletele. 

ilustrații de Valeria Docampo ​

Spărgătorul de nuci este una dintre cele mai cunoscute povești de Crăciun din întreaga lume. Cartea a fost scrisă în 1816 de E. T. A. Hoffmann, iar opera a fost creată de compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski. Spectacolul a fost jucat pentru prima dată în 1892, dar nu a fost un succes. Abia în 1954, datorită coregrafiei create de George Balanchine, opera a cunoscut un succes fulminant, devenind una dintre cele mai îndrăgite acte artistice din toate timpurile. Prezenta ediție este bazată pe spectacolul lui Balanchine alături de New York City Ballet, iar la sfârșitul cărții găsiți informații și curiozități despre punerea în scenă a acestei opere uimitoare.