Recomandări de lectură pentru toate vârstele, inclusiv pentru părinți .Jon J Muth - Cele trei întrebări. Povestirea pe care se bazează această carte a fost scrisă de Lev Tolstoi și publicată pentru prima dată în 1903. Pornind de la trei întrebări cu mare greutate despre viața fiecărui om, povestea se termină într-o morală extrem de importantă pentru vremurile actuale - cel mai bun moment este cel de acum. Într-o lume care nu mai știe să trăiască în prezent, o lume populată de oameni care nu sunt prezenți în niciun moment al existenței lor, această poveste ne reamintește cât de frumos am putea trăi dacă ne-am bucura de ceea ce avem, de ceea ce suntem, aici și acum. Nu într-un viitor îndepărtat, nu atunci când vom fi mai puțin stresați, mai puțin acaparați cu munca sau mai bogați, ci ACUM. Fiecare clipă merită prețuită drept ceea ce e. Fiecare clipă pe acest pământ și alături de cei pe care îi iubim e cel mai mare DAR care ni se poate da. Gregory E. Lang - De ce o fată are nevoie de o mamă ; De ce o fată are nevoie de un tată; De ce un băiat are nevoie de un tată; De ce un băiat are nevoie de o mamă. Această colecție minunată ilustrează frumusețea și importanța relației părinte-copil, indiferent că vorbim despre relația fiicei cu mama sau relația fiului cu tatăl. Ambii părinți își pun amprenta asupra copilului, prin sfaturi și învățături transmise mai departe, iar ambele contribuții formează un întreg perfect. Cărțile conțin versuri despre iubire, devotament și relația unică dintre părinte și copilul său, precum și eforturile pe care orice părinte le depune pentru a-și vedea pruncul pregătit pentru viață, aventurându-se pe drumul cel bun către maturitate. Cărțile sunt potrivite de la 4 ani sau chiar și mai devreme. Edwina Wyatt, Tish. O poveste înduioșătoare despre prietenie, aventură și despărțire. Totul începe cu dorința unui băiat pe nume Charles Dimple de a avea un prieten care să îl însoțească peste tot și să fie doar al lui. Așa apare Tish, o creatură mare, cu coadă, colți, asemănător cu un dragon, dar mult mai loial și prietenos. Tish și Charles trec împreună printr-o mulțime de aventuri, dar la un moment dat, Charles se plictisește și devine dornic de alte experiențe, înafara universului casnic. Tish este abandonat în lumea imaginară creată de Charles și este nevoit să își găsească un alt prieten. Cu sufletul sfărâmat în mii de bucăți, Tish își continuă călătoria de unul singur, simțind o acută nevoie de a fi văzut și iubit. Tish este o poveste dedicată copiilor începând cu vârsta de 6 ani, dar este o lecție la fel de valoroasă și pentru adulți. Nevoia de iubire există indiferent de vârstă, iar iubirea are puterea de a schimba totul atunci când este împărtășită. Trei zile nemaipomenite, cea de-a doua carte a Ioanei Pârvulescu , este o poveste cu multe surprize, despre cele mai bune lucruri din lume - râsul și prietenia. Autoarea este iremediabil îndrăgostită de copii și de lumea lor, iar acest lucru se simte în fiecare frază din carte, precum și în decizia de a include elemente de basm în acțiune. În trei zile se pot întâmpla multe lucruri extraordinare, așa cum va afla pe propria piele Emi, fetița care își dorea din tot sufletul să fie veveriță, măcar pentru trei zile, ca să vadă și ea cum e. Această dorință se datora cele mai bune prietene ale sale, Vevi, o veveriță care, la rândul ei, își dorea să fie om, măcar pentru trei zile ca să vadă și ea viața dintr-o altă perspectivă. Zâna Pădurilor, o prezență nevăzută, a auzit dorințele celor două prietene și le-a schimbat peste noapte exact așa cum își doreau. Și de aici începe o aventură nemaipomenită pentru cele două, plină de provocări și mistere de descifrat... Cartea este recomandată începând cu vârsta de 8 ani, iar mie, adult fiind, mi s-a părut încărcată de magie, puritate, speranță și toate lucrurile minunate specifice copilăriei. Iulian Tănase, Simona Tivadar - De-ale gurii. O carte despre alimentație și principii sănătoase, scrisă cu mult umor, exemple concrete și sfaturi folositoare tuturor categoriilor de vârstă. Alimentația joacă un rol major în viețile noastre, dar și o sursă de constantă preocupare în această lume plină de tentații. Principiile le cunoaștem cu toții, știm cum ar trebui și ce ar trebui să mâncăm, însă o multitudine de factori ne îngreunează acest proces. Cred că cel mai important pentru sănătatea noastră e să păstrăm un echilibru atât în alimentație, cât și în toate celelalte aspecte ale vieții. Scrisă într-un mod antrenant și presărată cu glume / ironii la tot pasul, cartea ne poartă printr-o călătorie în lumea alimentelor și a principiilor care ne pot asigura o viață sănătoasă. Augustin Cupșa, Două furnici și un elefant. Trei prieteni pasionați de plimbare și aventuri vor să facă înconjurul Lumii, dar descoperă, cu surprindere, că drumul nu e tocmai scurt. Furnica din capătul ăsta, furnica din capătul celălalt și elefantul ar dori să se viziteze mai des, dar distanțele care îi despart sunt dificil de parcurs. Însă prietenia și dorința de a explora necunoscutul sunt prea puternice pentru ca vreun obstacol să le stea în cale. În fiecare călătorie, cei trei prieteni descoperă adevăruri despre lume și despre celelalte ființe care îi înconjoară, iar la final singura lor dorință e să locuiască împreună. Augustin Cupșa este autorul cărților Străinătate, Marile bucurii și marile tristeți, apărute la editura Humanitas, iar ideea cărții de față i-a venit în timp ce studia furnicile alături de fiica sa, Ioana. Colecția Copiii din Lumea noastră de la editura Cartemma conține 4 volume care încearcă să explice, pe înțelesul celor mici, cele mai mari probleme ale secolului nostru. Sunt subiecte dificile, care afectează milioane de oameni în fiecare zi, subiecte care induc stări de panică adulților și pot fi destul de dificil de explicat copiilor. Cele 4 volume tratează subiectul sărăciei și al foametei, o realitate amară a secolului XXI, în contrast total cu risipa alimentară de la nivel global ; rasismul și intoleranța față de cei diferiți, de culoare sau naționalitate diferite, persoane cu dizabilități sau defecte fizice - o altă situație îngrijorătoare prezentă peste tot în lume ; problema refugiaților / emigranților - oameni pentru care lumea a devenit dintr-odată potrivnică, oameni care fug din calea unui război sau a unei situații care nu le mai permite să ducă o viață normală ; conflictele globale, care ne afectează pe toți în moduri diferite, chiar dacă nu participăm cu toții la lupte. Lumea noastră se află într-o continuă schimbare, oamenii se adaptează așa cum pot la situațiile neobișnuite de care au parte, iar această certitudine, poate singura care ne-a mai rămas, este greu de înțeles pentru cei care au fost mereu protejați, hrăniți ,iubiți. Încerc în fiecare zi să le explic copiilor mei importanța empatiei, ajutorul oferit cuiva care are o nevoie disperată de el și felul în care toate faptele bune pe care le facem o să ni se întoarcă înzecit. Trăim într-o lume atât de individualistă și de aspră, încât empatia sau bunătatea au ajuns să ni se pară calități supranaturale, anormale. Dar eu cred că doar bunătatea ne va salva în cele din urmă. Ar trebui să le vorbim copiilor noștri despre tot ce se întâmplă în lume, nu doar cu scopul de a-i pregăti pentru ea, ci pentru a-i sensibiliza față de cei mai puțin norocoși decât ei, față de cei ignorați sau batjocoriți, față de toți cei cu care viața nu a fost prea blândă. Cărțile lui Sophie Lescaut sunt povești amuzante din care cei mici pot trage învățături folositoare în viața de zi cu zi. Ziua cea mare îl are ca personaj principal pe Nestor, un pui de pasăre extrem de fricos, speriat de tot ceea ce-l înconjoară. Văzând că fricile lui nu se diminuează nici cu trecerea timpului, părinții decid că a venit vremea ca Nestor să învețe să zboare și să se descurce singur. Evident că Nestor era mort de frică, dar numai cunoscând lumea înconjurătoare avea să învețe cu adevărat să trăiască.
Plajă rezervată urmărește o familie de ornitorinci decisă să ajungă la plajă într-o zi călduroasă de vară. Singura problemă se dovedi a fi mulțimea de interdicții care existau pe fiecare plajă pe care ajungeau - fără animale cu cioc, fără animale cu păr, fără labe, plajă rezervată dungaților, plajă doar pentru cei cu pete etc. Așa că mama ornitorinc își face o plajă proprie și le invită pe toate animalele care au primit refuzuri, la fel ca ea și copiii ei. O plajă deschisă pentru toată lumea, indiferent de gheare, colți sau coarne.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
April 2024
|