Oliver Jeffers - Elanul ăsta e al meu

Știți deja că îl iubesc pe Oliver Jeffers. Iubesc seninătatea cu care scrie, relaxarea lui și impresia pe care o dă cititorului - aceea că nu se ia niciodată prea în serios. Poveștile lui sunt amuzante, pline de viață, cu concluzii aplicabile atât adulților, cât și celor mici. Pe lângă faptul că a fost premiat și răspremiat, are talentul de a ajunge ușor la inima celor care îi citesc cărțile (vorbesc doar în numele meu, dar sunt convinsă că poate smulge oricui un zâmbet). Elanul ăsta e al meu , noua lui carte apărută la Pandora M, ne face să ne întrebăm dacă deținem ceva cu adevărat și până unde poate merge atașamentul față de oameni, animale sau lucruri... 

Wilfred avea un elan pe nume Marcel. Nu fusese al lui dintotdeauna, dar se adaptase repede la codul bunelor maniere pentru animale de companie. Se mai abătea din când în când de la reguli, dar în general era un companion ascultător și fidel. Însă Wilfred descoperă cu stupoare că Marcel mai are un stăpân și că de fapt, numele lui e Rodrigo. Dezamăgit, acesta îl strigă pe elan pe nume, dar Rodrigo nu pare prea interesat de el. Decis să renunțe, Wilfred încearcă să se întoarcă acasă pe urmele pe care le lăsase prin pădure (din vechile călătorii alături de Marcel), însă se rătăcește și este nevoit să înnopteze în pădure. Unicul lui salvator se dovedește a fi chiar Marcel/Rodrigo, cu care ajunge la un acord amiabil (să spunem așa)....

---

Citisem undeva că libertatea înseamnă să nu ai nimic de pierdut. Atâta timp cât simțul proprietății este alert, atașamentul față de lucruri, animale de companie sau oameni se trezește la viață de fiecare dată când simțim că suntem pe cale să pierdem ceva. Adevărul e că nu suntem ai nimănui - ne putem detașa ușor de orice, atunci când viața sau situația ne-o cere, la fel cum ceilalți se pot detașa de noi. Această gândire sau mod de a rezolva problemele nu se naște din proprie inițiativă, ci din experiențe și situații-limită. Wilfred, la fel ca toți copiii, se simte legat de elanul lui (deși, teoretic, nimeni nu poate numi un elan animal de companie), de rutina lui zilnică împreună cu Marcel, în tot acest timp el știind de fapt că elanul este un animal liber, care poate pleca oricând și care nu are un stăpân, ci își urmărește doar propriul interes. Poate că ar trebui să-i învățăm pe cei mici că și animalele au propria rutină, momente proaste și momente în care vor să stea singure, indiferent de loialitatea lor. 

Oliver Jeffers ridică niște probleme importante în cartea lui - respectul față de fiecare ființă vie și respectul față de libertatea celuilalt, fie el om sau animal. După cum v-am spus la început, nu v-ați aștepta ca povestea să devină atât de profundă, însă lucrurile simple sunt întotdeauna cel mai greu de realizat. 

Cartea o găsiți aici.