Nevăstuica Ela este foarte tristă. Și-a pierdut jucăria de pluș preferată și se simte groaznic fără ea. Decide totuși să iasă din vizuină și să se bucure puțin de soare. Lupoaica o sfătuiește să plângă și să urle cât poate de tare. Ea așa procedează atunci când o cuprinde tristețea. Ela începe să se simtă mai bine după acest exercițiu, dar tristețea nu i-a trecut de tot. Alunarul o invită la el în vizuină și promite să-i asculte necazurile în speranța că o va înveseli. La puțin timp după ce începe să vorbească, aude un sforăit puternic. Alunarul doarme dus, dar Ela este prea tristă și nu poate dormi. Iese din vizuină și se simte tot mai singură. Veverița o sfătuiește să să sară în sus de câte ori poate, iar iepurica îi oferă jucăria ei de pluș. Bursucul încearcă s-o înveselească făcând pe clovnul, dar numai apariția vulpiței, cea mai bună prietenă a Elei o consolează cât de cât. Îmbrățișarea caldă a acesteia scoate la iveală o idee în mintea lui Ela. Fuge cât poate de repede spre casă, bănuind unde s-ar fi putut ascunde mult iubita ei jucărie de pluș. Tristețea este un sentiment firesc, perfect normal. Trebuie acceptat și verbalizat, așa cum reiese din povestea nevăstuicii care și-a pierdut jucăria preferată. Ea cere sfaturi de la cei din jurul ei și astfel află o mulțime de soluții pentru diminuarea tristeții. Cei mici trebuie să știe că e normal să ceri ajutor atunci când ești trist, e bine să rostești cu voce tare ceea ce te supără și să cauți soluții indiferent de natura problemei.
Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
April 2024
|