Dincolo de tot ceea ce vedem cu ochiul liber, se află multe alte universuri care așteaptă să fie descoperite. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au pus întrebări legate de mărimea universului, existența altor planete sau mișcarea stelelor. Astronomia este considerată cea mai veche știință din lume, una care a făcut progrese constante de-a lungul timpului și care ne surprinde în fiecare zi cu noi și noi descoperiri. Din pură curiozitate, omul a aflat că există 8 planete în sistemul nostru solar și multe altele împrăștiate în alte sisteme din alte galaxii. Ceea ce am reușit să descoperim până astăzi e doar o picătură din misterul universului. Printre cei care au contribuit la aceste descoperiri se numără Kepler, Galileo Galilei, Newton - nume sonore care au trecut testul timpului și s-au lăsat mereu mânați de curiozitate. Cea mai arzătoare întrebare a secolului nostru este dacă există viață și pe alte planete sau dacă una dintre cele pe care le cunoaștem ar putea fi locuibilă la un moment dat. Având în vedere felul în care am distrus planeta și continuăm să o facem, viitorul nu pare prea optimist, iar momentan nu cunoaștem alta care ne-ar putea fi casă. În ciuda nenumăratelor răspunsuri pe care le-au găsit despre univers, oamenii de știință sunt de părere că acesta se extinde în continuare, iar întrebările nu fac decât să înmulțească. Se pare că suntem în fața acelorași dileme ca și strămoșii noștri, privim cerul ca pe o enigmă ce continuă să ne surprindă.
Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
April 2024
|