Max Velthuijs - Brotacul

Cu toții visăm să ne depășim condiția, ne dorim de multe ori să fim ceea ce nu putem fi și ne înarmăm cu ambiție și răbdare de fiecare dată când planurile eșuează. Povestea brotacului dornic să dețină cât mai multe talente este grăitoare - uneori avem nevoie să vedem doar lucrurile de care suntem capabili, nu pe cele făcute de alții, cu o construcție total diferită față de a noastră. 

Brotacul se considera suficient de arătos, inteligent și frumos colorat în verde, așa cum nu mai era nimeni. Dar pe parcurs își dă seama că nu poate să zboare, să citească, să gătească cele mai delicioase prăjituri, așa cum o fac prietenii lui. Necăjit și îngândurat, copleșit de situație, brotacul încearcă din răsputeri să pară ceea ce nu este, fără sorți de izbândă. În cele din urmă, brotacul înțelege că nu poate fi mai mult decât un simplu brotac și se simte mândru de culoarea lui și de faptul că poate face salturi uriașe. Pentru o clipă, aproape a simțit cum zboară...

---

Albert Einstein spunea că Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea de a se urca în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu e deștept. Nu îi putem judeca pe ceilalți în funcție de abilitățile lor, dar nici pe noi înșine. Toți avem un scop, puncte forte, puncte slabe, iar comparația cu ceilalți nu face decât să le scoată în evidență pe cele din urmă. Asemenea brotacului dornic să facă ceea ce făceau prietenii săi, ne simțim incapabili din cauză că cei din jurul nostru fac lucruri mai pline de sens. Trebuie doar să găsim acel lucru la care ne pricepem cel mai bine și pe care nimeni din jur nu îl poate face asemenea nouă.

Această poveste scoate în evidență repercursiunile comparației cu ceilalți - nu ne naștem la fel, nu avem același parcurs, nu suntem talentați la aceleași lucruri, nu avem aceleași pasiuni. Prin urmare, comparațiile sunt inutile. 

Cartea o găsiți aici.