Margery Williams - Iepurele de catifea

Există povești care îți rămân întipărite în suflet, la care te întorci mereu și mereu. Perfecțiunea lor sau, poate, sentimentele pe care le-au stârnit, te atrag înapoi în universul lor. Iepurele de catifea este o poveste de dragoste și regăsire, pierdere și disperare, la fel ca toate marile istorii pe care le trăim în adolescență și maturitate. Seamănă cu perioadele în care viața ni se schimbă iremediabil, momente care ne transformă fără să bănuim nimic. Momente cărora le simțim importanța și ecourile mult timp după ce au trecut.

Vom însoți un iepure de catifea de-a lungul cele mai frumoase călătorii din viața lui. De la un simplu cadou de Crăciun, abandonat câteva luni în camera jucăriilor, ajunge cel mai bun prieten al băiețelului. Avertizat de Calul de Piele, cea mai înțeleaptă jucărie, iepurele își dorește din tot sufletul să devină adevărat. Știe că doar dragostea îi va putea transforma într-o ființă vie, însă drumul lui de-abia începe. Însoțindu-l pe băiat peste tot, ajunge destul de ponosit, însă este iubit la fel de mult. Dar băiatul se îmbolnăvește de scarlatină și dupăo lungă convalescență, este sfătuit de medic să plece la mare. Iepurele, împreună cu toate obiectele aflate în preajma băiatului în timpul bolii, este pus într-un sac și aruncat în fundul grădinii, pentru a fi ars a doua zi. Cu ultimele eforturi, îndurerat peste poate, reușește să ajungă la marginea sacului, lacrimile îl năpădesc și disperarea îi cuprinde sufletul. Dintr-o lacrimă caldă, se naște o zână, o zână care îl preschimbă într-un iepure adevărat, îl conduce spre cei asemenea lui. Dorința lui era îndeplinită acum, dar îi era dor de băiat în fiecare zi. Hoinărind prin pădure, ajunge la marginea unui grădini, de unde un băiat blond îl privește nedumerit, fiind convins că l-a mai văzut cândva. Așadar, niciodată nu fusese prea departe de cel pe care-l iubea, forța dragostei conducându-l spre locurile unde fusese cel mai fericit. 

---

"Adevărat nu-nseamnă felul cum ești făcut...E un lucru care ți se-ntâmplă. Când un copil ține la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubește cu ADEVĂRAT, atunci devii și tu Adevărat. Nu se-ntâmplă dintr-odată...Devii treptat. Și durează mult...În general, când ajungi Adevărat...ești ponosit.Dar lucrurile astea n-au nicio importanță, fiindcă odată ce ești Adevărat, nu mai poți fii urât decât pentru cei care nu-nțeleg." 

​Această poveste s-a conturat în urma unei tragedii personale a autoarei - conține un îndemn pe care îl auzim în multe situații : să-i prețuim pe cei pe care-i iubim, căci nimeni nu știe cât timp mai are. Este o carte destul de profundă, despre prietenie și dragoste, sub a cărei putere miraculoasă devenim adevărați.

Ce-am fi fără oamenii pe care-i iubim? O întrebare banală, în fața căreia rămânem neputincioși și ne vedem cu adevărat pentru prima dată - dependenți de oameni și de dragoste, dependenți de sufletele cărora le-am oferit totul și de la care am primit mai mult decât ne-am fi putut imagina. 

Vă recomand cu drag această carte - să le-o citiți celor mici și să-i asigurați în fiecare zi de dragostea pe care le-o purtați ; doar așa pot deveni oameni. 

Cartea o găsiți aici.