Al treilea titlu din colecția Povești din lumea întreagă își are originile în Rusia. Ivan și calul fermecat este povestea mezinului unui fermier, un băiat visător și foarte diferit de frații săi mai mari. Înainte să moară, bătrânul i-a pus să-i promită că vor veghea câte o noapte la mormântul său. Pus în fața faptului împlinit, fiul cel mare s-a speriat și l-a rugat pe Ivan să-i țină locul în acea noapte. Băiatul s-a așezat lângă mormânt și a așteptat. Îi era foarte frică, dar nu știa de ce. A doua zi, fratele mijlociu a procedat la fel, iar Ivan s-a trezit stând de veghe și în a doua noapte. Vorbea cu fantoma tatălui său, iar în a treia noapte a primit un cadou special- un căpăstru fermecat. Într-o zi, regele a trimis vorbă în ținut, cerându-le tuturor tinerilor să se prezinte la palat. Fiica acestuia, o prințesă extrem de frumoasă, era închisă într-un turn foarte înalt și promisese să se căsătorească cu cel care va putea să sară până sus și să o sărute. Ivan le cere fraților săi să îi însoțească, dar aceștia îl refuză. Tânărul apelează la cadoul neobișnuit primit de la tatăl său și, exact cum îi promisese acesta, a apărut un cal extraordinar. Ivan l-a încălecat, schimbându-și pe loc înfățișarea și cerându-i să fie dus la palat. La curtea regelui, fiecare tânăr avea dreptul la trei încercări pentru a putea fi numit alesul prințesei. Oare va reuși Ivan să câștige acest concurs și să își vadă toate visele îndeplinite? Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
April 2024
|