Jutta Bauer - Îngerul bunicului

Mai țineți minte cum în copilărie ne rugam la un înger păzitor care ne ferea de toate relele? În fiecare seară îi aminteam să ne păzească și să aibă grijă de noi, cei neatenți și mult prea absorbiți de jocuri pentru a observa pericolele. Rugăciunea avea ceva special, știam cu certitudine că cineva veghează asupra noastră în fiecare secundă și că suntem apărați împotriva relelor lumii. Când vorbesc despre îngeri păzitori, mă gândesc inevitabil la copilăria mea, în care bunica îmi povestea în fiecare zi despre tot și toate și mă învața lucruri folositoare despre lume și capcanele ei. Îngerul bunicului ​m-a transportat în trecut, în timpul care se scurgea lent, toate problemele și grijile adulților păreau departe de mine și lumea mea perfectă. Un bunic și un nepot, protagoniștii acestei povești, sunt legați de o prietenie sinceră și o dragoste mare. Bunicul îi povestește nepotului tot ceea ce știe despre lume, toate poveștile care merită spuse și pe care nepotul să le transmită mai departe. Darurile bunicului sunt magice , dar nepotul nu știe că iubirea pe care i-o poartă bătrânul este forța care îl protejează de toate relele. Toate capcanele vieții de zi cu zi, pe care nici măcar nu le conștientizează, se țin departe de el datorită protecției pe care o poartă asupra sa.

​Viața își urmează cursul, nepotul ajungând la rândul său părinte și apoi bunic. Fiecare clipă are însemnătatea ei și el încearcă să se bucure de fiecare dintre ele. Viața nu devine mai ușoară, greutățile și provocările schimbându-se de la zi la zi. Dar dragostea nu dispare niciodată. Ea continuă să formeze un scut în jurul nepotului, prea puțin conștient de darul celui care îi povestea câte-n lună și în stele. 

Jutta Bauer este una dintre cele mai cunoscute autoare și ilustratoare de cărți pentru copii, în 2010 fiindu-i acordat Premiul Hans Christian Andersen pentru Ilustrație, cea mai mare distincție acordată unui ilustrator de carte pentru cei mici. Îngerul bunicului ​ este una dintre cele mai emoționante povești, pentru că vorbește despre relațiile și oamenii care ne țin în viață, plasa de siguranță pe care ne putem baza în orice situație. Așa cum spunea Gabriel Liiceanu în a sa Declarație de iubire , ​fiecare om își construiește de-a lungul vieții un edificiu afectiv. El este format din toți oamenii pe care îi iubim până la capăt, indiferent de obstacole sau greutăți, pe care îi vrem prin preajmă mereu și la care fugim de fiecare dată când viața ne pune la pământ. Fără acest edificiu ne-am prăbuși mai repede decât un castel din cărți de joc, nu am putea supraviețui, dar prezența lui ne poartă mai departe, prin bucurii și necazuri, prin experiențe și lecții, legănându-ne ușor peste fiecare moment imprevizibil. 
​
Cartea o găsiți aici.