Chris Colfer - Tărâmul Poveștilor. Vraja Dorințelor

"Într-o bună zi vei fi crescut îndeajuns de mare ca să începi să citești din nou povești." (C.S. Lewis) 

Autorii de cărți pentru copii au o tendință tot mai mare de a se reîntoarce în lumea basmelor, conferindu-le acestora o tentă modernă, personaje încadrate perfect în secolul XXI, reușind totodată să readucă magia copilăriilor de altădată în lumea obsedată de viteză în care trăim. Cartea lui Chris Colfer reușește să combine magia și realismul într-o poveste de neuitat, care îndeamnă nu doar la nostalgie, dar și la speranță în reînvierea basmelor de mult pierdute. 

""A fost odată ca niciodată..." [...] Acestea sunt cele mai fermecătoare cuvinte pe care lumea noastră le cunoaște și poarta către cele mai frumoase povești spuse vreodată. Sunt o chemare imposibil de ignorat pentru oricine le aude... chemarea într-o lume unde oricine e binevenit și unde se poate întâmpla orice. Șoarecii se pot preface în oameni, slujnicele pot ajunge prințese și, prin prefacerea lor, vă pot împărtăși învățături prețioase." ​

După moartea tatălui lor, Alex și Connor simt că lucrurile nu mai au farmecul de altădată. Totul decurge la fel, în timp ce problemele își fac tot mai mult loc în viața lor. Însă lumea lor e pe cale să se schimbe - în ziua în care împlinesc doisprezece ani, bunica le dăruiește faimoasa ei carte de povești, în paginile căreia cei doi copii s-au pierdut de nenumărate ori. De această dată, cartea prinde viață sub ochii lor, iar tărâmul basmelor se trezește din somnu-i adânc pentru a-i purta pe gemeni în cea mai fabuloasă aventură a vieții lor... 

---

"Din păcate aceste povești eterne nu mai sunt apreciate în ziua de azi, spuse doamna Peters. Am renunțat la învățăturile lor prețioase și nu ne-au mai rămas decât niște distracții nătânge cum ar fi televizorul și jocurile video. În lumea de azi părinții își expun copiii influenței unor desene animate odioase și filmelor violente. Unii copii nu mai vin în contact cu poveștile decât sub forma unor versiuni mutilate de companiile de producție. De obicei basmele "adaptate" pierd orice morală sau lecție pe care erau menite s-o transmită, acestea fiind înlocuite de imagini spectaculoase cu animale sălbatice care cântă și dansează. [...] Am avea atâtea de învățat și am putea să prevenim atâtea, dacă ne-am deschide ochii către învățăturile din trecut. Poate că, dacă am primi cu brațele deschise basmele, ne-ar fi mult mai ușor să ne găsim propriul final fericit." 

Posesor al unei imaginații ieșite din comun, Chris Colfer reușește să-și farmece cititorii de la primele rânduri. Acțiunea este atent construită, iar replicile personajelor nu fac decât să mărească suspansul viitoarelor evenimente. Basmelor le sunt atribuite calități excepționale, menite să-i ajute pe micii cititori să se descurce în viață, să lupte pentru propriul final fericit, ignorând cu bună seamă toate uneltirile lumii moderne. Antiteza dintre poveștile de azi și cele de ieri se conturează pe parcursul întregii acțiuni, pornind de la discursul profesoarei Peters, prezent în primele pagini. 

Pentru mine basmele au reprezentat o lume în sine - mă pierdeam în ea de bună voie, visând la nesfârșit, dornică să am parte de aceleași întâmplări extraordinare atunci când voi crește. Nu cred că atenția mea se focusa neapărat pe prințul coborât de pe cal și castelul din dotare, ci pe atmosfera unică, specifică tuturor poveștilor copilăriei mele. Undeva pe drum, mi-am pierdut încrederea în basme și în profețiile lor. Însă știu cu siguranță, chiar și azi, că îi voi citi copilului meu nenumărate basme, că nu îl voi priva de această lume magică care există în sufletele a milioane de adulți. Chiar dacă nu ne mai raportăm la ea odată ajunși în viața reală, cred că o păstrăm mereu în adâncul sufletului și ne aducem aminte de ea cu nostalgie, cu bucuria copilului capabil să creadă totul fără a cerceta. 

​Cartea o găsiți aici.