Brigitte Weninger, Eve Tharlet - Fantominus

Când eram copil, cea mai mare frică a mea era legată de întuneric. Mi se părea că acolo se ascund monștri hidoși, care ar putea să sară în orice moment și să mă atace fără să am timp să mă apăr. Întunericul era o nebuloasă, o necunoscută căreia nu reușeam să-i descifrez misterele, o ecuație pe care nu știam să o rezolv și care îmi dădea fiori pe șira spinării. Cu timpul m-am convins singură că întunericul face parte dintr-un ciclu absolut normal și că nu se ascunde nimeni acolo, iar adevărații monștri apar sub alte forme. Dar frica de întuneric rămâne una dintre cele mai comune temeri ale copilăriei. La fel și frica de fantome. 

Lena, protagonista acestei povești, se teme foarte tare de fantomele care trăiesc în camera ei. Nu îi este frică de nimic altceva pe lumea asta, nici măcar de câini. Singura soluție care îi este la îndemână e lampa de veghe, care odată aprinsă, alungă toate creaturile. Dar Lena știe că fantomele zăbovesc în întuneric, atente la momentul în care lumina se va stinge. De multe ori strigă după ajutor, iar părinții ei vin în fugă doar pentru a o asigura (a mia oară) că nu e nimeni în camera ei. Într-o seară, un vizitator neașteptat aterizează pe perna ei și se prezintă drept Fantominus, cea mai mică fantomă din lume. Cu ajutorul unei formule magice, aceasta o învață pe Lena să se apere, îndemnând-o totodată să aibă mai mult curaj. Dar va reuși oare să-și învingă fricile? Să facă un pas în față și să strige din tot sufletul nu mi-e frică? ​

Fantominus este o poveste adorabilă despre frici și puterea de a le depăși. Când suntem copii, totul pare simplu și lipsit de pericole. Poate că există lucruri care ne sperie, dar nu îndeajuns de tare încât să ne răpească dorința de a ne bucura de fiecare clipă. Și chiar și aceste temeri pot fi depășite cu răbdare, multe explicații și puțină încredere. 

Cartea o găsiți aici.