Betsy de Thierry - Băieții sensibili ; Katty Kay & Claire Shipman - Codul încrederii pentru fete
2/18/2019
Am citit recent un articol intitulat Copil. Nu fată, nu băiat. , în care o mamă povestea că își crește copilul așa cum simte că e mai bine și mai ales, în funcție de dorințele și sentimentele copilului ei, dar fără a se axa neapărat pe valorile pe care lumea consideră că trebuie să le aibă o fată, respectiv un băiat. Încă din perioada sarcinii, lumea întreabă acest lucru cel mai des, punând atât de mare importanță pe sexul viitorului copil încât restul pare să nu mai conteze. Trăim într-o societate care pune din ce în ce mai multă presiune pe noi și care ne învață constant ce să facem cu viața noastră și cum să ne creștem copiii. Tot sub această presiune se nasc, cresc și se dezvoltă și copiii noștri. Se așteaptă de la ei să fie într-un anumit fel încă de când se nasc și, în funcție de sex, să aibă anumite calități care nu ar trebui să-i lipsească unei fete/unui băiat. Se așteaptă de la ei să fie maturi, organizați, să nu aibă cumva vreo zi proastă, căci altfel planurile adulților sunt date peste cap, iar ei vor deveni la rândul lor adulți cu probleme. Vestea bună e că începem să ne debarasăm încetul cu încetul de toate prejudecățile legate de gen, creșterea copiilor și disciplinarea lor încă din fragedă pruncie. Fiecare copil e unic, iar nevoile sale nu vor fi niciodată aceleași cu ale altui copil de același sex și aceeași vârstă. Și adulții sunt diferiți, se contrazic în multe privințe și se aseamănă în altele. Există foarte mulți copii care reușesc să învingă (cumva) aceste prejudecăți legate de gen și să fie EI, în totalitate, fără a ține cont de opinia celor din jur. Evident că au existat dintotdeauna băieți mai sensibili, fete rebele și alte subcategorii pe care societatea le omite cu bună știință. Însă abia acum începem să ne educăm în acest sens - să ne acceptăm copiii așa cum sunt, fără să le mai impunem să fie într-un fel sau altul. De iubit oricum îi vom iubi mereu, mai presus de orice. Ceea ce vor să scoată aceste cărți în evidență sunt tocmai diferențele dintre copii și faptul că nevoile unuia nu vor corespunde întotdeauna cu ale altuia de același sex / aceeași vârstă. Nevoile sunt individuale și personalizate în funcție de personalitatea copilului, mediul din care face parte și în care este crescut, educația, dar și atenția care i se acordă. Această multitudine de informații pe care o avem astăzi la îndemână este menită să ne educe, dar mai ales să ne ofere soluții legate de creșterea copiilor noștri. Evident, nu veți putea lua sfaturile mot-a-mot și să le transformați în situații din viața reală ; cred că părinții ar trebui să își urmeze mai mult instinctul, indiferent de ceea ce aud în jur și să își concentreze atenția pe copilul lor în orice situație și nu pe ceea ce spun ceilalți.
Atât cartea destinată fetelor, cât și cea pentru băieți transmit aproximativ același mesaj - e ÎN REGULĂ să fii diferit, să te accepți așa cum ești (chiar dacă nu faci ceea ce fac ceilalți și nici nu ai prea multe în comun cu cei din jurul tău), să te cunoști și să te respecți. Iubirea de sine atrage întotdeauna și iubirea celorlalți, dar din păcate lecția despre iubirea de sine lipsește din școli și suntem nevoiți să o învățăm pe propria piele, din greșeli și experiențe.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
February 2023
|