Iubirea bunicilor este una specială, plină de magie, venită parcă dintr-o altă dimensiune. Este o iubire care te însoțește mereu, un glas care îți șoptește cuvinte încurajatoare atunci când ai cea mai mare nevoie, un fel de protecție împotriva răutăților lumii. Această iubire este înțesată de fel și fel de activități interesante în natură, povești despre lumea înconjurătoare, ființele care trăiesc în ea și milioane de amintiri prețioase. Bunicii au un fel aparte de a umple fiecare moment astfel încât aceste amintiri să rămână hrană pentru suflet mulți ani la rând. Bunicii ne șlefuiesc în multe feluri și ne învață tot ceea ce știu ei despre lume și despre oameni, ne sfătuiesc și ne vorbesc cu blândețe de fiecare dată. Cred că locurile în care copilărim rămân pentru totdeauna o parte din noi, iar la maturitate devin oazele noastre de liniște, de relaxare, de încărcare emoțională. Am simțit acest lucru pe parcursul ultimilor ani din ce în ce mai intens - vâltoarea din jurul meu se potolea instant atunci când ajungeam acasă. Oricât de clișeic sună, mă simțeam alt om, mai relaxată, mai dornică să fiu în preajma oamenilor dragi, lipsită de orice grijă.
Bunicii ne sunt îngeri păzitori atât pe timpul vieții, cât și după moarte. Cred cu tărie acest lucru, căci l-am simțit pe propria piele. La scurt timp după moartea bunicii mele, o întâmplare aproape banală la prima vedere m-a făcut să îmi dau seama de faptul că cineva de sus are grijă de mine. Întâmplarea, la o privire mai atentă, nu era deloc banală, fiind potențial catstrofică în alte condiții. Am înțeles instinctiv că am fost apărată de o forță pe care nu o pot nici vedea, nici explica. Dar iubirea este cu adevărat eternă în unele cazuri, chiar și după moarte. Inimă de bunic este un omagiu adus relației dintre bunici și nepoți, o poveste de iubire specială și de netăgăduit. Ilustrațiile sunt pline de detalii captivante, iar textul o să vă trimită înapoi în timp, direct în copilărie. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
Archives
April 2024
|