E prima carte a Cristinei diferită de celelalte, dar inconfundabilă prin scriitură și temele abordate. Aproape o carte de self-help sau tratat de psihiatrie (din perspectiva pacienților), Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este povestea tuturor prejudecăților pe care le scoatem la iveală când ne aflăm față în față cu oameni neobișnuiți, care nu se încadrează în standardele absurde ale societății. A spaimelor noastre vârâte adânc în subconștient, a aparențelor menite să traseze destine separate, în loc să le îmbine frumos. Este cartea oamenilor care simt prea mult și prea dintr-o dată, a învingătorilor ascunși sub măștile lacrimilor și a tuturor celorlalți, care stau pe margine și judecă, în timp ce-și ascund dezastrele sub rânjete răutăcioase. 

Mult-așteptatul roman al Prințesei urbane este o frescă a familiei tradiţionale şi a viitoarelor mame într-o societate tot mai înclinată spre ură şi prejudecăţi. Ioana surprinde prin complexitatea situaţiilor descrise, a ironiei fine şi a poveştilor de viaţă. Cartea e un labirint de zâmbete şi lacrimi, o îmbinare perfectă între experienţa personală şi tărâmuri neexplorate.

Adolescenții sunt cei mai mari visători. Visele lor nu cunosc limite spațiale sau temporale, opreliști reale sau gânduri sumbre legate de neîmplinire. În asta constă farmecul acestei perioade, de altfel zbuciumată și plină de încercări. De la vis la realitate sunt doar câțiva pași - asta ne transmite povestea Olguței, o adolescentă plină de viață și speranță. Plasat în "capitala" Transilvaniei,romanul lui Alex Moldovan este unul extrem de alert, de un sarcasm delicios, o aventură perfectă pentru orice adolescent convins că-și poate atinge visele cu vârful degetelor. 

Motto : "Acolo, sub luna mare și galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum voi apuca, mirosea a libertate.
Libertatea, coșmarul vieții mele." (Ani cu alcool și sex) 

O odă închinată libertății (în toate formele ei) și o satiră perfect construită la adresa societății moderne, obsedată de consum și viteză - asta am avut în minte după ce am terminat de citit. La o privire mai atentă, deși mai corect ar fi să spun simțire, am văzut în ea o poveste de dragoste, devenită nemuritoare, o poveste despre curajul de a te păstra intact și curat în fața tuturor gunoaielor pe care ți le aruncă viața și oamenii, de a te iubi pentru ceea ce ești și ceea ce transmiți persoanelor pe care le iubești și care te iubesc nespus, la rândul lor.  

Formată din trei volume (Sânge satanic, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor) și o multitudine de emoții oferite fiecărui cititor în parte, trilogia Sânge satanic rămâne cea mai iubită și cea mai amuzantă poveste modernă scrisă de Cristina. 

Mi-am petrecut toată copilăria în curtea și brațele bunicii materne, am simțit în plămâni aerul curat de la țară, m-am jucat cu nisip și pietre fără să mă plictisesc și am citit acolo cele mai frumoase povești. Bunica a fost pentru mine mamă, reper și alinare ; nu am întâlnit ființă mai bună, mai blândă sau mai iubitoare. De aceea, cartea Anei Barton a fost un balsam pentru suflet și rememorarea celor mai pure și emoționante amintiri. 

Ne naștem din dragoste și o căutăm apoi o viață întreagă. Ne legăm de oamenii pe care îi iubim, strângem din dinți și luptăm mai departe, imuni la toate dezamăgirile. Ne schimbăm iremediabil, devenim mai buni sau mai îndârjiți, mai inimoși, mai încrezători. Devenim suma tuturor poveștilor de dragoste pe care le-am trăit, ne vedem în continuare de drum după fiecare pierdere și căutăm, căutăm mereu, cu ochii în patru, alt om care să ne iubească și să ne schimbe. 

Nu-mi pot imagina o lume fără dragoste, cu toate blestemele care vin la pachet. Și poate nici nu ar trebui, căci lumea asta mânată de ură se îndreaptă spre un sfârșit inevitabil. Dragostea e răspunsul, oricât de clișeic ar suna. 

O viață dedicată cărților, dar niciodată scrisului, o pasiune sfidătoare pentru lectură, continuată până la sfârșitul vieții, în pofida războaielor și a regimurilor politice - aceasta a fost Antoaneta Ralian. În acest volum de articole și interviuri, coordonat de Marius Chivu, amintirile ei prind din nou viață sub ochii cititorului, dezvăluind o personalitate fascinantă, modestă, presărată cu mici secrete și regrete adunate de-a lungul timpului. 

​Copilăria e o perioadă încărcată de magie și totodată, cea care ne stabilește traseul întregii vieți. Un copil știe să viseze, să iubească fără limite, să ierte. Până când îi sunt luate toate astea. Până când răul prinde rădăcini în sufletele nevinovate și devine imposibil de smuls. Măștile fricii este o istorie a copilăriei traumatizante, a unor oameni care nu mai știu ce înseamnă normalul și îl caută cu disperare toată viața ; un ansamblu de chipuri pe care le schimbăm cât mai des ca nu cumva să ne arătăm adevărata față și totodată, vulnerabilitatea. 

"Căci tu singur ești fericirea și deznădejdea, începutul și sfârșitul, apropierea și înstrăinarea, uitarea și iubirea.
Și cel mai greu dintre toate e să fii iubire. Dar numai ea te salvează."

​​Paradoxal sau nu, Rockstar nu e (doar) despre muzică. Rockstar e sentimentul care te invadează când îi cunoști pe oamenii care o să îți schimbe viața; e dragostea aceea nemărginită pe care o simți indiferent de circumstanțe, indiferent de prezența persoanei în viața ta, mult timp după ce au dispărut definitiv, nu doar de lângă tine, ci și din această lume. 

Povești pline de farmec dintr-o lume de mult apusă, personaje care mai de care mai colorate, legende și basme românești pe care azi nu le mai povestește nimeni. Întâmplări din vremea bunicilor noștri, petrecute la puțin timp după Primul Război Mondial, într-o Românie care a pierit cu totul; astăzi nu a mai rămas nimic din misterul acelei țări frumoase, cu oameni minunați, codri deși și cântece pentru suflete chinuite de dor. Despre asta vorbește Simona Antonescu, poate cu speranța de a readuce măcar un crâmpei din acele vremuri înapoi, în anii prezenți, când România pare să-și fi pierdut de tot curajul și identitatea.