Ne naștem din dragoste și o căutăm apoi o viață întreagă. Ne legăm de oamenii pe care îi iubim, strângem din dinți și luptăm mai departe, imuni la toate dezamăgirile. Ne schimbăm iremediabil, devenim mai buni sau mai îndârjiți, mai inimoși, mai încrezători. Devenim suma tuturor poveștilor de dragoste pe care le-am trăit, ne vedem în continuare de drum după fiecare pierdere și căutăm, căutăm mereu, cu ochii în patru, alt om care să ne iubească și să ne schimbe. Nu-mi pot imagina o lume fără dragoste, cu toate blestemele care vin la pachet. Și poate nici nu ar trebui, căci lumea asta mânată de ură se îndreaptă spre un sfârșit inevitabil. Dragostea e răspunsul, oricât de clișeic ar suna. Cronica unei despărțiri e o poveste de dragoste, dar am perceput-o mai degrabă ca povestea unei lupte pline de speranță, atunci când în joc se află sufletul-pereche. Povestea omului care apare o singură dată în viață, de obicei la momentul nepotrivit, ne dă peste cap și pleacă, lăsând pustiu în urma lui. Omul care iubește mult mai puțin decât este iubit, care minte și manipulează grație acestei iubiri care îl apără. Omul care schimbă destine dintr-o singură clipire și care devine apoi o lecție, învățată cu greu și reamintită în momente de cumpănă sufletească. Așa e Alex, omul pe care eroina romanului încearcă să îl reintegreze în viața ei, omul pentru care suferă și speră neîncetat, întruchiparea poveștii de dragoste atât de des întâlnită în filme și cărți. Relația lor nu e una perfectă, e o dragoste mare, ascunsă sub orgoliu, frică și minciuni. O bombă gata să explodeze și să le fure lumea pe care o cunosc atât de bine și pe care ar da orice s-o păstreze mereu. Cred că e imposibil să nu te regăsești în cartea asta, în sentimentele eroinei sau războaiele zilnice pe care le duce. Adolescența e o perioadă marcată de schimbare și visare neîntreruptă, când lumea pare mică și ușor de cucerit, de parcă de-abia așteaptă să ți se aștearnă la picioare. Toate par altfel decât sunt : prima poveste de dragoste pare marea iubire, omul de alături - suflet-pereche, minciunile - scăpări nevinovate... Timpul are grijă să ne maturizeze și să ne deschidă ochii, dar odată cu privirea realității în față, farmecul noilor povești de iubire piere încet. Poate că până la urmă prima dragoste e mereu unica, pentru că atunci știam să visăm. Poate că merită toată suferința și chinurile din miez de noapte. Îmi vine în minte o replică din Grey's Anatomy care sugerează că nu avem un singur suflet-pereche ; nu ar fi corect, trebuie să existe mai multe, căci altfel nu am putea să mergem mai departe. Pierderea ne-ar fi fatală. Mi-a plăcut cartea Andreei, deși o consider mai mult o carte pentru adolescenți. Dar eu învăț ceva din fiecare lectură, iar în Cronica unei despărțiri se află certitudinea că nu iubim o dată în viață și că cineva, acolo sus, are grijă să ne trimită mai multe suflete pe care să le simțim făcute anume pentru noi. Puteți comanda cartea de aici.
0 Comments
Leave a Reply. |