Au trecut mai bine de patru ani de la apariția primei cărți în care făceam cunoștință cu amanții și aventurile lor. Preț de patru volume, cei doi amanți s-au luptat, cu umor și îndrăzneală. să fie împreună, fericiți și scăpați de toate problemele vieții reale. Minunea s-a întâmplat, iar cei doi trăiesc în Paradisul unui apartament mic și înghesuit, își țin de cald și își amintesc tot mereu prin câte au trecut. Multe s-au schimbat între timp, dar ei au rămas la fel de imaturi, la fel de obișnuiți ca totul să fie roz și plini de speranțe. Prietenii lor s-au trezit din visare sau dimpotrivă, unii s-au maturizat, alții încă mai copilăresc, anii au trecut rapid peste toți, însă Cati și Mircea rămân în centrul poveștii drept aceiași nebuni îndrăgostiți pe care îi știm. Cu același umor caracteristic, povestea amanților continuă cu noua viață pe care Cati și Mircea o duc împreună. De data aceasta Mircea e liber de orice obligație, în timp ce Cati se află într-o situație incertă. Sunt, într-un final, împreună. Se iubesc, dar parcă nu e chiar așa cum și-au imaginat. Nu mai există pasiunea de nestăvilit, viața reală începe să le arate ceea ce poate. Nu mai există palpitațiile din timpul întâlnirilor pe ascuns, mesajele din miez de noapte, conversațiile grăbite sau așteptarea unei soluții miraculoase care să le rezolve situația. Acum e doar rutină, realitate în stare pură și aceleași acțiuni care le definesc existența, oricât de mult s-ar împotrivi. Mi se făcuse și milă de soarta celor doi - să lupți atâția ani și tot să nu fie bine. Mare, mare păcat! Însă situația se destinde rapid cu niște episoade de-a dreptul de tăvălit pe jos de râs - Cati încercând să fie gospodină și să-i facă pe plac lui Mircea, iar acesta încercând să fie romantic ca pe vremuri. Eforturile lor se bat cap în cap, iar ceea ce rezultă e un haos total. Acțiunea e destul de lentă la început, după care ia o turnură neașteptată și se întâmplă tot mai multe lucruri în viețile lor, care îi cam dau peste cap pe amândoi. Cati nu e sigură că Mircea a meritat tot efortul pe care l-a depus, în timp ce nebunaticul amant ba se uită cu alți ochi la fosta soție, ba îi curg balele după alte fete, mai tinere și mai dornice de viață. Nu vă spun cum se termină. Povestea se citește repede și am rămas cu același regret că s-ar terminat ca și la finalul volumelor anterioare. Cumva îți dorești ca aceste personaje să fie active, să întreprindă mereu ceva, să te amuze în continuare, iar povestea lor să rămână mereu vie, întreținută de flacăra glumelor bune și a situațiilor amuzante. Cati și Mircea sunt deja un simbol în literatură, iar povestea lor va rămâne în mințile și sufletele cititorilor mult, mult timp de acum încolo. Așa cum spunea Alexandru Voicescu în descrierea cărții, veți regreta repede că s-a terminat. Nu am găsit în multe cărți ceea ce te copleșește în romanele Corinei - o explozie de sentimente oneste, adevăruri și lucruri spuse pe șleau, o nevoie exacerbată de a trăi cu adevărat pe care o regăsim la toate personajele, o sete de experiențe noi și clipe care îți taie respirația. Cu îndrăzneală și speranță, spun că aventurile amanților nu ar trebui să se termine aici - încă mai au multe de spus, de trăit, de explorat. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
|