"Căci tu singur ești fericirea și deznădejdea, începutul și sfârșitul, apropierea și înstrăinarea, uitarea și iubirea. Și cel mai greu dintre toate e să fii iubire. Dar numai ea te salvează." Paradoxal sau nu, Rockstar nu e (doar) despre muzică. Rockstar e sentimentul care te invadează când îi cunoști pe oamenii care o să îți schimbe viața; e dragostea aceea nemărginită pe care o simți indiferent de circumstanțe, indiferent de prezența persoanei în viața ta, mult timp după ce au dispărut definitiv, nu doar de lângă tine, ci și din această lume. "Nu lăsa nimic din ce-ți iese în cale netrăit. Pentru că n-o să-ți mai iasă niciodată în întâmpinare în felul ăsta sau, dacă o va face, tu nu vei mai fi la fel." Rockstar e despre toate lucrurile care contează cu adevărat în viață : dragoste, durere, vindecare, dorința de a-ți găsi drumul și ambiția de a continua atunci când nu reușești. Mi-a adus aminte de Păpușile, romanul meu preferat din cele scrise de Cristina. Temele sunt oarecum aceleași : dragostea și moartea, împletirea fină dintre cele două. Tema morții ocupă un loc important în povestea lui Storm. E primul lucru pe care îl aflăm de la el : durerea imensă simțită după pierderea celui mai bun prieten, frate și partener pe care l-a avut vreodată. Neputința de a continua pe drumul pe care au pășit împreună, inutilitatea tuturor oamenilor din jur și a întâmplărilor de zi cu zi. Sensul acestor zile pe care le-a căpătat pe nedrept, vinovăția de a mai respira în timp ce fratele său nu o mai poate face. Vindecarea nu există în mintea sau planurile lui. Drumul spre vindecare nu e decât o cale plină de obstacole de netrecut, alte experiențe traumatizante și imposibilitatea de a ajunge la linia de sosire. Asta până când întâlnește o persoană pe care el și Fire(fratele său) au dorit s-o cunoască dintotdeauna, un idol care le-a ușurat drumul spre muzică, spre visare, spre simțire... Iar dragostea, prezentă nu doar în sufletul lui Storm, devine nucleul vindecării lui și al celor din jur. Este extrem de revoltat când un psiholog îl atenționează că vorbește despre fratele lui la timpul prezent (Îl iubesc) . Pentru el, Fire e viu, chiar dacă trăiește doar în amintirea lui. Cum ai putea să nu mai iubești pe cineva care ți-a schimbat viața? Dragostea de genul ăsta nu dispare. Arde mult timp după dispariția persoanei din viața ta, sau din această lume ; arde și doare și știi că nu se va termina nicicând. Durere și dragoste, deodată. Cum altfel să simți că trăiești? Dragostea e singurul vis comun a milioane de oameni din lumea asta, care aparent nu au nicio legătură; e singura forță care ne mai poate ridica din pat în dimineți triste; suflul de care avem nevoie pentru a face față tuturor banalităților, dar și a rutinei care ne amenință sufletele. Eu nu văd cale mai bună decât dragostea. Nu știu alta și nici nu vreau să știu. Cristina m-a emoționat ca de fiecare dată. Și ceea ce îmi place cel mai mult e faptul că scrie fără prejudecăți, își acceptă personajele așa cum sunt, iar ca cititor, ajungi să te identifici cu ele, să schimbi ceva în modul de gândire. Nu e o scriitură subtilă, nici lipsită de critică, e un wake-up call venit la momentul potrivit. Îți mulțumesc, Cristina! Cartea o găsiți aici și urmează și un concurs (urmăriți pagina de facebook și blogul).
0 Comments
Leave a Reply. |