Tot și deodată (Ana Mănescu - Stresul dintre orgasme)

Sentimentul pe care-l am când termin o carte excelentă e unul de gol în stomac. Am nevoie de câteva zile ca să îmi revin, să procesez, să recitesc niște pasaje, nici vorbă să mă gândesc la următoarea carte. Asta simt acum. Stresul dintre orgasme e o carte greu de pus într-o singură categorie, pentru că te pune pe gânduri, te întreabă o mulțime de lucruri despre viață, viitor și alți demoni, dar nu îți dă prea multe răspunsuri. Te provoacă la un test de rezistență și de sinceritate. Nu știi cât vei rezista, dar ți-ai dori să ajungi la linia de sosire. 

Protagonistul cărții, Robert, e un tânăr care se împarte între un job pe care nu și l-a dorit, muzica pe care o simte mai mult cu sufletul decât cu urechea și două femei (Iana și Candy), pe cât de minunate, pe atât de diferite. (Sau nu chiar atât de diferite, dar vă las să descoperiți singuri, citind cartea.) 

Din relația cu părinții, cea mai importantă din viața oricărui copil, se alege doar cu frustrări dizolvate în muzică și cu același job practicat de către tatăl său. Un tată care l-a instruit de mic spre lumea plictisitoare a vânzărilor, unde nimic nu vinde mai bine decât minciuna. Primul pas către capcana în care-l vrea societatea e făcut. Neputința de a-și îndeplini visele, combinată cu delăsarea și nesiguranța îl aduc pe culmile disperării, în mlaștini înșelătoare, înconjurate de oameni zâmbitori. Zâmbete care ascund doar falsitate și ură, nicidecum bunăvoință. Partea pe care Robert o omite e că toate resursele pentru a reuși se află în el. Mai are nevoie doar de o metodă de exploatare. 

Această neputință îl împinge spre Candy, cu propria ei poveste tragică și tăria de caracter dobândită de pe urma-i. Iar muzica, adevărata dragoste care îi pulsează prin vene, spre Iana. Drumurile fiecăruia se complică de aici încolo, rezultând o poveste de iubire nebună, ajunsă la limita subțire dintre bine și rău. Le iubește pe amândouă, nu poate trăi fără vreuna dintre ele, nu poate accepta ideea de a le pierde. Din acest triunghi nu lipsește gelozia, confesiunile din miez de noapte sau gesturile disperate "făcute din dragoste". Mesajul care ar trebui să ajungă la noi e de fapt o întrebare simplă, cu consecințe fatale : știm cu adevărat să iubim? Ajungem să cunoaștem adevărata nebunie din dragoste, pe care o propovăduim la fiecare două vorbe? Dacă persoana iubită ar dispărea / pleca, am fi capabili să punem în practică toate amenințările rostite în momente nefaste? Și nu mă refer aici la orice poveste de dragoste, ci la acea poveste care schimbă totul. Povestea care îți împarte viața în două : ÎNAINTE și DUPĂ. 

Caracterele adevărate se nasc din frustrări, decepții, necazuri. Ele rezultă din reîncarnarea zilnică într-o altă persoană. Mai bună, mai altruistă, mai conștientă, mai hotărâtă. Dornică de a face mai mult bine pentru propria persoană în loc să mai asculte ce zic ceilalți. Judecățile vin oricum, indiferent de acțiuni. Nu vin doar de la persoane străine, ci cel mai adesea de la persoanele pentru care am muta munții din loc. Și dor atât de tare, și macină și mătură totul în cale cu forța unui uragan. Și ne lasă descumpăniți, bulversați, fără timp sau spațiu, fără drumuri pe care să pășim. 

Romanul Anei ne invită la meditație și la schimbare și critică (nu foarte subtil) lumea în care trăim. O lume care ne vrea conformați, fără speranță sau vise, construiți după reguli care nu se aplică pentru oricine. Și în această lume, pe care o văd ca pe o junglă, avem nevoie de curaj și de cunoaștere ca să fim ceea ce simțim, ceea ce iubim, ceea ce ne dorim cu ardoare. E tot mai grea afirmarea și povara de a fi ALTFEL, dar umerii noștri au fost făcuți pentru ea și pentru multe altele. Nu știm cât de puternici suntem până când nu ne aflăm în situații care nu ne lasă altă opțiune. Până când puterea ne devine mantră și ne definește atât pe noi, cât și pe oamenii de care ne înconjurăm. 

Dacă ar fi fost după mine, probabil aș fi scris pe blog jumătate de carte, dar nu vreau să vă stric plăcerea de a citi, așa că vă las doar fragmentul meu preferat : 
"Suntem prea complicați ca să avem o singură latură. Suntem prea efemeri ca să ne mințim că mașinile ne ajută. Trebuie să îmbrățișăm viața, prietene, tu știi ce zic? Să citim, să învățăm, să fumăm, să ne iubim, să ne urâm,dar să facem ceva adevărat. Să respectăm regulile care țin de bine și de bun-simț, dar să le călcăm în picioare pe cele care ne îngrădesc drepturile firești. Da, e de căcat, unii sunt prin natura lor criminali, pedofili, tîlhari, curve, dar îți garantez că într-o lume în care nu ni s-ar dicta ce trebuie să facem în fiecare secundă nu ar scăpa cu atîtea căcaturi. Oamenii ar fi mai aproape de instinctele lor sălbatice, mai atenți, mai grijulii. Nu am mai fi prea ocupați dînd SMS-uri în autobuz ca să observăm mîna băgată pîn la cot în geanta noastră. Nu am mai fi prea distrași de telenovele și meciuri ca să le explicăm copiilor ceea ce învață singuri și prost de pe internet. Nu am mai fi letargici, am fi vii. Sunt foarte multe lucruri aparent mărunte, Rob, dar realizezi că ne schimbă, că ne comprimă? Eram ca natura, stăpîni pe tot pămîntul. Și acum trăim în rezervații. Închiși, cu iluzia libertății. Mereu în conflict cu ceva, fără un conflict real. Frămîntările noastre interioare țin de notificările de pe Facebook și chestiile pe care ne cheltuim salariile. Pînă și noi doi o pățim. Cînd ne întreabă cineva cine suntem,ce suntem, răspundem cu un singur cuvînt. Notar. Agent. Avocat. Profesor. Casnică. Șomer. Artist. Conflictul ar trebui să existe în noi, să nu putem alege, să fim polivalenți. Cine ești? Sunt tot, pentru că nu pot să fiu mai puțin."

P.S: Dedicația Anei din exemplarul meu a fost scrisă cu două zile înainte de tragedia de la clubul Colectiv. Am simțit niște fiori reci când am văzut data și oarecum văd o legătură puternică între evenimentele care ne-au marcat pe toți și cartea ei. Dacă o citești și încerci să o înțelegi, nimic nu va mai fi la fel. Cam cum e acum pentru noi toți, după ce am văzut care sunt consecințele nepăsării, încălcării regulilor și a urii care ne înconjoară. Sau mai simplu, am aflat care e puterea banului. Mai trebuie să căutăm doar puterea dragostei, atunci ne vom schimba irevocabil.